O Franţă care intrigă

08 mai. Editorial
CRISTIAN PÎRVULESCU
CRISTIAN PÎRVULESCU

Mai mult decât oricând altădată pe parcursul celor 59 de ani ai Republicii a V-a, alegerea preşedintelui francez a fost marele subiect de primă pagină peste tot în lume. Nici atunci când, în 1981, Francois Mitterand a devenit primul socialist preşedinte al Franţei interesul nu a fost la fel de mare. Alegerile sfârşitului lumii păreau să aibă loc în hexagon! Şi, confruntarea dintre Bine şi Rău niciodată nu a părut mai actuală decât acum. De fapt, întrebarea esenţială era dacă vor reuşi urmaşii regimului colaboraţionisto-fascist de la Vichy să revină la conducerea Franţei. Căci, chiar dacă Marine Le Pen a încercat să îşi construiască o altă imagine decât cea a tatălui său, nimic important nu s-a schimbat în ceea ce priveşte Frontul Naţional. Şi, dacă în Franţa presa şi opinia publică au părut preocupate de amănunte, iar confuzia ideologică a atins apogeul, în restul lumii analizele au fost ceva mai clare.

Avantajul distanţei şi al imaginii de perspectivă a făcut ca cele mai interesante analize să fie realizate de comentatorii străini şi nu de francezi. Aşa s-a întâmplat şi cu numărul de sâmbătă-duminică al The New York Times, în care un articol de prima pagină şi cinci din cele şase articole de la paginile de opinii - paginile 9, 10 şi 11 - au fost dedicate alegerilor franceze şi Europei. Iar între cei ce au scris au fost Paul Krugman, Robert Kaplan, Roger Cohen sau Serge Galam. Dincolo de interesul evident faţă de un eveniment considerat fundamental pentru democraţia liberală, o stare dedublată de o speranţă încă incipientă îşi găseau locul între rânduri. Neliniştea provocată de creşterea acestui nou tip de fascism - Krugman îl numeşte naţionalism alb (white nationalism) şi se opune definirii sale ca populism ("and stop dignifying this stuff by calling it populism" - "şi nu-i mai daţi importanţă numindu-l populism") -, produs al fricii şi urii, este contrabalansată de speranţa că Franţa va dovedi ceea ce Statele Unite şi Marea Britanie nu au mai putut: că democraţia nu este respinsă de "popor", acest artificial obiect al politicii urii menit să reducă la tăcere "elitele".

Republica, pe care Roger Cohen o vede reprezentată de Emmanuel Macron, ar fi un model politic ceva mai rezilient decât majoritarismele anglo-saxone (deşi cazul canadian arată că "naţionalismul alb", ca să zicem precum Krugman, nu prinde peste tot). Iar alegerile prezidenţiale din Franţa ar marca o cotitură, începută timid cu victoria din decembrie 2016 a ecologistului Van der Bellen în faţa extremei drepte radicale pro-ruse în alegerile prezidenţiale austriece şi continuată cu alegerile legislative olandeze din martie. Dar "republica", acest sinonim francez pentru a defini combinaţia democraţiei liberale cu modelul unui stat puternic, va rezista ea acestor alegeri? Pentru că problema nu e franceză, ci europeană.

De fapt, "chestiunea" priveşte capacitatea Europei de a se relansa şi reinventa într-o lume în care este dominată de adversari ai săi. Iar "naţionalismul-autocratic" de la Moscova, Ankara sau Washington de care vorbeşte Cohen în articolul său nu pare deloc în declin. Şi dacă nu au avut acelaşi succes ca în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, ştirile falsificate (fake news) au invadat, cu ajutorul hackerilor ruşi, şi spaţiul public virtual francez. Dacă Macron a fost suficient de curajos şi determinat pentru a face campanie sub steagul Uniunii Europene într-un moment în care cei mai mulţi politicieni de carieră preferă să fie pe - ceea ce cred ei că ar fi - gustul publicului, asta nu înseamnă că Europa s-a reabilitat deja. Viktor Orban, Jaroslaw Kaczyñski sau Milo¹ Zeman sunt tot la cârma ţărilor lor şi susţin fervent iliberalismul lui Putin, uneori fără să-şi dea seama - cum este cazul lui Kaczyñski - că fac jocurile Moscovei. Între timp, Grecia, Portugalia, Italia şi chiar Spania au în continuare serioase probleme economice, iar şomajul crescut, mai ales în rândul tinerilor din zona euro, reprezintă un risc nu doar economic sau social, ci şi politic. Alegerea lui Macron nu rezolvă toate acest probleme, dar poate contribui la (re)lansarea Europei. Cu condiţia, obligatorie, sa aibă şi aliaţi!

Polarizarea franceză dezvăluită de aceste alegeri prezidenţiale, departe de a fi rezultatul unor circumstanţe, vine în continuarea unei istorii multiseculare. Franţa catolică, rurală, colaboraţionistă şi monarhistă care votează astăzi Le Pen a regăsit, la 70 de ani după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, pasiunile şi frustrările pe care le ţinuse ascunse. Acelaşi tip de pasiuni care l-au făcut pe Donald Trump preşedinte şi au permis Brexit-ul. Macron reprezintă acea Franţă moştenitoare a revoluţiei şi a Declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului care, după ce a rezistat fascismului, a contribuit la naşterea comunităţii europene. Şi, în această Franţă divizată, care intrigă şi dă naştere la speranţă, stă totuşi speranţa că democraţia liberală nu este agonizantă, ci în convalescenţă...


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Editorial

DEDUCŢIE LOGICĂ: 1 AMR, DAR DEJA ŞTIM...De luni, Sobolewski este şomer29
20 aug. MAKE


CORNEL CODIŢĂÎn ţara lui "Cel care risipeşte nu plăteşte niciodată"29
18 aug. CORNEL CODIŢĂ


CĂTĂLIN AVRAMESCUCu Poliţia la furat10
17 aug. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUOPINIIEfectul dominoului3
17 aug. CRISTIAN PÎRVULESCU


CORNEL CODIŢĂUn accident numit război16
11 aug. CORNEL CODIŢĂ


CORNEL CODIŢĂCăldură mare, Caragiale, varianta PSD 201710
09 aug. CORNEL CODIŢĂ


CĂTĂLIN AVRAMESCUSecta nucleară din Orient37
08 aug. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUArgumentum ad populum3
07 aug. CRISTIAN PÎRVULESCU


NU-S BOMBOANE, E CEASUL DE LA BVBSobolewski, Tic-Tac!30
07 aug. MAKE


Frigidere, simeze şi laboratoare
04 aug. MARIUS TIŢA

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.