EDUCAŢIE

"Big Brother" cu efect pozitiv

12 iun. Cultură
O.D.
"Big Brother" cu efect pozitiv

Diminuarea numărului de elevi care fraudează examenele de Bacalaureat şi Capacitate, graţie introducerii camerelor de supraveghere în sălile de examen, reprezintă unul dintre puţinele lucruri bune petrecute în învăţământul autohton. După şocul scăderii drastice a mediilor la capacitate şi a numărului de absolvenţi de liceu care reuşesc să obţină diploma de Bacalaureat, lucrurile au început să intre pe un făgaş cât de cât normal pe relaţia cunoştinţe acumulate - note obţinute. Au existat câteva încercări de eliminare a camerelor de supraveghere din săli, pe motiv că îi stresează pe examinaţi, dar , din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat.

Fostul ministru al educaţiei, Daniel Funeriu, în mandatul căruia s-au introdus camere de luat vederi în sălile de concurs, se întreabă retoric cum ar fi evoluat ţara dacă acest lucru se întâmpla de la începutul anilor 90: "Începe bacalaureatul în România. Şi mă gândesc că din 2011 încoace 500.000 de copii au o diplomă care valorează ceva. Cum ar fi arătat România dacă, din 89 încoace, 3-4 milioane de copii ar fi ştiut că nu se poate fura startul în viaţă?" Răspunsul este mai greu de dat, dar putem observa cum s-au desfăşurat lucrurile înainte şi după introducerea camerelor de luat vederi (2011). Rata de promovare la bacalureat, sesiunea I, în ultimii 13 ani: 2004 - 84,59%, 2005 - 84,68%, 2006 - 80,48%, 2007 -82,08%, 2008- 78,30%, 2009 - 81,47%, 2010 - 69,30%, 2011 - 45,73%, 2012 -44,41%, 2013 - 56,44%, 2014 - 60,65%, 2015 - 67,9 %, 2016 - 66,7 %.

Bacalaureatul este în plină desfăşurare, până acum au avut loc o parte dintre evaluările competenţelor iar din 26 iunie încep probele scrise: Limba şi literatura română - proba Ea); 27 iunie: Limba şi literatura maternă - proba Eb); 28 iunie: Proba obligatorie a profilului - proba Ec); 30 iunie: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed); 5 iulie: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00); 6 - 9 iulie: Rezolvarea contestaţiilor; 10 iulie: Afişarea rezultatelor finale.

Calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2016-2017 este următorul: 19 iunie 2017: Limba şi literatura română - probă scrisă;21 iunie 2017: Matematica - probă scrisă; 22 iunie 2017: Limba şi literatura maternă - probă scrisă; 26 iunie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16); 26 iunie 2017: Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20); 27-29 iunie 2017: Rezolvarea contestaţiilor; 30 iunie 2017: Afişarea rezultatelor finale după contestaţii.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

EDUCAŢIEDirectorii sunt instalaţi pe bandă rulantă până începe anul şcolar
18 aug. OCTAVIAN DAN


Materialele auxiliare, luate la ţintă de ministrul Educaţiei
10 aug. OCTAVIAN DAN


Cuiul lui Pepelea: manualele şcolare!1
07 aug. OCTAVIAN DAN


Muzeul Naţional Bran riscă să fie închis la sfârşitul lunii
02 aug. OVIDIU VRÂNCEANU


Picturi expuse la Muzeul Luvru, afectate de furtună
16 iul. A.C.


EDUCAŢIETeoretic se construiesc mii de şcoli, practic nu se renovează nici WC-urile!3
13 iul. OCTAVIAN DAN


Academicianul Augustin Buzura a încetat din viaţă
11 iul. Andrei Stan


Şomajul, prima opţiune pentru absolvenţii fără diplomă
10 iul. O.D.


Realitate: absolvenţi de nota 1!1
07 iul. OCTAVIAN DAN


BACALAUREATCele mai bune rezultate din ultimii opt ani!
06 iul. O.D.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.