UE vrea să facă o "ofertă de nerefuzat" pentru extinderea zonei euro 2

Comisia Europeană vrea să facă adoptarea monedei euro mai atractivă pentru statele membre ale Uniunii Europene care în prezent sunt în afara zonei euro, în ideea de a realiza o uniune economică şi monetară mai strânsă după Brexit, a declarat, recent, comisarul european pentru afaceri economice, francezul Pierre Moscovici, transmite Reuters.

Propunerile urmează să fie dezvăluite săptămâna viitoare într-un document cadru privind viitorul zonei euro, care face parte dintr-un plan mai amplu al Executivului comunitar privind modernizarea UE după Brexit, pe fondul creşterii sentimentului eurosceptic.

"Vom încerca să oferim un cadru care este suficient de atractiv, sau cum se spune în filme, o ofertă de nerefuzat", a declarat Pierre Moscovici, citat de Agerpres.

Statele membre UE, exceptând Marea Britanie şi Danemarca, sunt obligate să adopte moneda euro, dar nu există un termen limită până la care trebuie să facă această trecere.

Moscovici a precizat că statele membre ar trebui să facă treptat tranziţia la moneda euro dar a subliniat că Executivul comunitar nu are puterea şi nici nu vrea să forţeze statele membre să adopte moneda unică până la o anumită dată.

În multe state membre UE din afara zonei euro, opinia publică se opune aderării la moneda unică. Potrivit rezultatelor Eurobarometrului din luna decembrie 2016, 57% dintre polonezi se opun aderării la euro. De asemenea, există o opoziţie puternică în Marea Britanie, Cehia, Suedia, Danemarca şi Bulgaria. În schimb, ungurii, croaţii şi românii sunt cei mai favorabili la ideea aderării la moneda unică.

Pierre Moscovici a apreciat că după Brexit zona euro va domina economia UE, ceea ce oferă un stimulent suplimentar pentru ţările membre să adopte moneda unică.

Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2017, 08:09

Statele Unite ale Europei.

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2017, 20:46

Zece ani nu le a pasat de noi. Cum facem cu salariile de 250 de euro si pensiile de 150 de euro. Când preturile vor fi in euro cum vor trai oamenii aceștia ?

Articole din aceeaşi secţiune

Jurnal de criză

Villeroy, BCE: "Noile norme bancare nu trebuie să împiedice alianţele transfrontaliere"
24 nov. A.V.


Diferenţa dintre randamentul bondurilor franceze şi germane revine la nivelul anterior crizei
22 nov. V.R.


Jazbec, BCE: "Sistemul bancar din zona euro trebuie curăţat urgent de creditele neperformante"
21 nov. A.V.


Fitch: Două bănci din Rusia negociază cu banca centrală modalităţi de redresare a capitalului
20 nov. ALINA VASIESCU


The Sun: Londra va propune un plus de 20 de miliarde de lire pentru "factura Brexitului"
17 nov. V.R.


HSBC plăteşte 300 de milioane de euro ca să închidă o investigaţie fiscală în Franţa
16 nov. V.R.


FMI: "Europa trebuie să facă noi eforturi pentru restructurarea sectorului bancar"
15 nov. V.R.


BCE: "Zona euro încă este vulnerabilă la şocuri economice"
14 nov. V.R.


ÎN PLANUL DE ÎNĂSPRIRE A NORMELOR PRIVIND CREDITELE NEPERFORMANTE,BCE, acuzată că îşi depăşeşte atribuţiile
13 nov. A.V.


Surse: "Premierul britanic va discuta cu afaceriştii europeni pe marginea Brexitului"
10 nov. A.V.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.