SURSE:

BCE are nevoie de mai multă claritate înainte de a include Grecia în programul de achiziţii de active

17 iun. Internaţional
L.A.
BCE are nevoie de mai multă claritate înainte de a include Grecia în programul de achiziţii de active

Este nevoie de mai multă claritate privind măsurile de reducere a poverii datoriei pe care le va obţine Grecia de la creditorii internaţionali pentru ca Banca Centrală Europeană să includă bondurile greceşti în programul de achiziţii de active (PSPP), în valoare de 2.300 miliarde de euro, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Joi, la reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro, au fost examinate progresele realizate de autorităţile de la Atena şi au fost discutate măsuri de reducere a datoriei publice a Greciei, care după şapte ani de criză a ajuns la 180% din PIB. Jeroen Dijselbloem, preşedintele Eurogrupului, a anunţat deblocarea unei tranşe de 8,5 miliarde de euro (9,5 miliarde de dolari) de care Grecia are nevoie pentru a putea rambursa datoriile care ajung la scadenţă iulie.

Sursele au adăugat, potrivit Agerpres: "Este un pas extrem de important în direcţia potrivită, dar trebuie să vedem mai multă claritate pentru includerea Greciei în PSPP. Avem nevoie de informaţii detaliate referitoare la aceste măsuri".

Analiştii apreciază că Grecia va lansa una sau două emisiuni de obligaţiuni după includerea titlurilor sale în programul de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene, pentru a testa apetitul pieţei şi a trimite un semnal investitorilor că ţara este din nou pe picioarele sale.

Dacă se va concretiza, atunci aceasta va fi prima intrare a Greciei pe pieţele financiare, după 2014. Grecia a fost exclusă de pe pieţele internaţionale de obligaţiuni după ce, în 2010, a izbucnit criza datoriei sale publice.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI,Patru indici asiatici erau în urcare
27 iul. Mina Irina


Wall Street a închis în urcare
27 iul. Mina Irina


OMV Austria se declară gata să sancţioneze Rusia, dar nu renunţă la Nord Stream 2
27 iul.


UE, îngrijorată de noile sancţiuni pe care SUA vor să le impună Rusiei
27 iul.


BURSELE DIN LUMERezultatele companiilor menţin pe creştere bursele din lume
27 iul. A.V.


MACRO NEWSLETTER 27 Iulie 2017
27 iul.


ASTĂZI ESTE PROGRAMATĂ LANSAREA"Play Communications" - cel mai mare IPO al unei companii private, la Varşovia
27 iul. A.V.


Guvernul Indiei vrea să fuzioneze băncile de stat mici cu cele mari
27 iul. ALINA VASIESCU


TEMERI LEGATE DE OFERTĂPreţul oţelului creşte la Bursa din China
27 iul. V.R.


Premierul spaniol neagă schema ilegală de finanţare din Partidul Popular
26 iul. Cristina Radu

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.