CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9-16 IUNIE

Farmaceutica Remedia, cea mai rentabilă investiţie de la BVB

20 iun. Investiţii Personale
ANDREI IACOMI
Farmaceutica Remedia, cea mai rentabilă investiţie de la BVB

Cu o creştere de 20,67% în perioada 9-16 iunie 2017, acţiunile grupului Farmaceutica Remedia (RMAH) au reprezentat titlurile cu cea mai mare rentabilitate de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), raportată la moneda europeană, în săptămâna precedentă.

Conform datelor prezentate pe site-ul bursei de valori, cea mai mare apreciere a titlurilor RMAH în perioada analizată a avut loc joi, 15 iunie, când preţul acţiunilor a crescut cu 14,9%, pe fondul unui rulaj de 49.556 de acţiuni.

Vineri, 16 iunie, titlurile RMAH şi-au continuat creşterea, urcând cu 2,39%. Numărul acţiunilor schimbate a fost de 81.430, de aproape cinci ori mai mare faţă media ultimelor 20 de zile, de aproximativ 16.700 de unităţi.

Pe data de 8 iunie, Monica Pavel a cumpărat un pachet de 16,5% din grup de la AHG Vermogensverwaltungs GMBH, pentru 3,9 milioane de lei.

În 2017, compania va distribui dividende de 700.927 de lei, suma fiind compusă din dividendele din profitul anului 2016 de 227.613 lei, la care se adaugă dividendele din profitul nerepartizat al anului 2015, în sumă de 473.317 lei. Dividendul brut pe acţiune este de 0,0066 lei, data ex-dividend (prima zi în care cei care vor cumpăra acţiuni nu vor mai beneficia de dividend) fiind de 9 septembrie.

Farmaceutica Remedia este deţinută, în proporţie de 66,5%, de Valentin-Norbert Ţăruş.

Trebuie menţionat că volatilitatea mare a preţului acţiunilor RMAH apare şi pe fondul lichidităţii reduse a emitentului.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acţiunilor Bermas (BRM), care s-au apreciat cu 8,33%, în perioada menţionată, iar poziţia a treia a fost ocupată de titlurile Oltchim (OLT), cu o creştere de 7,86%.

Cu o creştere de 1,29% în perioada 9-16 iunie, indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a fost singurul dintre toţi indicii BVB analizaţi care s-a apreciat, în perioada menţionată, raportat la moneda euro.

În cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o titlurile SIF Moldova (SIF2), ce au crescut cu 1,95%, în perioada menţionată.

Vineri, 16 mai, cotaţia acţiunilor SIF Moldova a urcat cu 1%, pe fondul unui volum de 1,1 milioane de unităţi, sub media ultimelor 20 de zile, de aproximativ 1,77 milioane de acţiuni.

Ponderea titlurilor SIF2 în indicele societăţilor de investiţii financiare este de 16,99%.

Indicele extins BET-XT, ce are în componenţa sa cele mai lichide 25 de acţiuni listate la BVB, a scăzut cu 0,72%, în perioada menţionată.

În cadrul acestuia, cea mai mare creştere au avut-o titlurile "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), care au urcat cu 4,22%.

Vineri, 16 iunie, cotaţia acţiunilor BRD a crescut cu 2,21%, pe fondul unui rulaj de 273.041 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 350.000 de unităţi, reprezentând ziua cu cea mai mare apreciere pentru preţul acţiunii societăţii bancare din perioada analizată.

Ponderea companiei în indice este de 10,91%.

Indicele BET, al celor mai lichide douăsprezece companii listate BVB, s-a depreciat cu 1%, raportat la moneda euro, în perioada 9-16 iunie, reprezentând indicele cu cea mai mare scădere, dintre cei analizaţi.

Ca şi în cazul indicelui BET-XT, şi în cazul principalului indice al pieţei de acţiuni autohtone, cea mai bună evoluţie au avut-o acţiunile BRD.

Ponderea titlurilor BRD în indicele BET este de 11,65%.

Topul fondurilor de investiţii, în perioada 8-15 iunie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o apreciere de 0,85%.

Pe locul al doilea în acest clasament s-a situat FDI MONOLITH, a cărui creştere a fost de 0,09%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile fondului FDI Audas Piscador, ce au urcat cu 0,06%.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în perioada 9-16 iunie, a fost pentru cele în euro, de 0,02%, la Bancpost.

Depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,4%.

Cotaţia aurului s-a depreciat cu 1,4%, iar moneda naţională a scăzut cu 0,44% faţă de euro, în perioada 9-16 iunie.

Preţul monedei digitale Bitcoin a coborât, în perioada 9-16 iunie, cu 10,89%, după ce, săptămâna trecută, a atins minimul de aproximativ 2.196 de dolari, conform CoinDeskPrice Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume).

Ieri, la ora 10:30, Bitcoin se tranzacţiona în jurul nivelului de 2.630 de dolari (aproximativ 10.779 lei, la cursul de schimb de ieri, de 4,0984 lei, pentru un dolar).

Conform site-ului "coinmarketcap.com", luni la aceeaşi oră, capitalizarea de piaţă a criptomonedei era de aproximativ 42,65 miliarde de dolari.

Precizare:  

Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 15 NOIEMBRIE - 22 NOIEMBRIELiviu Moldovan, "Admiral Markets": "Există o corelaţie inversă între preţul aurului şi cotaţia dolarului"
24 nov. ANDREI IACOMI


PLASAMENTE ALTERNATIVELeo da Vinci şi piaţa vechii picturi
24 nov. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 NOIEMBRIE - 21 NOIEMBRIESIF Oltenia - liderul creşterilor din BET-FI1
23 nov. Andrei Iacomi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 NOIEMBRIE - 20 NOIEMBRIERentabilitatea monedei Bitcoin - peste cea a activelor tradiţionale
22 nov. A. I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 NOIEMBRIECreştere de 7,29% pentru THR Marea Neagră
21 nov. A.A.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 - 15 NOIEMBRIERomgaz, cea mai mare apreciere din BET
17 nov. A.A.


PLASAMENTE ALTERNATIVELicitaţia lunii, adjudecarea lumii
17 nov. MARIUS TIŢA


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7-14 NOIEMBRIESIF Moldova, locul al doilea în topul creşterilor de la BVB
16 nov. A.A.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 NOIEMBRIENuclearelectrica, cea mai mare apreciere din BET
15 nov. A.A.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 NOIEMBRIEIndicele BET-FI - în urcare, pe fondul scăderii generalizate a Bursei
13 nov. A.A.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.