CEL MAI BUN PLASAMENT, ÎN PERIOADA 12 - 19 MAI

BET - liderul principalilor indici ai BVB, în săptămâna trecută

23 mai. Investiţii Personale
ANDREI IACOMI
BET - liderul principalilor indici ai BVB, în săptămâna trecută

Lucian Isac, "Estinvest Focşani": "Creşterea, datorată rezultatelor bune ale principalilor constituenţi ai indicelui" 

Indicele BET, al celor mai lichide douăsprezece companii listate la "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB) s-a apreciat, săptămâna trecută, cu 0,54%, raportat la moneda euro, devansând creşterile celorlaţi indici importanţi ai pieţei autohtone de acţiuni.

Lucian Isac, director general în cadrul societăţii de brokeraj "Estinvest Focşani", ne-a declarat: "Aprecierea se poate pune pe seama evoluţiei bune, în această săptămână (n.r. săptămâna trecută), a principalilor constituenţi ai indicelui, mai ales OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG) şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au avut creşteri importante, datorate rezultatelor bune raportate pentru primul trimestru sau dividendelor/aşteptărilor de dividende. Fără corecţiile Electrica (EL) şi Transelectrica (TEL), aprecierea ar fi fost mai mare".

De asemenea, şi emitenţii cu o pondere mai mică în cadrul indicelui au avut rezultate bune în perioada avută în vedere. Astfel, cea mai bună evoluţie din coşul principalului indice al pieţei româneşti, au avut-o titlurile companiei "MedLife" (M), cu o apreciere de 7,72%, Acţiunile M au o pondere de 1,09% în indice.

Conform rezultatelor financiare trimestriale pulicate pe site-ul BVB, Grupul "MedLife" a înregistrat un profit net de 4,23 milioane lei, în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 15,5% comparativ cu perioada similară din 2016.

Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 146,92 milioane de lei, urcând cu 26,4% faţă de 31 martie 2016.

La data de 31 martie 2017, "MedLife" avea active de 481,595 milioane lei şi datorii totale de 384,565 milioane lei, din care 144,528 milioane lei datorii curente.

Consiliul Concurenţei a autorizat marţi, 16 mai, tranzacţia prin care "MedLife" preia "Anima Speciality Medical Services" şi "Anima Promovare şi Vânzări".

Din punct de vedere tehnic, principalul indice al pieţei româneşti se află pe un trend ascendent atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu.

Pe grafic se observă că poziţia cotaţiei indicelui se află deasupra mediei mobile simple (instrument de identificare a trendului) de 20 de zile, a cărei pantă este ascendentă. Această configuraţie indică faptul că, pe termen scurt, BET s-a înscris pe trend ascendent.

La rândul său, media de 20 de zile se găseşte deasupra mediei mobile simple de 50 de zile, ceea ce semnifică tendinţa ascendentă pe care se află BET pe termen mediu.

De asemnea, se observă şi volumul în creştere din ultima săptămână, peste media ultimelor 20 de zile, cu panta în urcare.

Indicele extins BET-XT, ce are în componenţa sa cele mai lichide 25 de acţiuni listate la BVB, s-a apreciat cu 0,43%. Ca şi în cazul indicelui BET, creşterea cea mai mare din cadrul indicelui extins au avut-o titlurile "MedLife".

Spre deosebire, creşterea indicelui BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus "Fondul Proprietatea", pentru aceeaşi perioadă, a fost de doar 0,08%, raportată la moneda euro, semnificativ sub aprecierile consemnate de ceilalţi indici importanţi ai BVB.

În cadrul indicelui societăţilor financiare, cea mai bună evoluţie au avut-o titlurile "Fondul Proprietatea", emitentul cu cea cea mai mare pondere în indice, de 30,24%, care s-au apreciat cu 0,62%, în perioada menţionată.

FP a obţinut un rezultat global pozitiv de 368,3 milioane lei, în primele trei luni din acest an, după o pierdere de 616,5 milioane lei, în aceeaşi perioadă a anului precedent.

În primul trimestru din 2017, fondul a vândut integral participaţia în "Oil Terminal" (OIL) şi o parte din deţinerea în "Banca Transilvania" (TLV). Câştigul net din vânzarea acestor participaţii a fost de 6.316.210 lei reprezentând diferenţa dintre preţul de vânzare, de 10.781.733 lei şi valoarea netă contabilă a participaţiilor la data vânzării, de 10.576.044 lei la care se adaugă câştigul net nerealizat aferent acestor instrumente vândute, transferat din capitalurile proprii (alte elemente ale rezultatului global) în contul de profit sau pierdere, la data recunoaşterii lor, de 6.110.521 lei.

În primele trei luni din 2017, comisioanele de administrare şi management al investiţiilor includ comisionul de bază de 12,2 milioane lei (trimestrul încheiat la 31 martie 2016: 11,8 milioane Lei) şi comisionul de distribuţie de 21,8 milioane lei (trimestrul încheiat la 31 martie 2016: 0,8 milioane lei). Valoarea comisionului de distribuţie în primele trei luni din 2017 a fost mai mare comparativ cu valoarea comisionului de distribuţie din primele trei luni din 2016 datorită comisioanelor facturate în legătură cu distribuţiile efectuate în beneficiul acţionarilor în primul trimestru din 2017, respectiv prin oferta publică de răscumpărare acţiuni în cadrul celui de-al şaptelea program de răscumpărare şi returnarea de capital specială de 0,05 lei pe acţiune a cărei plată a început în data de 27 martie 2017.

Pe 16 mai, "Franklin Templeton" a anunţat că "Fondul Proprietatea" a demarat o procedură competitivă ce poate conduce la posibile vânzări ale participaţiilor fondului în filialele "Electrica" (SDEE Distribuţie Muntenia Nord SA, SDEE Distribuţie Transilvania Sud SA, SDEE Distribuţie Transilvania Nord SA şi Electrica Furnizare SA).

În perioada 16-19 mai, Manchester Securities a vândut în total aproximativ 47,3 milioane de acţiuni FP, pentru 43,22 milioane de lei.

Topul creşterilor preţului acţiunilor companiilor listate la BVB a fost condus de acţiunile "Alro" (ALR), ce au avut o apreciere de 8,56%, în perioada menţionată.

Compania a înregistrat în primul trimestru din acest an un profit net de 78 milioane de lei, de aproape trei ori mai mare comparativ cu nivelul din perioada similară a anului trecut, ce a fost de 27 milioane de lei.

Cifra de afaceri a companiei s-a situat la 634 milioane de lei în primul trimestru, în creştere cu 12% faţă de perioada similară din 2016.

Rezultatul trimestrial pozitiv este explicat în principal prin tendinţa de creştere a cotaţiilor aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (LME), început în a doua parte a anului 2016.

În primele trei luni ale acestui an, veniturile din vânzările de aluminiu primar au crescut cu 9% faţă de perioada similară a anului 2016, în timp ce vânzările de aluminiu procesat au înregistrat o creştere şi mai accentuată, de 16%, în linie cu strategia companiei pe termen mediu şi lung.

"Alro" va accelera anul acesta investiţiile pentru modernizarea tehnologică şi creşterea eficienţei operaţionale, cu un buget total de 41 milioane dolari pentru 2017.

În 2016, combinatul "Alro" a trecut pe profit, după patru ani consecutivi de pierderi, afişând un profit net de 67 milioane de lei. Cifra de afaceri a companiei a înregistrat anul trecut o uşoară scădere, la 2,1 miliarde lei.

Locul al doilea în topul randamentelor a revenit acţiunilor "MedLife", în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile "Oil Terminal" (OIL), cu o creştere de 5,74%.

Topul fondurilor de investiţii, în perioada 11-18 mai este condus de titlurile "Active Dinamic", cu o apreciere de 3,93%. Pe locul al doilea s-a situat "BRD Acţiuni", a cărui creştere a fost de 1,09%, în timp ce titlurile "Certinvest BET-FI Index", ce au urcat cu 0,65%, s-au situat pe poziţia a treia.

Cel mai bun randament la depozite bancare, în perioada analizată, a fost pentru cele în euro, de 0,02%.

Depozitele în lei au înregistrat un randament negativ, de -0,34%.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,79%, iar moneda naţională s-a depreciat cu 0,38% faţă de euro.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 15 NOIEMBRIE - 22 NOIEMBRIELiviu Moldovan, "Admiral Markets": "Există o corelaţie inversă între preţul aurului şi cotaţia dolarului"
24 nov. ANDREI IACOMI


PLASAMENTE ALTERNATIVELeo da Vinci şi piaţa vechii picturi
24 nov. Marius Tiţa


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 NOIEMBRIE - 21 NOIEMBRIESIF Oltenia - liderul creşterilor din BET-FI1
23 nov. Andrei Iacomi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 NOIEMBRIE - 20 NOIEMBRIERentabilitatea monedei Bitcoin - peste cea a activelor tradiţionale
22 nov. A. I.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 NOIEMBRIECreştere de 7,29% pentru THR Marea Neagră
21 nov. A.A.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 - 15 NOIEMBRIERomgaz, cea mai mare apreciere din BET
17 nov. A.A.


PLASAMENTE ALTERNATIVELicitaţia lunii, adjudecarea lumii
17 nov. MARIUS TIŢA


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7-14 NOIEMBRIESIF Moldova, locul al doilea în topul creşterilor de la BVB
16 nov. A.A.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 - 13 NOIEMBRIENuclearelectrica, cea mai mare apreciere din BET
15 nov. A.A.


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 NOIEMBRIEIndicele BET-FI - în urcare, pe fondul scăderii generalizate a Bursei
13 nov. A.A.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.