SINDICAT:

În proiectul Legii salarizării sunt măriri de la 25% până la 100% în domeniul cultură

10 mar. 13:42 Cultură
A.I.

Preşedintele Uniunii Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole, Cristian Şofron, a declarat vineri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că în proiectul Legii salarizării unitare sunt măriri de la 25 la sută până la 100 la sută în domeniul cultură, pe o grilă de salarizare până în 2021, iar dacă acele salarii vor fi şi acordate, "lucrurile arată civilizat".

Cristian Şofron a spus că sindicaliştii solicită o întâlnire la Ministerul Culturii, pentru că de acolo sunt nişte "uşoare inadvertenţe" cu proiectul de lege pe care l-au văzut acum.

"Ne-a fost prezentată o grilă de salarizare până în anii 2021. Sigur că, teoretic, arată bine grila aceea. Au fost ridicate câteva obiecţii, sperăm ca ele să fie luate în considerare. Desigur, rămâne această problemă că aceste salarii vor fi şi acordate. Sperând că vor fi acordate, lucrurile arată civilizat", a spus actorul Cristian Şofron, citat de News.ro.

Întrebat despre majorările salariale din domeniul cultură prevăzute în proiectul Legii salarizării unitare, Cristian Şofron a spus că, din ce a văzut pe grile, sunt măriri de la 25 la sută până la 100 la sută.

"Grilele nu au putut fi luate acasă, ca să spun aşa. Ne-am uitat un pic pe ele, mi-e greu să va spun acum măriri, dar sunt măriri de la 25 la sută până la 100 şi nu ştiu cât la sută pentru muzee, din câte am înţeles. Deci sunt ceva măriri, lucruri importante, pentru că, ştiţi foarte bine, cultura, deşi o replică destul de bătută în ultimul timp, a fost o Cenuşăreasă a României şi a fost destul de puţin băgată în seamă", a adăugat Şofron.

El a precizat că ultimele majorări salariale din cultură au adus o oarecare reaşezare a salariilor, dar angajaţii din domeniu speră ca, după noile creşteri salariale, "lucrurile să intre cât de cât în normalitate".

Cristian Şofron a mai spus că, în proiect, sunt "câteva inechităţi", dar probabil că sunt lucruri care au scăpat analizei şi vor fi îndreptate.

"Măririle sunt extrem de diverse în procente, nu am cum să le reţin. (...) De exemplu, măririle de 50 la sută nu se aplică şi şefilor de formaţii, de muncitori, să zicem, şi atunci există o situaţie ciudată, un şef formaţie muncitori are un salariu mai mic decât subordonatul lui, lucru care este uşor ciudat. Sunt lucruri care probabil au scăpat şi vor fi cu siguranţă îndreptate", a explicat Şofron.

Întrebat câţi angajaţi sunt în domeniu şi ar urma să beneficieze de prevederile noi legi, Cristian Şofron a spus că foarte puţină lume poate da un răspuns la această întrebare, estimând că ar fi în jur de 10.000 de oameni.

Preşedintele Uniunii Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole a precizat că sindicaliştii din domeniu vor reveni la negocieri la Ministerul Muncii şi că, până atunci, solicită o întâlnire la Ministerul Culturii pe această temă, pentru că de acolo sunt "uşoare inadvertenţe" cu legea care le-a fost prezentată vineri.

Discuţiile privind proiectul Legii salarizării unitare au început luni, primii care au fost la negocieri fiind sindicaliştii din apărare şi ordine publică. Negocierile au continuat marţi cu sindicatele din sănătate şi joi cu sindicaliştii din educaţie, iar vineri au avut loc discuţii cu federaţiile din cultură.

Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a declarat că în proiectul Legii salarizării unitare sunt creşteri salariale pentru angajaţii din domeniul cultură, precizând că va mai fi o majorare în acest an şi că, la fel cum se întâmplă pentru celelalte domenii de activitate, vor fi "salarii precizate foarte clar din 2018 până în 2021".

Gabriel Petrea a precizat că săptămâna viitoare vor fi din nou discuţii cu sindicatele din educaţie şi din sănătate, dar şi cu reprezentanţi ai diplomaţilor, cu cei din administraţia publică centrală şi, în final, cu cei din administraţia publică locală, ca să fie astfel închisă zona de salarizare.

"Va fi, în plus, o discuţie pe funcţiile comune, pentru că ele nu au fost prinse în aceste anexe. Funcţiile comune e normal să aibă acelaşi salariu", a mai spus Petrea.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi, că trebuie ca, în final, toate sumele să se încadreze în anvelopa salarială de 32 de miliarde de lei, precizând că toţi bugetarii vor avea în sporuri un voucher de vacanţă şi două norme de hrană şi că va fi o distribuţie corectă a sporurilor, nu ca până acum, când şefii luau sporuri foarte mari faţă de restul angajaţilor.

"Ce ne asigurăm noi cu această ocazie este că absolut toată lumea va avea o distribuţie corectă a sporurilor, să nu se mai întâmple ca până acum, când unii, doar pentru că erau şefi, luau sporuri foarte mari faţă de restul angajaţilor. Fiind obligatoriu ca fiecare bugetar să aibă normă de hrană şi să aibă acest voucher de vacanţă, atunci în nivelul sporurilor trebuie prinse pentru toată lumea. Considerăm că este o variantă mai corectă şi în niciun caz nu va fi mai mult decât este prognozat", a explicat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a mai spus că suma de 32 de miliarde de lei nu va merge uniform de la bază spre vârf, adică toţi bugetarii să primească acelaşi coeficient, pentru că atunci s-ar adânci şi mai mult diferenţele salariale existente acum, iar sindicatele au fost de acord că aceasta este varianta cea mai corectă.

Ea a precizat că va fi o distribuţie corectă pe funcţii comune care apar la mai mulţi ordonatori principali de credite, astfel încât, de exemplu, femeia de serviciu să fie funcţie comună şi la Ministerul de Interne şi la Ministerul Educaţiei, iar salariul să fie acelaşi.

Întrebată cum arată noua lege, care va fi mecanismul de aplicare, dacă aceasta va fi bazată pe funcţii, pe grade şi gradaţii, ministrul Mediului a spus că draftul proiectului va putea fi văzut la sfârşitul lunii martie.

Ministrul a precizat că proiectul Legii salarizării unitare porneşte aproape de la zero, pentru că proiectul din perioada ministrului Rovana Plumb a fost făcut pe o anvelopă salarială de 42 de miliarde de lei, proiectul de acum este pe 32 de miliarde, iar proiectul tehnocraţilor era pe 19 miliarde de lei.

"Vă daţi seama că, în aceste condiţii, a trebuit să regândim totul aproape de la zero. Sigur, nişte principii s-au păstrat de acolo. De exemplu, o idee foarte bună în legea doamnei Rovana Plumb a fost 5% un fel de fond de premiere pe care să-l aibă la dispoziţie ordonatorul de credite şi pe care să-l distribuie împreună cu sindicatele. O idee foarte bună. Dar am lucrat şi la regulamentul de sporuri, nu este voie să se mai treacă de 30 la sută decât, evident, în instituţiile în care au parte de resurse proprii. Acolo este altă discuţie. Asta înseamnă că, la nivelul ordonatorului de credite, nu se poate merge din total salarizare cu mai mult de 30 la sută. Un poliţist care este în stradă, sigur că poate să primească un spor de 70 la sută. Cert este că un alt funcţionar care va fi la birou nu poate să aibă acelaşi spor, pentru că, pe medie, ei trebuie să se închidă la 30 la sută", a explicat Vasilescu.

Opinia cititorului

Articole din aceeiaşi secţiune

Cultură

Evaluarea Naţională: statistic stăm bine1
28 iun. OCTAVIAN DAN


Săptămâna mare pentru educaţie!
26 iun. O.D.


Evaluarea Naţională, speranţe pentru medii mari
22 iun. O.D.


EDUCAŢIEStăm bine la oral şi olimpici!
19 iun. O.D.


EDUCAŢIE"Big Brother" cu efect pozitiv
12 iun. O.D.


"Moartea domnului Lăzărescu", pe locul 5 în topul New York Times al celor mai bune filme din secolului XXI
10 iun. Andrei Stan


Winkler pledează pentru TVA 0 la cărţi, ziare şi publicaţii, inclusiv în format electronic
06 iun. Adi Iacob


Bacalaureatul "special" dă startul emoţiilor
30 mai. O.D.


Examenele naţionale intră în linie dreaptă
22 mai. O.D.


SURSE:Directorul interimar al BNaR a fost demis
14 mai. Anca Oblu

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.