CHRISTINE LAGARDE:

"FMI nu va acorda finanţare Greciei până când nu va obţine clarificări privind restructurarea datoriei"

17 iun. Internaţional
Mina Irina
"FMI nu va acorda finanţare Greciei până când nu va obţine clarificări privind restructurarea datoriei"

Datoria Greciei trebuie să devină mai sustenabilă înainte ca Fondul Monetar Internaţional să se implice financiar în ultimul program de asistenţă, a afirmat joi directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-un interviu acordat CNBC, transmit surse din presă.

Oficialul FMI a explicat, potrivit Agerpres: "Pentru ca noi să ne angajăm şi să participăm din punct de vedere financiar, trebuie să existe mai multă claritate a condiţiilor restructurării datoriei. Este nevoie de extinderea scadenţei împrumuturilor şi de noi negocieri".

Declaraţia sa vine după reuniunea de la Luxemburg a miniştrilor de Finanţe din zona euro, care au examinat progresele realizate de autorităţile de la Atena şi au discutat măsuri de reducere a datoriei publice a Greciei, care după şapte ani de criză a ajuns la 180% din PIB. Jeroen Dijselbloem, preşedintele Eurogrupului, a anunţat deblocarea unei tranşe de 8,5 miliarde de euro (9,5 miliarde de dolari) de care Grecia are nevoie pentru a putea rambursa datoriile care ajung la scadenţă iulie, menţionează agenţia.

Fondul Monetar Internaţional a participat la precedentele programe de asistenţă financiară dar a refuzat să se alăture actualului acord şi a solicitat detalii din partea zonei euro cu privire la ce tip de reducere a datoriei ar putea fi oferit Greciei la finalul actualului program, informează sursa.

Joi, FMI a acceptat să ofere Atenei un aranjament standby de aproape două miliarde de euro dar a precizat că nu va elibera fonduri până când statele din zona euro nu vor oferi mai multe detalii privind măsurile de reducere a datoriei publice a Greciei în 2018, relatează agenţia de presă.

Unul dintre motivele pentru care programul de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii internaţionali este în impas de mai multe luni este lipsa unui acord între zona euro şi FMI cu privire la restructurarea datoriei Greciei. Mai multe guverne din zona euro, în special Germania, nu vor să acorde noi împrumuturi Greciei până când FMI nu se va implica financiar în ultimul program de asistenţă. La rândul său, organizaţia financiară internaţională subliniază că va face acest lucru doar atunci când va obţine mai multe clarificări din partea zonei euro cu privire la tipul de restructurare a datoriei pe care europenii sunt dispuşi să îl ofere Greciei. Însă statele din zona euro nu vor să facă astfel de promisiuni acum şi insistă că toate deciziile definitive vor fi adoptate doar la finalul actualului program, în 2018, conform sursei de presă.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

Prima eclipsă totală de soare în America va fi observată, luni, după 99 de ani
20 aug. Alexandra Cismaru


Washingtonul a lansat oficial o anchetă în domeniul comercial împotriva Chinei
20 aug. A.C.


Sute de oameni protestează faţă de militanţii de extremă-dreapta la Boston
19 aug. A.C.


Spania menţine nivelul de alertă teroristă la patru
19 aug. A.C.


Atac cu cuţitul în oraşul rusesc Surgut1
19 aug. A.C.


Wall Street a închis în scădere
19 aug. A.C.


Austria vrea să prelungească Transsiberianul până la Viena2
19 aug.


"CEFC China Energy" negociază preluarea unei participaţii la "Rosneft"
19 aug. G.T.


MINISTRUL BULGAR AL APĂRĂRII:"Vom folosi armata la graniţa cu Turcia pentru a opri migranţii ilegali"
19 aug. ADI IACOB


BLOOMBERG:"Barclays" a instalat senzori pentru a vedea cât timp petrec angajaţii săi la birou
19 aug. GABRIEL TĂNASE

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.