DE LA LISTARE,

"Raiffeisen" a intervenit de şapte ori pentru stabilizarea acţiunilor DIGI 5

17 iun. Piaţa de Capital
S.A.
"Raiffeisen" a intervenit de şapte ori pentru stabilizarea acţiunilor DIGI

"Raiffeisen" a intervenit de şapte ori pentru stabilizarea acţiunilor "Digi Communications N.V." (DIGI), de când s-a listat, iar preţul unei acţiuni a închis ieri sub cel din ziua în care compania s-a listat, reiese din datele publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Agentul de stabilizare al preţului acţiunilor DIGI a intervenit, cel mai recent, pe 6 iunie, când a achiziţionat 996 de acţiuni la preţuri de 39,9 şi 39,8 lei/acţiune. Valoarea totală se ridică la 39.680 lei, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte totalul celor şapte intervenţii pentru stabilizarea acţiunilor, acesta reprezintă o valoare de peste 70,7 milioane lei. Cea mai mare sumă a fost în 17 mai, a doua zi de tranzacţionare, respectiv 67,8 milioane lei.

Acţiunile companiei au încheiat ieri în apreciere cu 0,51% faţă de joi, dar preţul a fost sub 40 lei/acţiune, respectiv 39,4 lei.

DIGI a încheiat primul trimestru din 2017 cu venituri de 226,7 milioane euro, profit net de 15,8 milioane euro şi EBITDA ajustată de 65,1 milioane de euro, potrivit unui raport financiar al companiei transmis bursei la sfârşitul lunii mai.

La sfârşitul lunii martie 2016, compania înregistra un profit net de 13 milioane de euro şi venituri totale de 199,8 milioane de euro.

Veniturile din ţara noastră ale companiei pentru perioada de trei luni încheiată la data de 31 martie 2017 au fost de 164,9 milioane euro, prin comparaţie cu 144,6 milioane euro pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2016, o creştere de 14%.

În raport se arată: "Creşterea veniturilor din România a fost determinată, în principal, de o creştere a ARPU (venitul mediu pe unitate n.r.) şi a numărului de RGU (unitate generatoare de venituri - n.r.) pentru serviciile noastre de telecomunicaţii mobile, a numărului de RGU pentru servicii de televiziune prin cablu şi internet şi date fixe şi o creştere în alte categorii de venituri. Numărul de RGU din serviciile de telecomunicaţii mobile a crescut de la aproximativ 2.840 mii, la data de 31 martie 2016, la aproximativ 3.305 mii RGU la data de 31 martie 2017, o creştere de aproximativ 16,4%. ARPU din serviciile de telecomunicaţii mobile a crescut la o medie de 3,79 euro/lunar pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2017, comparativ cu media de 3,32 euro/lunar pentru perioada de trei luni încheiata la data de 31 martie 2016, o creştere de aproximativ 14,2%, care a rezultat în mod principal din anumite modificări în mixul de pachete de abonament, clienţi care au trecut la servicii de valoare mai mare şi din creşterea generală a traficului".

DIGI precizează că foloseşte termenul de RGU ('unitate generatoare de venituri') pentru a desemna contul de abonat al unui client în legătură cu unul dintre serviciile companiei. RGU sunt măsurate la sfârşitul perioadei relevante. Un client individual poate reprezenta unul sau mai multe RGU-uri în funcţie de numărul de servicii la care se abonează.

Compania adaugă: "În legătura cu listarea la bursa, societatea a devenit rezident fiscal în România în aprilie 2017. Acest aspect nu ar trebui sa afecteze în mod semnificativ impozitul pe profit al societăţii. Datorită lipsei alinierii legislaţiei româneşti cu cea UE, obligaţiunile în valoarea de 350 milioane euro, cu scadenţă în anul 2023, ar putea face obiectul impozitului cu reţinere la sursă (aproximativ 3,3 milioane euro pe an care va fi tratat ca şi cheltuială cu dobânda). Societatea consideră că aplicarea impozitului cu reţinere la sursa este incorectă. Totuşi, Societatea anticipează că va plăti aceste impozite, din prudenţă. Societatea intenţionează să solicite înapoi sumele plătite astfel. Societatea este pregătită să acţioneze în instanţă şi să solicite sumele plătite. Se preconizează că orice astfel de demers va fi complex şi de durată".

Conform raportului, în luna martie 2017, compania precizează că au fost încheiate contracte swap pe acţiuni între societate şi mai mulţi acţionari minoritari, prin care acţionarii RCSM preschimbă 16.582 de acţiuni ale RCSM pentru 17.367.832 de acţiuni in RCS&RDS. Schimbul s-a realizat în luna aprilie 2017. Tot în aprilie 2017 DIGI a cumpărat de la Celest 997.154 acţiuni (reprezentând 0,9972% din capitalul emis), la un preţ de 2.458.720 euro.

Opinia cititorului: 5
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2017, 11:18

Corupt la corupt trage.

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2017, 13:10

asta e pretul platit pentru supraevaluare. se intampla,mai iau si marii investitori teapa. problema e alta,cat mai risca bancile sa intervina.

3.   peste 20 de interventii!
mesaj trimis de Mihai în data de 17.06.2017, 14:48

Raiffeisenbank a avut peste 20 de interventii in piata pentru a stopa prabusirea aceste actiuni! In data de 14/06 a fost ultima zi cand mai putea interveni! Acum ma astept sa o ia la vale intrucat a fost supraevaluata! Sa vedem acum cand se tranzactioneaza liber si nu mai are cine sa intervinapentru stabilizare care este de fapt pretul corect!

3.1.   pret corect (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de Ion în data de 17.06.2017, 19:07

pretul corect DIGI este de 8-9 lei actiune

4.   Digi 1 leu
mesaj trimis de Bogdan în data de 18.06.2017, 21:01

Si eu mă astept la o prabusire a cotatiei DIGI. Nicio actiune nu a beneficiat de asa multe interventii pentru stabilizare pana acum in istoria bvb, ceea ce spune multe in privinta încrederii in aceasta acțiune.

Articole din aceeaşi secţiune

Piaţa de Capital

IIB listează obligaţiuni de 300 milioane lei şi de 60 milioane euro, la BVB
21 sep. M.I.


Indicii BVB au deschis în scădere
21 sep. Mina Irina


DUPĂ CE GUVERNUL I-A SOLICITAT SĂ DISTRIBUIE DIVIDENDE SUPLIMENTARE,"Transelectrica" anunţă că va trebui să se împrumute pentru investiţiile strategice
21 sep. ANDREI STAN


TRANZACŢIE DE 89 MILIOANE DE EURO FP a vândut 2,56% din OMV Petrom, la 0,2750 lei/acţiune1
21 sep.


PE SISTEMUL ALTERNATIV DE TRANZACŢIONAREBVB a listat obligaţiunile corporative Superbet
21 sep. A.I.


ÎN PRIMUL SEMESTRUASF: "Acţiunile TLV - 19,47% din valoarea totală tranzacţionată la BVB"
21 sep.


ASF: "Nu există temei legal pentru executarea silită a ASF de către păgubiţii FNI"9
21 sep. ADINA ARDELEANU


BVBPiaţa, în scădere, pe un rulaj de 8 milioane de euro1
21 sep. ANDREI STAN


ÎN AUGUST 2017Activele nete ale fondurilor deschise - 5 miliarde de euro
21 sep.


Indicii BVB au închis în teritoriu negativ, pe un rulaj de 8 milioane euro
20 sep. Andrei Stan

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.