VOCI

Practici de admitere corupte în universităţile americane, în favoarea celor Bogaţi, Puternici şi Faimoşi 4

12 dec. 2016 Cultură
TEODOR FLEŞERU

Un om e o lume, iar lumea o turmă, era de părere un poet clujean din anii şaizeci. Fiecare dintre noi încearcă să iasă din turmă şi de cele mai multe ori efortul e răsplătit cu regimentarea în turmă. Aproape fiecare dintre noi îşi dă seama de asta, iar unii încearcă să se scoată în faţă în proximitatea progeniturilor noastre. Ca tinerii să nu mai fie nevoiţi să treacă prin travaliul trecut al devenirii noastre.

Ceea ce se poate înfăptui fie prin asigurarea unei moşteniri considerabile, fie prin asigurarea unei educaţii superioare de top pentru descendenţi.

Sau ambele.

Adică exact ceea ce pare să fi devenit o matrice a strategiei de dublă asigurare - înrolarea într-o universitate de renume atât de mare încât absolvirea să fie o licenţă în viitoare succese şi în dobândirea cunoştinţelor esenţiale conservării şi potenţării patrimoniului.

Şi cum o rezolvi?

Dacă copilul e genial, te-ai lipit. Dacă nu, naşpa. O rezolvi altfel. Nedemocratic. În cea mai mare democraţie din lume.

Iar cineva s-a gândit să scrie despre această poveste, documentându-se şi adunând nenumărate dovezi în favoarea tezei lui - orientarea preferinţelor universităţilor americane de elită spre odraslele marilor donatori.

În 2004, Daniel Golden a realizat o serie de reportaje pentru Wall Street Journal pe această temă, pentru care a primit Premiul Pulitzer. Asta a generat un volum, în 2007, "Preţul Admiterii - Modul în care Clasa Conducătoare a Americii îşi cumpără Intrarea în Universităţile de Elită - Şi Cine e lăsat în afara uşii de Intrare".

Golden e de părere că America, aşa-numitul tărâm al oportunităţii, al meritocraţiei, devine rapid o aristocraţie în care cele mai bogate familii ale Americii beneficiază de accedere specială la educaţia superioară de elită.

"Preţul Admiterii" expune practicile de admitere corupte în favoarea celor Bogaţi, Puternici şi Faimoşi. Sunt reproduse nume, note şi scoruri la testări. Aflăm cum fiii Vice-Preşedintelui Al Gore, ai mega-agentului hollywoodian Michael Ovitz şi ai Liderului Majorităţii în Senat, Bill Frist, au "sărit" în faţa unor aplicanţi mult mai dotaţi, la Harvard, Brown şi Princeton şi la toate celelalte instituţii de gen din Liga Superioară a Educaţiei. Sunt acordate burse speciale mamelor amazoane, se ţin dineuri şi conferinţe cu vedetele profesorale, iar legiferările congresmenilor sunt răsplătite cu admiteri în alb pentru moştenitorii lor.

Mai mult, Daniel Golden dă în vileag "Lista Z" - a viitorilor studenţi cu note submediocre în liceu, care vor fi admişi pe şest, dacă stau pe bară un an înainte de a se înrola.

E vorba de sute de milioane de dolari, de influenţă politică, de aranjamente dubioase, de legalizare a ilegalităţii.

Asta a fost în 2007, iar cartea a devenit un bestseller aclamat de critică.

Iar acum, în noiembrie 2016, cartea e relansată cu succes. Iar Daniel Golden îi mulţumeşte lui Jared Kushner.

Cui?!

Lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump. Amândoi tatonează posibilitatea legală ca tânărul Jared să ocupe o poziţie în viitorul cabinet al Preşedintelui Trump, fără a viola legea federală anti-nepotism, ceea ce ar putea genera dispute politice şi necazuri în justiţie.

Chiar dacă vor opta doar pentru titulatura de consilier, presa pişicheră numind-o "consigliere", cu tentă mafiotă, chiar dacă tânărul va recurge la un "blind trust" - un aranjament financiar prin care o persoană aflată într-o poziţie oficială publică transferă administrarea intereselor private unui trust independent, în ideea de a evita conflictul de interese - îndoiala nu va fi uşor de eludat.

Sunt subterfugii pe care presa le va taxa ori de câte ori se va ivi prilejul, indiferent de performanţa tânărului Kushner, chiar dacă pregătirea academică a acestuia e recomandată de o prestigioasă diplomă la Harvard. Obţinută cum altfel? Prin contribuţia babacului Kushner.

Charles Kushner era cel mai interesant şi mai "mânjit" personaj pe lista lui Golden din 2007. Deţinea 25.000 de apartamente în New Jersey, spaţii comerciale şi industriale de închiriat, plus multe terenuri intravilane scoase pe tarabă. Charles şi Seryl Kushner erau amândoi membri în Comitetul de Resurse al Universităţii Harvard, fără ca vreunul dintre ei să fi frecventat faimoasa instituţie.

Dar fiii lor, Jared şi Joshua, erau înrolaţi. Tata Charles donase 2,5 milioane de dolari în 1998, cu puţin înainte ca fiul Jared să fie admis la renumita universitate.

"Mânjit"?

Avea cazier.

După cinci ani de la admiterea fiului, Charles a pledat "vinovat" în 2004 la acuzaţiile de evaziune fiscală, de donaţii ilegale pentru campanii politice şi retorsiune împotriva unui martor. Adică Charles angajase o prostituată să-l seducă pe cumnatul său, care coopera cu autorităţile, iar caseta filmată în secret a expediat-o surorii sale. Pentru asta a fost condamnat la doi ani de detenţie într-o închisoare federală. Procurorul Chris Christie (fostul şef al echipei de tranziţie a preşedintelui-elect) ceruse mai mult, avocatul mai puţin, dată fiind opera de caritate a inculpatului, dar judecătorul, "oripilat" de acţiunile lui Kushner împotriva propriei familii, n-a acceptat să coboare sentinţa sub cei doi ani.

Astfel, povestea lui Daniel Golden s-a reîncălzit la focul Breaking News.

Unii nu cred că e vorba de o angajare efectivă a ginerelui evreu în staff-ul Casei Albe, doar o manevră diplomatică, de demontare a acuzaţiilor de anti-semitism ale mass-mediei.


Opinia cititorului: 4
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 19.01.2017, 11:11

Dobitocul amerloc nu este dobitoc sadea americana, gata sa comande in lume, daca nu are si diploma Magda Cum Laude a unei universitati de "prestigiu" de peste ocean, la care, din pacate, tinjesc, din pacate iar, tinerii cu ceva materie cenusie din Europa si din restul lumii, care au avut parte de un sistem de invatamint mult mai eficient (acum de indobitocire), caci nu degeaba "americanii" furau "tinere sperante" din europa de est si asia, ca din "pepiniera" lor ... ioc.

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2017, 18:23

Ca pe vremea: 

 

Ai nostri tineri, la Paris invata,

La gat cravata cum se pune....... 

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2017, 18:21

..... America, aşa-numitul tărâm al oportunităţii, al meritocraţiei, devine rapid o aristocraţie în care cele mai bogate familii ale Americii beneficiază de accedere specială la educaţia superioară de elită.

Corect, America, tara/ taramul tuturor posibilitatilor, este doar un drog pentru multime. 

2.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de anonim în data de 13.02.2017, 18:29

Inseamna ca odraslele politicilor nostri sunt nevinovati complet? 

Articole din aceeaşi secţiune

Cultură

Statuia lui Ion I. C. Brătian de la Oradea, inaugurată
24 nov. G.F.


Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Stela Popescu a ajuns la Teatrul "Constantin Tănase"
24 nov. G.F.


NECROLOGActriţa Stela Popescu a murit
23 nov. ALEXANDRA CISMARU


EDUCAŢIEMinistrul "veşti bune": buget record pentru ultimul deceniu1
22 nov. O.D.


"Formarea" a 55.000 de profesori: 42.000.000 de euro1
20 nov. O.D.


CNC alocă 50 milioane lei pentru proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri
16 nov. G.F.


Realitatea crudă, mulţi elevi nu mai ajung deloc la şcoală3
16 nov. OCTAVIAN DAN


Reformele împing educaţia înainte spre... trecut1
26 oct. OCTAVIAN DAN


MCIN a demarat procedurile de restituire a donaţiilor pentru "Cuminţenia Pământului"
25 oct. George Fiorcoş


Toamna se numără şcolile noi: 500 pe hârtie, 15 pe teren!
20 oct. OCTAVIAN DAN

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.