Monstruoasa răzbunare a jucăriilor stricate 7

04 iun. Editorial
Cornel Codiţă
Cornel Codiţă

Cînd un politician de talia şi experienţa Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, spune public că pentru Europa a venit vremea să ia act de realitate, Alianţa Nord Atlantică nu mai funcţionează după principiul "Unul pentru toţi, toţi pentru unul", statele membre nu mai pot fi sigure de postura şi contribuţia Statelor Unite la securitatea lor, nu se mai pot încredinţa, aşa cum au făcut-o jumătate de secol, cuvîntului şi angajamentelor sigilate în tratate ale unei Americi, mai nou, plină de contradicţii şi resentimente, dacă nu faţă de Europa, în ansamblu, cu siguranţă faţă de varianta euro-germană care colorează tot mai intens harta politică a Vechiului Continent, atunci putem spune, fără frică de greşeală: de astăzi înainte, lumea nu mai este aceeaşi cu cea în care am încheiat ziua de ieri!

Sigur, înainte să o luăm la vale pe această cărare, se poate pune un apostrof. Poate că aceasta este doar părerea unui politician obosit, în general, ca la orice sfîrşit de carieră şi obosit, în special, de frecuşurile şi şicanele din relaţiile germano-americane ale ultimilor zece ani. Un politician care, la instalarea noului locatar al Casei Albe nu numai că nu a primit semnalul unei schimbări binevoitoare, dimpotrivă, s-a trezit cu un snop de măciuci în cap, peste mîini şi peste picioare, ca un hoţ prins în grădina cu pomi roditori a megieşului, trăgînd după el traista încărcată de roadele furate. Poate că Donald Trump, un Preşedinte capabil să sară în nici două luni de la "Nato este depăşit", la "M-am răzgîndit, Nato nu este depăşit" (!!!), ar putea să facă într-un viitor, nu neapărat prea îndepărtat, şi saltul de la "Germanii sunt răi, sunt foarte răi!", la "Germanii sunt aliaţii noştri cei mai puternici şi cei mai de preţ, nu doar în Europa". La urma, urmei, în "Lumea lui Trump", nimeni nu ştie pe unde trece graniţa dintre posibil şi imposibil. În sfîrşit, poate că după cei 45 de ani de rigoare, forţă şi inamovibilitate strategică, urmaţi, din 1990, de un deceniu şi jumătate de grave bîlbîieli, experimente şi joaca de-a "NATO este ceea ce vrem noi să fie şi poate să fie orice", pe principiul "Nu se sparge nu se strică, NATO, iaca, se ridică", la care s-au dedat tot felul de neaveniţi şi închipuiţi inovatori cu acces la decizii de nivel înalt, este timpul unei reaşezări a organizaţiei, a unei refundamentări, proces în care, pentru un moment, totul şi toate pot şi trebuie să fie puse sub semnul întrebării, pentru ca noile alegeri, noile opţiuni strategice, să fie clare şi deplin asumate de aliaţi, cu toate consecinţele ce decurg în plan politic şi militar. Poate că, simbolic (nu neapărat tehnic), este momentul ca Tratatul Atlanticului de Nord să fie încă o dată semnat şi ratificat! Din păcate, nu prea sunt semne că ne îndreptăm spre această variantă, utilă şi fericită. Dimpotrivă, atmosfera seamănă, rău prevestitor, cu cea în care o altă generaţie de politicieni a hotărît să se supere pe jucăriile securităţii colective şi să arunce la gunoi "netrebuincioasele" instrumente. Este epoca interbelică. Atunci, Germania avea o problemă masivă de pierdere de statut internaţional şi de putere, ceea ce a generat rapid forţele şi sprijinul politic, intern şi extern, pentru o "politică de recuperare". Astăzi, după încheierea războiului rece şi ieşirea din scenă a URSS, Rusia este în acest tip de parcurs. Atunci, Germania, semnatară a Pactului Briand-Kellog şi membră a Ligii Naţiunilor, a hotărît că aceste instrumente internaţionale nu îi mai sunt de folos, dimpotrivă, o îngrădesc în realizarea obiectivelor sale politice, majore. Astăzi, centre importante politice din Statele Unite se apropie tot mai ameninţător de poziţia conform căreia atît ONU, cît şi NATO au devenit mai degrabă piedici în calea noilor obiective strategice americane, decît instrumente utile. Concomitent, Rusia a pus şi ea umărul, cît a putut, la distrugerea credibilităţii şi capacităţii de acţiune a ONU. Atunci, Marea Britanie, în virtutea logicii "balanţei de putere", a susţinut Germania în parcursul ei menit să îi reacrediteze statutul de "putere europeană cu drepturi egale" în rîndul celorlalte mari puteri. Astăzi, jocul acesta îl face Germania în relaţia cu Rusia. Atunci, Germania a început un program masiv de creştere a producţiei şi a capacităţilor militare, susţinut de un uriaş efort ştiinţific, tehnologic şi financiar. Astăzi, Rusia, China şi o seamă de alte state, mai puţin semnificative ca statut de putere, dar cu impact major în ecuaţia globală de securitate, sunt angajate în acelaşi parcurs. Atunci, ca şi acum, în timpul unei singure generaţii, mediul politic a schimbat percepţia publică asupra războiului, de la "Aşa ceva nu trebuie să se mai întîmple niciodată", la "Războiul este posibil, necesar şi util, cu condiţia să controlăm condiţiile în care se desfăşoară"(!!!).

Politicienii Europei şi ai Americii care s-au săturat de instituţiile securităţii colective, aşa cum sunt ele, vechi, primitive, rău croite, cu capacităţi limitate şi cu toate păcatele reale ori inventate care li se mai pot pune pe cap, înainte să le arunce la lada de gunoi a istoriei, ar face bine să ia un mic răgaz, să şadă oleacă şi să caute răspuns la o anume întrebare: cum se face că au ajuns să gîndească şi să îşi îndrepte deciziile în aceeaşi direcţie şi către acelaşi obiectiv spre care Moscova se străduieşte din 1991 (de la desfiinţarea Tratatului de la Varşovia!) să îi îndrepte??? Cum se face că în 2018 au ajuns să se exprime aproape în aceiaşi termeni în care propaganda sovietică şi post-sovietică se exprimă, încă din anii 90, conform cărora, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, NATO nu mai are obiect, este un impediment, este o instituţie vetustă, blochează capacitatea de acţiune în spaţiul strategic, mai ales pentru Statele Unite, este irelevantă pentru securitatea Europei, care nu mai este ameninţată de nimic şi de nimeni, fiecare trebuie să fie responsabil pentru securitatea proprie, nu ne mai putem încrede în ajutorul, sprijinul, altcuiva etc... etc... etc???

Cu acest răspuns, ne sunt datori marii politicieni ai Europei şi Americii, înainte să o ia la vale, cu aceeaşi inconştienţă şi lipsă de răspundere precum cei din generaţiile trecute, spre un alt dezastru, o altă devastare a lumii, cu milioane de morţi în cîteva zile, luni sau ani, cu alte generaţii de sacrificiu, la propriu, nu doar la figurat, înainte să ne confruntăm cu răzbunarea monstruoasă a "jucăriilor stricate". Oricît am aprecia "ironia" istoriei atît de dragă postmoderniştilor, "gluma" unui conflict militar de amploare continentală sau globală, declanşat dintr-o altă "eroare politică de calcul", ori mînat de setea adictivă a nou veniţilor la masa "Marelui Joc" de a plusa mize tot mai mari la ruleta puterii, de care se îmbolnăveşte în fiecare generaţie cîte un personaj cu greutate istorică, după reţeta arhetipală descrisă de Dostoievski (Jucătorul), trebuie repede şi definitiv scoasă din catalogul practicabilelor.

Noroc cu România, că noi ne-am atins obiectivele la reuniunea NATO şi, fie vremea cît de rea, rachete avem, Deveselu avem, parteneriat cu America avem, strategic vericule, ce te joci?!! ...vorba românului, care-i baiul?... insulă de stabilitate...!

Doamne, fără de hotar este Grădina Ta şi Adevărul Cărţii Tale: "Fericiţi cei ce săraci cu duhul"!!!

Opinia cititorului: 7
1.   coborarea sfantului duh- Rusalii
mesaj trimis de Salomeea în data de 04.06.2017, 16:52

De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret.

Duminica de astăzi mai este numită și „Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine. 

Si acum incercam sa explicam ce inseamna sarac cu duhul. 

Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii. 

Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme cat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica. 

Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.

In articol este folosit drept ironie! 

1.1.   Caută Sfânta Evanghelie după Matei (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2017, 16:53

Capitolul 5

1.Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. 

2.Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: 

3.Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 

4.Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 

5.Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 

6.Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 

7.Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 

8.Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 

9.Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 

10.Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

11.Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 

1.2.   Rusaliile (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2017, 16:59

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume - iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice - umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit. 

2.   instituţiile securităţii colective
mesaj trimis de Penelope în data de 04.06.2017, 17:07

Inca ne sunt necesare!

Politica de recuperare de statut ne obliga sa sporim cheltuielile de inarmare in detrimentul cheltuielilor pt dezvoltare. Asta ne mai lipsea!...castiga industria de armament!...

Articolul explica pe intelesul omului de rand de ce trebuie sa pastram institutiile securitatii colective..tocmai pentru a impiedica ironia istoriei..gluma unei conflagratii globale.... 

2.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Cristi C în data de 05.06.2017, 11:11

Nimica nu se pricepe si se tot scrie. De ce să raspunda cei care mereu fac asta. Domnul ziarist stie bine si nu spune nimica dar scrie altceva. Oricine o poate vedea.

2.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
mesaj trimis de Han Solo în data de 05.06.2017, 14:05

pleaca, inapoiatule!

2.3.   Furt de identitate 2.1 (răspuns la opinia nr. 2.1)
mesaj trimis de anonim în data de 06.06.2017, 23:14

Mesajul 2.1 nu aparține cititorului Cristi C ci psihopatului care a scris gunoiul de la 2.2 si care fura identitatea unora pentru a o denigra.

Articole din aceeaşi secţiune

Editorial

CORNEL CODIŢĂDemocraţia fără preaviz13
24 nov. CORNEL CODIŢĂ


Cornel CodiţăGermania: aritmetica parlamentară şi ecuaţiile politice1
22 nov. Cornel Codiţă


CĂTĂLIN AVRAMESCUŞi nemţii se împuşcă, nu-i aşa?8
21 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUÎntre fantasma statului paralel şi realitatea statului pe loc5
20 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


Angajatorii, obligaţi de Guvern să modifice contractele de muncă, pentru transferul contribuţiilor7
19 nov. Andreea Cuzub


CORNEL CODIŢĂMisterele unei vizite care nu a avut loc, niciodată13
17 nov. CORNEL CODIŢĂ


CORNEL CODIŢĂOmul cu mîrţoaga8
15 nov. CORNEL CODIŢĂ


CĂTĂLIN AVRAMESCULaboratorul profesorului Seligman
14 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUDraconul dacic şi integrarea europeană3
13 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


CORNEL CODIŢĂAmurgul zeilor26
10 nov. CORNEL CODIŢĂ

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.