BVB

Piaţa, în creştere, pe un volum de peste 44 milioane lei

19 iun. Piaţa de Capital
A.I.

Titlurile SNG, cele mai lichide 

Ultima zi a săptămânii de tranzacţionare a închis în teritoriul pozitiv, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 44,22 milioane de lei (9,65 milioane lei) inferior celui din şedinţa de joi, de peste 65 milioane lei.

Brokerii de la "Prime Transaction" notează în raportul zilnic al companiei: "Bursa a încheiat săptămâna cu o sedinţă de creştere pentru toţi indicii, +0,73% în cazul BET. Indicele de referinţă a fost impulsionat de acţiunile BRD Groupe Societe Generale (BRD), în creştere cu 2,21%, Fondul Proprietatea (FP), +1,73%, Transgaz (TGN), +1,35% şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), +2,73%. Printre acţiunile cu evoluţii slabe s-au numărat cele ale Erste Bank (EBS), -2,01% şi Conpet (COTE), -1,52%".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Romgaz" (SNG), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 7,68 milioane de lei. Cotaţia SNG a coborât cu 0,15%, la preţul de 32,5 lei/unitate.

Acţiunile "Banca Transilvania" (TLV) au crescut cu 0,36%, la 2,775 lei/unitate, în urma unui rulaj de 5,04 milioane de lei.

Tot vineri, au fost schimbate titluri FP de 4,99 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 0,881 lei/acţiune.

Titlurile BRD au încheiat şedinţa de tranzacţionare preţul de 13,9 de lei/unitate, pe fondul unui volum de 3,78 milioane lei.

Acţiunile "Digi Communications" (DIGI) au crescut cu 0,51%, la preţul de 39,4 lei/titlu, pe fondul unui volum de 0,07 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" s-au realizat, în total, patru tranzacţii.

Trei dintre acestea, în valoare de 9,63 milioane lei, au fost realizate cu titluri BRD, la preţul unitar de 13,9 lei, cotaţia emitentului urcând cu 2,21%.

A mai fost încheiat un transfer de tip "deal" cu titluri TLV, în valoare de 1,16 milioane lei, preţul acţiunii crescând cu 1,08%, la 2,795 lei/unitate.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o apreciere de 0,76%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,74%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,67%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,35%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +6,95%

2. "Prebet" (PREB): +3,40%

3. "Vrancart" (VNC): +3,27%

4. "Zentiva" (SCD): +2,93%

5. "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB): +2,72%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanica Ceahău" (MECF): -7,69%

2. "Alumil" (ALU): -3,94%

3. "IAR" (IARV): -2,35%

4. "Erste Group Bank" (EBS): -2,01%

5. "Compa" (CMP): -2,00%


Opinia cititorului

Articole din aceeiaşi secţiune

Piaţa de Capital

"TeraSteel" estimează un avans de 23% al afacerilor în acest an1
28 iun. Andrei Stan


Indicii BVB au deschis în scădere
28 iun. Andrei Stan


Leonardo Badea, votat de Parlament în funcţia de preşedinte al ASF
28 iun. A.C.


HIDROELECTRICA NU MAI ARE CONDUCERE EXECUTIVĂMinisterul Energiei: "Fondul Proprietatea generează blocaje în activitatea Hidroelectrica"
28 iun. A.S.


Ludwik Sobolewski, în epoca post-adevăr10
28 iun. ADINA ARDELEANU


Fondul deschis de investiţii Raiffeisen Ron Plus face o distribuţie de numerar către investitori1
28 iun. A.A.


BVBIndicii, în scădere, pe fondul unui rulaj de 43,5 milioane de lei
28 iun. MINA IRINA


Acţionarii SIF Moldova nu s-au înghesuit la oferta de răscumpărare
28 iun.


Acţionarii "Romcarbon", convocaţi să aprobe dividende suplimentare
28 iun. A.A.


OPINIIDividendele speciale au prins bine celor care nu le-au mai aşteptat5
28 iun. CRISTIAN DOGARU

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.