Udrea, Ioana Băsescu, Dan Andronic, trimişi în judecată în dosarul vizând finanţarea campaniei electorale din 2009 2

Elena Udrea
Elena Udrea

Elena Udrea, Ioana Băsescu, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, fostul preşedinte al CJ Tulcea Victor Tarhon, Dan Andronic şi un fost director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat au fost trimişi în judecată în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor, a fostului secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia şi a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon pentru luare de mită, a Ioanei Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, notar public, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi a lui Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat pentru delapidare.

De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Procurorii menţionează în rechizitoriu că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, conform sursei citate.


Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 24.05.2017, 14:23

la puscarie [Fragment eliminat conform regulamentului]

2.   DNA
mesaj trimis de EU în data de 24.05.2017, 14:59

Tot la buzunar trebuie atinsi; puscaria nu-i sperie ,sunt decurcareti..

Articole din aceeaşi secţiune

Strategia Naţională Anticorupţie

ÎN DOSARUL FINANŢĂRII ECHIPEI "ASESOFT PLOIEŞTI",DNA a cerut pedeapsa maximă cu închisoarea pentru Sebastian Ghiţă
19 sep. Andrei Stan


Fost primar, trimis în judecată de DNA într-un dosar legat de Tabăra de copii de la Năvodari
19 sep. Mina Irina


Percheziţii în Maramureş la o grupare bănuită că a pus în circulaţie peste 12.000 de dolari falsificaţi
19 sep. Mina Irina


DAN ŞOVA, LA INSTANŢĂ:"Trăiesc de doi ani o stare de consternare perpetuă"
19 sep. A.C.


Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir va fi audiat astăzi la Comisia parlamentară de control
19 sep. A.C.


ICCJ a respins contestaţiile formulate de fostul preşedinte al CNAS în dosarul decontărilor ilegale de servicii medicale
18 sep. A.C.


UPDATELudovic Orban, audiat la DNA
18 sep. Andrei Stan


UPDATE/ VICTOR PONTA, AUDIAT MAI BINE DE PATRU ORE LA DNA:"Am fost audiat în calitate de martor; eu nu duc bătălia politică cu arme judiciare"
18 sep. Mina Irina


ÎN ULTIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI,Un număr de 120 de percheziţii au fost efectuate la grupări de criminalitate organizată
17 sep. A.C.


Omul de afaceri Dumitru Nicolae, condamnat în dosarul "Microsoft", eliberat din închisoare
16 sep. AMALIA IONESCU

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.