Teze şi antiteze electorale la Paris 4

26 apr. Editorial
Cornel Codiţă
Cornel Codiţă

Cu ce s-au ales francezii după primul tur al prezidenţialelor, ştim! Emmanuel Macron şi Marine Le Pen se vor înfrunta în turul doi pentru a stabili locatarul de la Elysee pentru următorii cinci ani. Dincolo de acest rezultat, însă, gesturile şi semnificaţiile mişcărilor politice, ale acestor zile, vorbesc nu doar despre prezentul politicii, ci şi despre viitorul ei, nu doar în Hexagon, ci, mai larg, în spaţiul democraţiilor ruginite ale Europei.

Să vizităm, mai întîi, "Salonul refuzaţilor"! Spre deosebire de situaţia picturii, la 1863, în cea a politicii, din 2017, aici sunt găzduiţi nu inovatorii, ci stîlpii "academismului". Partidele clasicei opoziţii, inventată de francezi, Dreapta-Stînga, ocupă sala principală a ceea ce arată mai mult a mausoleu decît a vitrină politică. Socialiştii, recunoscuţi şi autorizaţi deţinători ai spaţiului de stînga, din politica franceză, s-au prăbuşit la un neverosimil 6,36%. Iar vina nu este atît a candidatului Benoi Hamon, ori a programului pe care l-a propus electoratului, cît a actualului ocupant al fotoliului prezidenţial, Francois Hollande. Un uriaş balon de săpun, umflat de propriul orgoliu şi de aşteptările unui electorat care a votat doar cu gîndul ca nu cumva Sarkozy să primească şi al doilea mandat. Un uriaş balon de săpun care, la înălţimea rarefiată a mandatului de la Elysee s-a spart de la sine, revărsînd, în toată bogăţia lui luxuriantă, golul interior şi politic al unui personaj pentru care pălăria prezidenţială este nu prea mare, ci îl îmbracă integral, din creştet pînă la tălpi. Mai profund, însă, acest rezultat vorbeşte despre eşecul unei schimbări politice pe care socialiştii fracezi au ratat-o. Este vorba despre repoziţionarea centrului de greutate electoral al "stîngii", după modelul de succes operat în Marea Britanie de Tony Blair, pentru "laburişti". Esenţialmente, componenta muncitorească şi sindicalistă, baza tradiţională a stîngii, a fost înlocuită cu un compozit format din secţiuni importante ale clasei de mijloc, ale tinerei generaţii confruntată cu dificultăţile inserării în piaţa muncii şi cu secţiunea destul de cuprinzătoare a frondiştilor intelectualităţii umaniste, vîrful de lance al refuzului mondialist şi al manifestelor anticapitaliste. În Franţa, primele două componente electorale nu au intrat în patrimoniul socialiştilor, ci au fost capturate de Frontul Naţional, reprezentînd mai bine de jumătate din votanţii Marine Le Pen. Socialismul elitiştilor frondişti universitari a cules ceea ce liderii PSF au semănat, adică vînt şi ceva peste 6% electorat.

Cealaltă jumătate a salonului refuzaţilor este ocupată de "dreapta tradiţională". Reprezentantul Partidului Republican, Francois Fillon, a cules, însă, un mult mai onorabil 20%. Primul sub linie s-ar spune, dar tocmai prin aceasta e mai usturătoare înfrîngerea. Deasupra lui stă un personaj politic care a avut mereu împotrivă întregul corp al politicii "oficial acceptabilă" a Franţei, un personaj care reprezintă partidul fără acces la pîrghiile auxiliare ale puterii, cu o ideologie inacceptabilă şi neacceptată de luminile umaniste ale tradiţiilor democratice ale Franţei. De ce Le Pen şi nu Fillon? Explicaţiile ţin, pe de o parte, de alegerile făcute în strategia electorală, iar pe de alta, de credibilitatea personală a lui Fillon. Linia politică cu care dreapta oficială a încercat să taie izvoarele electorale ale Partidului Naţional s-a bazat pe încorporarea în propria campanie a unor teme şi atitudini specifice lepenismului. O idee primitivă, care a fost fals validată de succesul electoral al campaniei Sarkozy care i-a adus acestuia mandatul prezidenţial. În realitate, încercarea de împrumut ideologic, menită să readucă o parte a electoratului în tabăra dreptei tradiţionale a avut ca efect principal întărirea credibilităţii şi a atractivităţii Partidului Naţional. De ce să votezi nişte convertiţi, cînd poţi vota apostolii autentici ai naţionalismului francez, aşa vetust şi antieuropean cum este el, revalorificat politic de lepenism?!! Componenta care a decis, însă, înfrîngerea lui Fillon este cea a credibilităţii personale. Scandalul clasic de corupţie, folosirea în interes personal a funcţiilor şi a banilor publici, ajuns în faza cercetării penale în mijlocul campaniei electorale, a dinamitat imaginea publică a unui om care ocupase deja fotoliul de Prim-ministru al Franţei. În aceste condiţii, 20% este aproape un miracol! Pe bună dreptate, republicanii au de ce să fie supăraţi, pe ei înşişi, pentru că înlocuirea din mers a lui Fillon, după izbucnirea publică a scandalului, încă ar fi putut să le salveze şansele la prezidenţiale, dacă ar fi avut curajul să introducă în teren pe cineva de pe banca "rezervelor".

La o primă vedere, "Salonul oficial" a fost capturat de "iconoclaşti" sau, dacă doriţi, de reprezentanţii "anti-sistem". Imaginea şi caracterizarea aceasta sunt însă superficiale şi ratează bună parte din mesajul şi semnificaţiile rezultatului electoral. Nici Marine Le Pen, nici Emmanuel Macron nu sunt candiaţii prezidenţiali anti-sistem, ci doar două viziuni alternative la ceea ce sistemul a propus pînă acum, două voci care propun ca sistemul să fie nu înlocuit, ci folosit pentru alte scopuri, altfel decît pînă acum. În cazul Le Pen, mesajul nu are aproape nici un fel de ambiguităţi: toate locurile comune ale discursului naţionalist, armat de filoane solide anti-UE, anti-mondializare, anti-emigraţie. Marine Le Pen nu are scrupule şi nici reticenţe ca, pe acest discurs, să susţină că este "candidata poporului". Acuzaţia de populism a fost transformată, în cheie triumfalistă, în medalia de onoare a unui revigorat şi tradiţionalist naţionalism francez. Sosită, însă, pe locul doi, reprezentanta Partidului Naţional a trebuit să îşi modereze entuziasmul şi să pună surdină pretenţiilor de victorie totală asupra sistemului. Ca şi pînă acum, campania sa electorală este aproape total ferită de surprize. Ce se va spune împotriva ei, ştie; ce va spune în favoare ei, ştim! Nici măcar faptul că, fără excepţie, candidaţii din salonul refuzaţilor s-au grăbit să-şi îndemne electoratul să voteze împotriva Le Pen, nu este vreo surpriză. Credibilitatea lor depindea de acest gest! Şansa lui Marine Le Pen constă în surprinzătorul procent de 40% al alegătorilor care, la primul tur, au votat candidaţi cu programe explicite anti-UE. De cealaltă parte, adversarii lui Marine Le Pen susţin că acesta este, de fapt, plafonul maxim pe care îl poate mobiliza în turul doi.

În sfîrşit, marele învingător al primului tur are şi el ceva de spus despre politica din Franţa şi dinamica ei electorală. Miracolul încă este posibil: 24%, fără partid, fără cine ştie ce program şi, fie vorba între noi, chiar şi fără să dea pe dinafară de idei novatoare în campania electorală. Şi atunci, de unde succesul? Răspunsul cel mai credibil: din combinaţia favorabilă a circumstanţelor. Prăbuşirea lui Fillon este, foarte probabil, responsabilă de aproape jumătate din voturile în favoarea lui Macron, după cum surparea socialiştilor de către Preşedintele în exerciţiu i-a adus candidatului, scos parcă din pălăria magicianului, bună parte din cealalată jumătate din voturi. "Sarcina proprie" cu care poate fi creditat Macron, nu are cum să fie mai mare de 5-7%. După calculele hîrtiei, tot circumstanţele sunt cele care ar trebui să-i asigure victoria în turul doi al alegerilor. Electoratul anti Le Pen trebuie să fie mai mare decît cel pro Le Pen, nu-i aşa? Doar vorbim despre Franţa... ce Dumnezeu!

Despre Franţa, desigur, doar că nu este clar despre care dintre ele! Nu doar din punct de vedere electoral şi politic, Franţa este iremediabil fracturată, iar actualele alegeri nu pot face mare lucru pentru vindecare, dimpotrivă!

Opinia cititorului: 4
1.   fără titlu
mesaj trimis de mitica în data de 26.04.2017, 14:29

le pen deja s-a retras de la conducerea ptd.nationalist.pt.dumneaei vor vota multi in special fimeile,care-s conservatoare din instinct.

2.   salonul refuzatilor
mesaj trimis de Salomeea în data de 26.04.2017, 18:06

Frumoasa analogie!

2.1.   refuzata din salon (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Salomeea în data de 30.04.2017, 03:33

Totul se invarte... am fost refuzata din nou... trebuie sa m-a tratez...

2.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
mesaj trimis de anonim în data de 30.04.2017, 13:01

Salumeea na-i pic de rusine

Articole din aceeaşi secţiune

Editorial

CORNEL CODIŢĂDemocraţia fără preaviz14
24 nov. CORNEL CODIŢĂ


Cornel CodiţăGermania: aritmetica parlamentară şi ecuaţiile politice1
22 nov. Cornel Codiţă


CĂTĂLIN AVRAMESCUŞi nemţii se împuşcă, nu-i aşa?8
21 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUÎntre fantasma statului paralel şi realitatea statului pe loc5
20 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


Angajatorii, obligaţi de Guvern să modifice contractele de muncă, pentru transferul contribuţiilor7
19 nov. Andreea Cuzub


CORNEL CODIŢĂMisterele unei vizite care nu a avut loc, niciodată13
17 nov. CORNEL CODIŢĂ


CORNEL CODIŢĂOmul cu mîrţoaga8
15 nov. CORNEL CODIŢĂ


CĂTĂLIN AVRAMESCULaboratorul profesorului Seligman
14 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUDraconul dacic şi integrarea europeană3
13 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


CORNEL CODIŢĂAmurgul zeilor26
10 nov. CORNEL CODIŢĂ

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.