Ana Maria Pătru şi Mircea Geoană, audiaţi de Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009

Mihai Fifor (Sursa foto: Facebook)
Mihai Fifor (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 11:19 Ana Maria Pătru a anunţat comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 că declină invitaţia la audieri

Fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru a trimis o scrisoare comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, în care i-a informat pe membrii acesteia că declină invitaţiala audieri, potrivit unor surse din presă. Ea era aşteptată luni la comisia de anchetă.

Mihai Fifor i-a informat pe membrii comisiei, transmite News.ro: "V-am distribuit scrisoarea doamnei Ana Maria Pătru. Declină prezenţa la lucrările comisiei şi ne trimite un document pe care vă rog să îl analizaţi şi o să discutăm ulterior".

Senatorul USR Mihai Goţiu a întrebat ce se poate face în cazul în care Ana Maria Pătru refuză să vină la audieri, Fifor spunând că la finalul şedinţei se va lua o decizie în acest sens, menţionează sursa.

Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a precizat, potrivit agenţiei: "Hotărârea spune foarte clar ce putem face, rugămintea mea este să ne uităm peste materialul trimis şi la finele şedinţei de azi discutăm şi luăm o decizie".

Ana Maria Pătru este prima persoană invitată la audieri care nu se prezintă, până acum fiind audiaţi Dan Andronic, Viorel Hrebenciuc, fostul preşedinte al AEP Octavian Opriş, vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ şi Mircea Geoană, conform sursei citate.

(M.I.)

------

Actualizare 10:04 Geoană: "Vizita la Vîntu din 2009 a avut un impact modest în alegeri"

Fostul candidat PSD la alegerile prezidenţiale din 2009 Mircea Geoană a declarat, luni, în faţa Comisiei de anchetă privind acel scrutin, că vizita la Sorin Ovidiu Vîntu de dinainte de alegeri a avut un impact "modest" asupra rezultatului, care putea fi acoperită de diferenţa mare între el şi Traian Băsescu, mult mai important fiind cine şi cum l-a "filat" înainte de scrutin, potrivit surselor de televiziune.

Geoană a fost întrebat cât a contat în rezultatul alegerilor vizita la Sorin Ovidiu Vîntu de către deputatul PMP Robert Turcescu - cel care, ca moderator al ultimei dezbateri televizate, i-a adresat această întrebare fostului lider PSD în 2009.

Fostul candidat PSD a afirmat că este "ciudat" faptul că a fost "filat" înainte de alegeri, fără să ştie cine a comandat urmărirea sa, însă a repetat că impactul vizitei în alegeri a fost redus.

Mircea Geoană a spus: "În opinia mea, şi vă spun asta la distanţa şi cu calmul, şi fără nicio intenţie de revenire în politica românească, că a fost un pretext, a fost folosit, şi care a avut un impact, din punctul meu de vedere, modest. (...) Diferenţa de voturi era mai mult decât acoperitoare pentru orice eventual impact negativ al vizitei mele în acea seară".

Conform sursei, fostul candidat PSD a afirmat că nu a primit în acea perioadă informaţii din partea staff-ului său de campanie că ar fi filat, şi nici din partea SPP. "În perioada campaniei am şi renunţat la protecţia SPP. (...) Eu am anunţat SPP cu privire la faptul că în campanie (nu vreau protecţie - n.r.). De ce am făcut-o, e un lucru pe care putem să îl comentăm", a precizat fostul social-democrat.

Geoană a fost întrebat şi despre sondajul despre care a vorbit şi fostul şef al campaniei PSD, Viorel Hrebenciuc, realizat înainte de alegeri, pe un eşantion de 12.000 de persoane, contestat de unii membri ai Comisiei de anchetă, având în vedere dimensiunea eşantionului. Geoană a spus că acel sondaj a fost realizat de CURS.

Geoană a explicat: "A existat un sondaj, nu ştiu cât de masiv a fost, nu mai ţin minte pe ce număr de subiecţi. A fost făcut cu o companie locală, cu CURS, dacă nu mă înşel. Am avut şi o echipă de consultanţi din SUA care a lucrat cu noi şi cu care am făcut, cum se face în orice campanie, cercetare sociologică şi de unde, într-un fel, şi încrederea noastră şi poate şi modul meu efuziv de a mă exprima după anunţul exit-poll-urilor".

Fostul şef de campanie al PSD, Viorel Hrebenciuc, a afirmat însă, în cadrul audierilor, că au apărut schimbări în sondaje în urma vizitei lui Geoană. El a spus că în ultima săptămână de dinaintea alegerilor prezidenţiale Mircea Geoană avea în sondaje 54%, în timp ce Traian Băsescu avea 46%, însemnând un plus de 600.000 de voturi pentru PSD. El a indicat, indirect, că lucrurile s-au schimbat după ultima dezbatere televizată, în cadrul căreia Geoană a fost pus în faţa informaţiilor privind vizita sa la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit sursei citate.

Hrebenciuc a povestit: "A urmat episodul cunoscut din ziua de joi - nu intru în amănunte - fapt care a dus ca în turul doi să vină la vot cu circa 800.000 de alegători mai mult decât în turul I, lucru care nu este prea uzual în alegeri (...) Ultimul sondaj pe care l-am avut, cu circa 12.000 de intervievaţi, ceea ce înseamnă sub 1,5% marjă de eroare, de sâmbătă seara, deci dinaintea zilei de duminică, avea scorul 51,5% la 48,5% pentru Geoană. Doar 1,5%; e clar că ne-a alarmat".

El a fost întrerupt de deputaţii şi senatorii care au dorit să ştie ce casă de sondare a făcut pentru PSD un sondaj cu 12.000 de persoane, un număr de patru ori mai mare decât sondajele obişnuite şi, mai ales, care să fi fost procesat atât de repede.

Hrebenciuc nu a dezvăluit casa de sondare, afirmând în repetate rânduri că nu îşi aminteşte.

(A.C.)

-------

Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 continuă astăzi, de la ora 9:00, audierile, primul fiind invitat Mircea Geoană, care va fi urmat de fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru şi de secretari de stat din MAI de la vremea respectivă, potrivit surselor din presă.

Mihai Fifor , preşedintele Comisiei, a anunţat la finalul audierilor de săptămâna trecută: "Mai sunt foarte multe întrebări de pus domnului Mircea Geoană. Comisia a decis ca luni, începând cu ora 9.00, să reluăm audierea domnului Mircea Geoană (...). Vom avea invitaţi la comisie pe secretarii de stat din MAI din momentul acela, Mihai Capră, Tutilescu, Fătuloiu şi va veni la Comisie şi doamna Ana Maria Pătru".

Marţi, începând cu ora 14:00, vor fi audiaţi Vasile Blaga, Marcel Opriş, Cătălin Predoiu şi Eugen Tomac, iar miercuri, de la ora 9:00, vor fi audiaţi Gabriel Oprea, Teodor Baconschi, ambasadorii din Madrid, Chişinău şi Roma de la acea vreme, Nicolae Onţanu şi Anghel Iordănescu, potrivit sursei citate.

Membrii Comisiei au decis iniţial că George Maior, directorul SRI în 2009, va fi audiat pe 6 iunie, acesta anunţând ulterior că poate veni la audieri pe data de 12 iunie, au declarat, pentru News.ro, surse din cadrul Comisiei.

Conform sursei, cel mai probabil, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi vor fi audiaţi după data de 6 iunie, o decizie finală în acest sens nefiind încă luată. Până acum, membrii Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 i-au audiat pe Dan Andronic, Viorel Hrebenciuc, fostul preşedinte al AEP Octavian Opriş şi vicepreşedintele AEP Marian Muhuleţ.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Strategia Naţională Anticorupţie

Victor Socaciu, audiat la DIICOT în dosarul medicului Lucan
15 ian. Andreea Cuzub


Ludovic Orban, aşteptat să se prezinte astăzi la Înalta Curte de Casaţie1
15 ian. D.I


Consilier judeţean PNL anchetat pentru cămătărie
14 ian. Vlad Dobrea


Procurorii Înaltei Curţi de Casaţie extind urmărirea penală în cazul Eugen Stan
12 ian. D.I


Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis ca Mihai Lucan să fie plasat în arest la domiciliu
12 ian. Vlad Dobrea


Fostul şef al Poliţiei Române Petre Tobă, audiat la instanţa supremă
12 ian. Andreea Cuzub


ALERTKovesi, acuzată de abateri disciplinare3
12 ian. A.C


Emil Boc audiat la DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan
10 ian. Vlad Dobrea


Fiul şi ginerele medicului Mihai Lucan audiaţi la DIICOT1
05 ian. Vlad Dobrea


Elan Schwartzenberg trimis în judecată într-un dosar disjuns din cel al lui Mazăre
05 ian. Vlad Dobrea

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.