REVISTA PRESEI 19.06.2017

19 iun. 07:21 Revista Presei
Willy Homner
REVISTA PRESEI 19.06.2017

ADEVARUL 

26 de aleşi PSD şi ALDE n-au semnat moţiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată"

Senatorul PSD Mihai Fifor a citit ieri, în Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "România nu poate fi confiscată!". 26 de parlamentari PSD şi ALDE nu susţin moţiunea de cenzură, conform numărului de senatori şi deputaţi care au semnat textul moţiunii. Aşadar, premierul Sorin Grindeanu pare în avantaj. Totuşi, Liviu Dragnea susţine că unii parlamentari n-au ajuns să semneze, dar vor susţine partidul miercuri, la votul din plen. Sorin Grindeanu: "Asistăm la un război personal al unui om împotriva propriului partid şi al Guvernului. E tot ce se putea întâmpla mai rău Romaniei. Avem o economie care înregistrează creşteri record şi ne bucurăm de o deschidere extraordinară în cancelariile occidentale".

Sevil Shhaideh, plângere penală împotriva lui Grindeanu

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat, duminică, la Antena 3, că ia în calcul să facă o plângere penală împotriva premierul Sorin Grindeanu, după declaraţiile acestuia potrivit cărora PNLD 2 riscă să fie folosit politic. Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, duminică, la Guvern, că a demis toţi secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca Sevil Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuşi. La scurt timp de la anunţul premierului, deciziile de demiteri au şi fost publicate în Monitorul Oficial.

REPORTAJ "PNL-ul trebuie să creeze locuri de muncă în ţara asta pentru membrii de partid!"

Congresul PNL de sâmbătă a fost un prilej bun de a-i întreba pe membrii obişnuiţi al partidului care sunt valorile de dreapta pe care ei le susţin şi le promovează în România. Răspunsurile de-a dreptul halucinante, incoerente şi cu puternice accente de regret al comunismului ceauşist denotă cât de gravă este criza politică din interiorul unuia dintre cele mai mari partide din ţara noastră. Bucuros nevoie mare, Ludovic Orban şi-a luat sâmbătă în primire partidul pe care a promis să-l readucă la gloria de altădată. Numai că aceasta misiune nu va fi una deloc uşoară.

Înregistrare publicată de RTV cu Kövesi

Postul de televiziune România TV a difuzat duminică seară o înregistrare audio, prezentată ca fiind purtată între Laura Codruţa Koveşi şi procurorul Jean Nicolae Uncheşelu. În această înregistrare se poate auzi cum o voce feminină îi cere lui Uncheşelu să "decapeze instituţional" în dosarul "cu casele" pentru a ajunge la "domnu' premier". Din acest dialog nu se poate deduce despre care premier ar fi vorba. Tudorel Toader a scris duminică seara, pe pagina sa de Facebook, ca va sesiza inspecţia judiciară în legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea dnei L.C. Koveşi de a se ajunge la premierul S. Grindeanu! Prezent la Antena 3 în timp ce era difuzată aceasta înregistrare, Victor Ponta a declarat că este vorba de premierul Sorin Grindeanu: "Cred că m-am lămurit, e vorba de scandalul cu casele de la Timişoara".

Cătălin Ivan şi Mihai Chirica, declaraţie comună despre criza din PSD

Cei doi au susţinut duminică, 18 iunie, o conferinţă de presă comună prin care au vorbit atât de întârzierile înregistrate în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene, cât şi despre criza politică generată de demisia miniştrilor din cabinetul lui Sorin Grindeanu. Eurodeputatul Cătălin Ivan a vorbit despre impactul crizei politice la nivelul Bruxelles. "Toţi deputaţii şi senatorii PSD sunt luaţi unul câte unul şi ameninţaţi, constrânşi, li se oferă tot felul de favoruri, cum i s-au oferit şi lui Grindeanu, numai să plece din funcţia de premier", a spus el. Existenţa presiunilor a fost confirmată şi de primarul Mihai Chirica: "Sub presiunea momentului se încearcă influenţarea tuturor, inclusiv a parlamentarilor de Iaşi."

Cum l-au sprijinit serviciile secrete pe Ion Iliescu în 13-15 iunie 1990

Ofiţerii din cadrul "Doi şi-un sfert", aflat sub coordonarea lui Gelu Voican Voiculescu, ar fi supravegheat contrainformativ manifestanţii din Piaţa Universităţii şi pe liderii Opoziţiei. În acelaşi timp, cadre SRI ar fi colaborat cu liderii CPUN pentru a-i transporta pe mineri în Capitală. Detaliile apar din dosarul "Mineriadei din 13-15 iunie 1990". "Gelu Voican Voiculescu îmi trasa sarcini să aflu cât mai multe informaţii despre Ion Raţiu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi, în principal, despre cei care se opun lui Ion Iliescu". Aceasta este o parte din declaraţia de martor a lui Nelu Florea, fost ofiţer al UM 0215,

BANCHERUL

BCR devine a doua banca din Romania la care se pot deschide conturi online

BCR devine a doua bancă din Romania, după Libra Bank, care permite potenţialilor clienţi să-si deschidă un cont exclusiv online, fără a fi necesară deplasarea la o unitate a băncii. Totuşi, spre deosebire de Libra Bank, care trimite clienţilor acasă cardul ataşat contului, clienţii BCR trebuie să meargă la bancă pentru a-si primi cardul. O alta problema la BCR este faptul ca banca nu prezintă costurile aferente deschiderii online a contului. De fapt, oferta nu este pentru un cont simplu, ci pentru un pachet compus dintr-un cont in lei, un card de debit, serviciul de internet si mobile banking, precum si alerte pentru încasarea venitului in cont. BCR precizează pe site-ul său ca in primele 6 luni comisionul de administrare a pachetului este 0 lei, fără a preciza care sunt costurile după cele şase luni, ceea ce este incorect fata de consumatori.

CAPITAL

Criza politică s-a declanşat! Fondurile europene şi investiţiile străine, compromise

Sorin Grindeanu refuză să îşi dea demisia, după ce i-a fost retrasă susţinerea politică şi după ce a fost exclus din PSD. Imediat, pieţele financiare reacţionează, iar cursul euro-leu ajunge la maximul ultimilor cinci ani. Analiştii şi mediul de afaceri avertizează că se compromit investiţiile şi absorbţia fondurilor europene. Ministrul demisionar al Finanţelor, Viorel Ştefan, încearcă să calmeze îngrijorarea şi transmite un mesaj de conciliere. "Democraţia din România este destul de matură pentru ca o criză politică să nu afecteze economia ţării iar, în prezent, este important ca toate instituţiile statului să îşi desfăşoare activitatea normal", consideră Viorel Ştefan, potrivit unui comunicat de presă.

Doi arabi vor să construiască un spital şi sute de locuinţe pe fosta fabrică Tricodava

Omul de afaceri român de origine palestiniană Mohamed Hassanain, proprietarul clinicilor medicale International Medical Center, alături de asociatul său iordanian Saddiq Abu Seedo, vrea să construiască un spital privat şi blocuri cu locuinţe în locul fostei fabrici Tricodava din cartierul bucureştean Drumul Taberei, potrivit unor surse din piaţa imobiliară. Cei doi asociaţi au cumpărat în iarna trecută un teren de 26.590 mp, parte a fostei fabrici Tricodava, de la firma cu capital spaniol Gran Via, pentru circa 15 mil. euro, potrivit aprecierilor revistei Capital. Terenul fabricii, în suprafaţă totală de 5,4 hectare, fusese cumpărat în 2007 de Gran Via şi Pryconsa pentru 42 mil. euro de la fondul de investiţii Broadhurst.

Comerţul cu maşini, o afacere tot mai profitabilă în România

Cele mai puternice 10 companii din domeniul importului şi comercializării de vehicule au raportat afaceri mai mari decât în 2015. Doar una dintre acestea a înregistrat o scădere a profitului net. Anii de criză ai pieţei de autovehicule din România au rămas în urmă. În 2015, dar mai ales, în 2016, companiile care importă şi comercializează maşini au raportat către Ministerul Finanţelor Publice bilanţuri cât se poate de faste. Cum şi vânzările sunt pe o direcţie ascendentă este impede că afacerile cu maşini din România au devenit tot mai profitabile.

COTIDIANUL

Puterea proştilor la cote eroice - Cornel Nistorescu

Nu întîmplător Darius Vâlcov trece în PSD drept creierul cel mai strălucit, aflat la baza programului de guvernare al PSD şi ALDE şi autorul evaluării Guvernului Grindeanu. Nu întîmplător evaluarea a avut loc pe persoană fizică, iar respectivul grup (comitet, consiliu etc.), anunţat de Liviu Dragnea, n-a existat niciodată. Este vina PSD-ului că n-a avut alte "luminăţii" în afară de Sevil Shhaideh şi Sorin Grindeanu, de Alexandru Răzvan Cuc şi Augustin Jianu? Sau aceştia au răspuns perfect nevoilor lui Liviu Dragnea şi clanului din jurul său? A cui este vina că Dacian Cioloş n-a putut depăşi nivelul Cristinei Guseth şi al lui Andrei Baciu, al Ralucăi Prună şi al lui Cristian Ghinea în guvernul de tehnocraţi? Este vina lui Klaus Iohannis că i-a lăsat, sau a serviciilor secrete?

Dezvăluiri despre cum ar fi funcţionat Guvernul Grindeanu

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a susţinut duminică că toate documentele Executivului Grindeanu ajungeau la fostul secretar Mihai Busuioc, inclusiv cele de la serviciile secrete, iar acesta ar fi fost omul cheie al lui Liviu Dragnea. "Iniţial nu ne-am dat seama, dar apoi am înţeles cât de important era domnul Mihai Busuioc pentru Liviu Dragnea. La domnul Busuioc ajungeau toate documentele care ar fi trebuit să ajungă la primul ministru. Ajungeau documente inclusiv de la serviciile secrete, de la instituţiile statului. Acele documente ar fi trebuit să ajungă la şeful de Cabinet, care trebuia să le semneze şi să le dea mai departe la premier", a declarat Victor Ponta, la Antena 3. Potrivit lui Ponta, în ultima perioadă Guvernul nu era condus de premier, ci de Dragnea-Busuioc-Shhaideh.

CURENTUL

Sevil Shhaideh zice că îi face plângere penală lui Grindeanu pentru ce a declarat

Ministrul demisionar al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a anunţat duminică, la Antena 3, că ia în calcul să facă o plângere penală împotrva premierului Sorin Grindeanu după ce acesta a anunţat că Sevil Shhaideh nu a făcut nimic timp de 5 luni pentru primari prin PNDL 2 şi că acum o luna si jumătate a avertizat-o dar nu a făcut nimic. Întrebată de moderatoare ce va scrie în plângerea penală, Shhaideh a zis că va şti abia după ce se va consulta cu avocaţii. Îi reamintim lui Shhaideh că insulta şi calomnia au fost scoase din Codul Penal încă de pe vremea când Monica Macovei era ministru al Justiţiei. Aşa că aşteptăm cu interes să vedem ce infracţiune crede ea că a comis premierul Grindeanu. Despre ea spunea Dragnea că e cea mai deşteaptă şi cea mai cea!

CURIERUL NATIONAL

Statul vrea să ştie ce resurse minerale are

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Lege pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional. Este necesară continuarea lucrărilor de prospecţiune geologică, geochimică, geofizică, lucrări miniere uşoare, foraje de suprafaţă, prelevare probe, analize şi determinări de laborator, studii de sinteză de evaluare şi interpretare a informaţiilor preexistente, lucrări de cartare geologică. Raport al Curţii de Conturi: ANRM nu a efectuat evaluarea resurselor minerale ale ţării evidenţiate în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, acestea fiind înregistrate cu valoare "zero". Abia acum, în al 12-lea ceas, după ce Curtea de Conturi a atras atenţia că ANRM nu are un inventar al resurselor minerale, Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Lege pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional.

România, locul 50 din 149 de state evaluate după Indicele Prosperităţii

România ocupă locul 50 în rândul a 149 de state evaluate în cadrul Indicelui Prosperităţii pentru 2016 realizat de Legatum Institute şi citat de hotnews.ro. Un mediu de business îmbunătăţit, o libertate personală sporită şi eforturile de îmbunătăţire a guvernanţei au ajutat România să se poziţioneze pe locul 50 în cadrul indicelui prosperităţii. Cel mai prost stăm la capitolul "încredere între oameni şi între cetăţeni şi instituţii", se mai arată în prezentarea făcută joi cu ocazia lansării studiului. Dintre ţările foste comuniste, pe primul loc stă Slovenia, urmată de Estonia, Cehia, stat care face acum parte din grupul celor dezvoltate, şi Polonia, cea mai mare economie est-europeană. Ultimele poziţii sunt ocupate de Serbia şi Albania.

Congresul PNL: Ludovic Orban, ales presedinte cu o majoritate covarsitoare

Ludovic Orban a castigat sambata functia de presedinte al Partidului National Liberal, asa cum era de asteptat, in fata lui Cristian Busoi. El a primit 3518 voturi din partea delegatilor liberali prezenti la Romexpo - Pavilionul central, in timp ce contracandidatul sau a primit doar 952 voturi. Duminica, circa 2000 de delegati isi vor alege, in cadrul Consiliului National, cei 36 de membri ai Biroului politic, dintre care patru prim-vicepresedinti. Orban, favorit clar inainte de acest Congres - avea sustinerea a 40 de filiale din 47 -, a ridicat sala in picioare la discursul sau, beneficiind si de cateva scandari cu numele sau. Noul presedinte al PNL a vorbit despre faptul ca trebuie sustinute alegerile anticipate si s-a declarat impotriva blatului cu PSD.

EVENIMENTUL ZILEI

PSD şi ALDE şi-au bătut joc de voturile românilor din decembrie 2016 - Ion Cristoiu

Plenul Parlamentului s-a întrunit duminică după-amiaza pentru momentul numit citirea Moţiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE. Moţiunea sau mai degrabă AutoMoţiunea de cenzură se intitulează Romania nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor. Cel mai important în decizia pe care o va lua Klaus Iohannis cand va investi noul premier e următorul aspect: La consultările de la Cotroceni va veni o Coaliţie care a condus timp de 6 luni ţara. Care a condus ţara în chip catastrofal. O spune nu Opoziţia. O spune chiar Moţiunea de Cenzură depusă de Coaliţia PSD-ALDE. Cum să dai din nou Guvernarea Coaliţiei care recunoaşte ea însăşi prin Moţiunea de cenzură, prin dezvăluirile compromiţătoare făcute în cadrul Războiului civil din PSD, c-a guvernat catastrofal. Ca să continue să guverneze catastrofal?

TREI înregistrări DEVASTATOARE pentru şefa DNA: "Să ajungem la domnul premier"

România TV a prezintat o înregistrare explozivă cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în care aceasta îi spune unui procuror să ajungă mai repede la "domnul premier". Înregistrarea difuzată sugerează că Laura Codruţa Kovesi intervine în dosare şi face poliţie politică, că ar fi o răzbunare pe premierul Grindeanu după ce Ministerul Justiţiei i-a trimis un control. În înregistrarea prezentată, Kovesi discută cu procurorul Uncheşelu: "Uncheşelu, ştiţi ce-mi doresc: să "decapaţi" instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat". Pe 9 şi 10 martie 2017, Kovesi s-a întâlnit cu procurorii la Cheile Grădiştei întărind astfel ipoteza că totul ar avea legătura cu Grindeanu.

Raport DEVASTATOR la Washington împotriva binomului SRI-DNA

Consultantul politic David Clark a prezentat pe 14 iunie, la Washington, în faţa Comisiei US Helsinki, condusă de senatorii Roger Wiker şi Sheldon Whitehouse, un raport în care a atras atenţia că "e timpul ca partenerii transatlantici ai României să se uite la modul în care această ţară îşi desfăşoară campania anti-corupţie". "În paralel cu anchetarea unor cazuri de corupţie, exisă motive pentru a concluziona că lupta anti-corupţie a României a oferit, de asemenea, o acoperire convenabilă pentru influenţarea scorului politic şi pentru încălcări grave ale drepturilor omului, lucuri care arată o tulburare a supremaţiei legii. Într-adevăr, metodele folosite frecvent în investigarea corupţiei prezintă un grad considerabil de continuitate cu practicile şi atitudinile din epoca comunistă", a arătat David Clark, potrivit luju.ro.

JURNALUL NATIONAL

Marea Britanie: "Mai mulţi răniţi" şi o arestare după ce un vehicul a lovit pietoni în nord-estul Londrei

Un vehicul a lovit mai mulţi pietoni în noaptea de duminică spre luni în nord-estul Londrei, făcând "mai mulţi răniţi", a anunţat poliţia, care a operat o arestare, transmite AFP. "Poliţia a fost chemată imediat după ora 00,20 (23,20 GMT) când s-a semnalat că un vehicul a intrat în pietoni", a indicat poliţia într-un comunicat. "Există un anumit număr de răniţi" şi "o persoană arestată", potrivit aceleiaşi surse. Serviciul de ambulanţă din Londra a anunţat că a trimis mai multe echipaje la un incident petrecut în Seven Sisters Road. Potrivit Consiliului Musulmanilor din Regatul Unit (MCB), organizaţie reprezentativă a musulmanilor britanici, incidentul ar fi avut loc în faţa unei moschei.

Macron obţine majoritatea absolută in Parlament

Emmanuel Macron, presedintele Frantei, obtine controlul absolut al Parlamentului după alegerile legislative de duminică. Formaţiunea EN MARCHE, care i-a asigurat succesul la prezidentiale va avea 355 de locuri de deputat din cele 577 ale Parlamentului francez. Republicanii de centru dreapta obtin 125 de mandate, socialistii- 49, comunistii- 30, Frontul National-8.

Pantofii Louis Vuitton sunt produşi la... Cisnădie

Cea mai mare parte a pantofilor marca Louis Vuitton pe care grupul Louis Vuitton Moet Hennessy (LVMH) îi vine la preţuri cuprinse între 500 şi 1.800 de lire sterline perechea, sunt produşi la uzina Somarest din Cisnădie, arată o anchetă a jurnaliştilor de la The Guardian. Potrivit publicaţiei britanice, existenţa acestei uzine este un secret bine păzit iar echipa managerială face eforturi pentru a se asigura că nu există nicio menţionare a mărcii Louis Vuitton. O echipă de documentare a unei televiziuni franceze i-a fost interzis accesul în uzină în anul 2014 iar Bernard Arnault, directorul general de la LVMH şi cel mai bogat om din Franţa, a respins orice acuzaţii. O a doua uzină a fost construită la Avrig în 2009 care produce componente pentru genţi de mână şi valize.

NATIONAL

Ţintele sexy-agentelor "Doi ş'un sfert"!

Folosirea serviciilor sexuale in munca informativă nu mai este de mult un tabu, metoda fiind intens folosită inclusiv de către cele mai onorabile structuri secrete occidentale. Cu toate că, orice s-ar spune, tot ruşii sunt cei care excelează la acest capitol. In sistemul românesc de siguranţa naţională cea mai puternică "brigadă feminină" nu o deţineau principalele servicii, ci "Doi ş'un sfert"-ul! Care ajunsese la apogeu pe vremea conducerii serviciului secret de către Gelu Oltean. Cel care, alături de mentorul sau, "Vulpea" Virgil Ardelean si Dorin Popa sunt identificaţi in aceste rapoarte incendiare ca fiind cei aflaţi in spatele amplei operaţiuni de promovare la excepţional a tinerelor angajate in Ministerul de Interne direct din sursă externă.

Generalul SRI din spatele lui Ponta si Grindeanu

Începând cu 2012, social-democraţii au câştigat aproape toate alegerile electorale, fie in alianţă, fie singuri, cum s-a întâmplat anul trecut. Cu toate acestea, PSD nu a fost niciodată lăsat sa conducă. Periodic, băieţii din servicii au inventat scenarii si acţiuni diversioniste pentru a-i scoate de la guvernare, indiferent de scorul social-democraţilor in alegeri. Numirea generalului Stătescu in Guvernul României si declaraţia lui Sorin Grindeanu privind vechea prietenie care îl leagă de generalul SRI, i-a trezit la realitate pe social-democraţi. Reacţia PSD, de expulzare a premierului Grindeanu, este riposta partidului in vechea bătălie PSD-servicii.

Romania TV se duce pe copca!

Aşa cum ziarul "National" prevedea cu destula vreme in urma, in lipsa susţinătorului principal al postului, Sebastian Ghiţă, problemele financiare scufundă Romania TV. Potrivit surselor noastre, jurnaliştii sunt forţaţi de conducere să-si dea demisiile, după ce, la ultimul salariu, li s-au oferit doar cate 1.000 de lei de căciula de om, indiferent ce leafă avuseseră pana acum. In plus, aşa cum s-a petrecut in zeci de alte ocazii, cine nu acceptă cei 1.000 de lei, era îndemnat să plece de la postul TV. Ionela Năstase a dat startul, apoi a plecat si Paula Rusu, iar acum dispare si Corina Drăgotescu de pe sticla RTV. De altfel, Corina întotdeauna a plecat de pe la locurile de munca fix când se punea de-o austeritate.

PUTEREA

Grindeanu, ofertă de ULTIMĂ ORĂ pentru Dragnea

Premierul Sorin Grindeanu spune că este dispus să aibă un dialog cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, menţionând însă că face acest lucru pentru partid şi nu pentru liderul acestuia, despre care a reafirmat că ar trebui să-şi înainteze demisia fiind vinovat de situaţia de criză în care se află formaţiunea politică şi România. "I-am şi transmis aceste lucruri zilele trecute, fiind principalul responsabil de situaţia în care ne aflăm. I-am cerut să fie om politic şi să-şi asume prin demisia din (funcţia de - n.r.) preşedinte PSD situaţia în care a adus partidul şi România. Şi refuză", a spus Grindeanu, duminică, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

PONTA îi arată pisica lui DRAGNEA: "Dacă moţiunea nu trece, GRINDEANU va deveni preşedintele PSD!"

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a spus, duminică seara, într-o emisiune televizată, că dacă moţiunea de cenzură nu va trece, Sorin Grindeanu va forma un nou guvern şi va deveni şi preşedintele PSD, susţinând că regula pentru funcţionarea ţării este că şeful partidului de guvernământ trebuie să fie şi primul ministru.

ROMANIA LIBERA

Războiul din PSD ne costă 30 de miliarde de lei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu luptă pentru fiecare vot înainte de moţiunea de cenzură. Ambele tabere promit că vor oferi baronilor locali cele 30 de miliarde de lei din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Grindeanu a început prigoana oamenilor lui Dragnea. Moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Sorin Grindeanu are nevoie de 233 de voturi pentru a fi aprobată. Ea a fost depusă, ieri, în Parlament şi a fost semnată de doar 222 de parlamentari, dar liderii PSD au anunţat că au o serie de absenţe motivate. Dincolo de explicaţii este un prim semnal de alarmă pentru tabăra Dragnea, pentru că nu este clar dacă absenţii chiar vor vota moţiunea de cenzură.

PNL şi-a ales noua conducere

PNL şi-a ales, duminică seară, cei 16 membri ai Biroului Executiv, după ce în cursul zilei au fost stabiliţi cei 16 vicepreşedinţi, prim-vicepreşedinţii şi secretarul general. Au fost aleşi: Vlad Nistor - vicepreşedinte pe politică externă, apărare şi siguranţă naţională; Dan Leoreanu, - vicepreşedinte pe administraţie, ordine publică, siguranţa cetăţeanului, fonduri europene şi dezvoltare regională; Ben-Oni Ardelean - vicepreşedinte pe justiţie şi drepturi cetăţeneşti; Florin Cîţu - vicepreşedinte pe buget, politici fiscale, familie şi protecţie socială. Sulfina Barbu a fost aleasă vicepreşedinte pe sănătate, muncă, familie şi protecţie socială. Secretar general al PNL a fost ales deputatul de Bistriţa Robert Sighiartău.

ZIARUL FINANCIAR

Un ansamblu rezidenţial eco a vândut apartamente de aproape 20 mil. euro

Aproape 400 de apartamente din­tr-un ansamblu rezidenţial cu energie verde au fost vândute de la demararea proiectului din 2015 şi până la începutul lu­nii iunie, 55% din acestea fiind cumpărate prin programul Prima casă, 25% din surse proprii şi 15% prin credit ipotecar. Cartierul Solar, ansamblul rezidenţial situat în sudul Bucureştiului în zona Berceni - Metalurgiei, a intrat deja în cea de-a treia etapă de dezvoltare. Proiectul Cartierul Solar a fost demarat în anul 2015 şi până acum a avut două faze de lucrări cu un total de şase blocuri. Prima fază, cu un număr de 4 blocuri şi un total de 264 de apartamente, a fost finalizată la finalul lunii august 2016. Valoarea totală a acestora a fost de apro­ximativ 14,2 mil. euro pentru o suprafaţă utilă de circa 16.000 mp.

Amazon, Apple, Google, Facebook, companiile care cumpără lumea şi vor controla fiecare aspect al vieţii

Amazon este o companie-fenomen. Născută ca magazin online de cărţi, a devenit cel mai mare retailer electronic din lume şi un ucigaş de malluri, iar prin achiziţia magazinelor Whole Foods din America ţinteşte la gâtul celui mai mare retailer din lume, Walmart. Amazon.com tinde să fie o companie totală, una care încearcă să facă totul şi să vândă orice, cu şanse mari să devină prima afacere care depăşeşte 1.000 de miliarde de dolari, potrivit Barclays. Este deja campioana lumii la investiţii în cercetare şi dezvoltare. Whole Foods, achiziţie de aproape 13,7 miliarde de dolari, îi aduce magazine de alimente organice. Facebook Inc., cea mai cunoscută reţea de socializare din lume, creează drone, hardware pentru realitatea virtuală, spectacole de televiziune şi chiar interfeţe telepatice între creiere umane şi computere

Germania economică de astăzi îi aparţine lui Helmut Kohl, arhitectul reunificării Germaniei şi a Europei

Politicianul care a rezistat cel mai mult în funcţia de cancelar a murit vineri, la vârsta de 87 de ani. La câteva luni de la căderea Zidului Berlinului, Helmut Kohl se întâlnea cu Mihail Gorbaciov, liderul URSS, la acesta acasă, pentru a negocia reunificarea Germaniei, spre groaza premierului britanic Margaret Thatcher. Un jurnalist sovietic o numise Doamna de Fier, şi nu degeaba. Thatcher, reformatoarea economiei britanice, iar după unii călăul clasei de mijloc britanice, se temea şi a avertizat că o Germanie reunificată ar deveni o superputere europeană. Şi a avut dreptate. A încercat să blocheze eforturile lui Kohl pentru reîntregirea ţării sale. Helmut Kohl, politicianul care a rezistat cel mai mult în funcţia de cancelar, a murit vineri, la vârsta de 87 de ani. Angela Merkel, actualul cancelar, este unul dintre protejaţii săi.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Revista Presei

REVISTA PRESEI 18.08.2017
18 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 17.08.2017
17 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 16.08.2017
16 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 11.08.2017
11 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 10.08.2017
10 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 09.08.2017
09 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 08.08.2017
08 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 07.08.2017
07 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 05.08.2017
05 aug. Willy Homner


REVISTA PRESEI 04.08.2017
04 aug. Willy Homner

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.