GRINDEANU:

"Descoperirea zăcământului de la Caragele este încă un pas pe drumul României spre asigurarea independenţei energetice"

12 mai. Materii Prime
A.C.
 "Descoperirea zăcământului de la Caragele este încă un pas pe drumul României spre asigurarea independenţei energetice"

Premierul Sorin Grindeanu, ministrul Energiei, Toma Petcu, şi ministrul Economiei, Mihai Tudose, au participat astăzi, la prezentarea celui mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit de statul român în ultimii 30 de ani, la Caragele, în judeţul Buzău, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul vizitei, premierul Grindeanu a avut o întâlnire tehnică de lucru cu conducerea Ministerului Energiei şi a companiei Romgaz Mediaş, pe tema perspectivelor de dezvoltare ale zăcământului descoperit în zona Caragele.

De asemenea, delegaţia guvernamentală condusă de premierul Sorin Grindeanu a vizitat obiectivul Grupul 4 Caragele al Romgaz Mediaş, format din grupul de colectare a gazelor produse de sondele 4, 5, 6 Caragele, staţie de uscare gaze şi staţie de măsură gaze.

În comunicat se arată: "Discuţiile s-au axat pe importanţa deosebită a acestei descoperiri ce contribuie la independenţa energetică a ţării noastre şi cu potenţial pentru existenţa unor noi de zăcăminte de acelaşi tip".

Grindeanu a afirmat: "România este una dintre ţările din regiune cu cea mai redusă dependenţă de sursele externe de gaze. Descoperirea zăcământului de la Caragele este încă un pas pe drumul României spre asigurarea independenţei energetice şi spre consolidarea statutului de factor de stabilitate în UE. Totodată, este un moment important ce contribuie la atingerea obiectivului nostru de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie".

În comunicat se mai precizează: "În 2017, Romgaz intenţionează să foreze şase sonde în acest zăcământ, dintre care 3 sunt deja în funcţiune, investiţiile ajungând la suma de 40 de milioane de euro. Punerea în producţie a acestui zăcământ va presupune investiţii de circa 140 de milioane de euro, destinate, printre altele, şi lucrărilor de foraj de sonde pentru confirmarea creşterii potenţiale a volumelor disponibile în acest perimetru".

Zăcământul urmează să fie pus în producţie de către Romgaz în anul 2019. În acelaşi an ar urma să fie pus în funcţiune şi gazoductul BRUA.

Ca urmare a proiectelor de explorare şi a testelor de producţie derulate în anii 2011 - 2016, în iunie 2016 Romgaz a descoperit în complexul structural Caragele (între Buzău şi Brăila), lung de circa 35 de kilometri, o importantă acumulare de gaze naturale la adâncimi între 1.500 şi 4.000 de metri. Acumulările de gaze au valori de circa 25 - 27 miliarde metri cubi, cu potenţial de creştere în urma evoluţiei explorării, putând asigura consumul întregii ţări pe o perioada de doi-trei ani.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Materii Prime

PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREVolumul total al energiei tranzacţionate a depăşit 63.500 MWh
24 nov. R.R.


SAXO BANK: Preţul petrolului creşte, susţinut de scăderea stocurilor
23 nov. A.C.


Cotaţiile petroliere, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani
23 nov. A.V.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 400 lei/MWh
17 nov. R.R.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 345,23 lei/MWh
16 nov. R.R.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice - 287,98 lei/MWh
14 nov. R.R.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul maxim al energiei electrice a ajuns la 339,55 lei/MWh
13 nov. E.O.


Preţul aurului, impulsionat de temerile legate de reforma fiscală din SUA
13 nov. V.R.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul mediu al energiei electrice a scăzut cu 10,22%
10 nov. R.R.


PIAŢA PENTRU ZIUA URMĂTOAREPreţul mediu al energiei electrice a crescut cu 22,54%
09 nov. R.R.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.