Negocierile de Brexit au fost lansate oficial

20 iun. Internaţional
A.V.

Lira fluctuează 

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au lansat ieri, la Bruxelles, în mod oficial, negocierile pe marginea ieşirii acestei ţări din blocul european (Brexit).

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat că doreşte să creeze "un parteneriat puternic şi special cu Uniunea Europeană, cum nu a mai existat în istorie". Oficialul britanic a subliniat: "Începem negocierile pe un ton pozitiv şi constructiv".

Subiectele negocierilor includ, în această etapă, statutul expaţilor din Regatul Unit, "factura divorţului" de UE şi situaţia de la graniţa cu Irlanda de Nord. UE a insistat că, deocamdată, acordul comercial nu poate fi luat în discuţie.

Negociatorul-şef al UE pentru brexit, Michel Barnier, a declarat: "Obiectivul nostru este clar. Mai întâi trebuie să abordăm incertitudinile cauzate de Brexit: cele pentru cetăţeni, dar şi cele pentru beneficiarii politicilor UE, respectiv impactul asupra graniţelor, în special cu Irlanda. Sper că putem identifica priorităţile şi calendarul care să îmi permită să raportez Consiliului European, săptămâna aceasta, că am avut un start constructiv".

Negocierile dintre Marea Britanie şi UE aunt aşteptate să dureze aproape doi ani, timp în care va fi stabilită viitoarea relaţie a ţării cu UE, respectiv condiţiile în care aceasta va ieşi din blocul comunitar.

Părăsirea UE va avea loc la sfârşitul lui martie 2019, iar până atunci Regatul Unit şi blocul comunitar trebuie să ajungă la un acord care să permită continuarea relaţiilor comerciale.

Ieri, moneda britanică (lira) a fluctuat, investitorii fiind atenţi la detaliile privind părăsirea UE de către Regatul Unit. Lira sterlină avea un curs de 1,2754 dolari la ora 10.51, pe piaţa din New York, cu 0,2% mai mic faţă de vineri. Pe parcursul zilei însă, lira a atins 1,28 dolari. Fluctuaţia monedei s-a produs şi în condiţiile în care duminică noaptea a avut loc, la Londra, un atac terorist în care multe persoane au fost rănite, iar una ucisă.

Tot ieri, euro a coborât cu 0,2%, la 1,1172 dolari.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Wall Street a închis în scădere
18 aug. Adi Iacob


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI,Bursele asiatice erau în scădere
18 aug. A.I.


Statul Islamic revendică atentatul terorist de la Barcelona
18 aug. A.I.


BURSELE DIN LUMEBursele europene scad, Fed nu se grăbeşte să majoreze dobânzile
18 aug. A.V.


Apple a emis obligaţiuni în Canada, de 2,5 miliarde dolari canadieni
18 aug.


KPMG, amendată cu peste 6 milioane de dolari în SUA
18 aug. V.R.


Beny Steinmetz şi Tal Silberstein vor fi eliberaţi condiţionat
18 aug.


MACRO NEWSLETTER 18 August 2017
18 aug.


Şapte persoane din SUA, acuzate de insider trading
18 aug. V.R.


GM se delistează de la Toronto Stock Exchange
18 aug. ALINA VASIESCU

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.