PLASAMENTE ALTERNATIVE

Panorame contemporane

09 iun. Investiţii Personale
MARIUS TIŢA
Ştefan Câlţia -"Sat".
Ştefan Câlţia -"Sat".

În aproape 130 de cadre, licitaţia de postbelice şi contemporane de la Artmark face o trecere în revistă a creaţiei din zilele noastre, mai mult postrevoluţionare decât de după război, al Doilea Mondial. Lumea începe, inevitabil, cu Ghenie, Adrian Ghenie. Un Christ de acest faimos şi tânăr pictor român a intrat în licitaţie cu o speranţă de preţ de 7-12 mii de euro şi a ieşit cu 26 de mii de euro. Este unul dintre cele mai mici preţuri trecute în dreptul acestui nume, în lume, în ultimii ani!

Artistul român al momentului este, fără îndoială, Ştefan Câlţia. Îl putem întâlni în expoziţia sa de la Muzeul Colecţiilor, un mare artist, de o mare căldură umană, atent şi profund, care ni se împărtăşeşte prin creaţia sa. În licitaţie au apărut mai multe picturi, uleiuri esenţiale. Cea mai scumpă dintre ele, de la care nu se aştepta mai mult de 14 mii, dar s-a dus la 16 mii de euro, a fost prezentată şi la Art Safari, maratonul expoziţional aflat la a IV-a sa ediţie. Unde? La Galeriile Kreţulescu, de care sigur nu aţi auzit până acum, dar le găsiţi la Kreţulescu, clădirea paralelă cu biserica cu acelaşi nume, deasupra librăriei şi chiar a magazinului de fashion religios de acolo, de pe colţ. La colţul Artmark de la Art Safari, aşadar, a fost expusă, spre publică încântare, pictura lui Ştefan Câlţia "Întâlnire", vândută la licitaţia de acum o decadă cu 16 mii de euro. Celor care oftează încă după această minunată apariţie le recomand o altă superbă pictură de Câlţia, numită scurt, ca o stea căzătoare, "Sat". La licitaţia Artmark s-a dat cu 4,5 mii de euro, în limitele estimării. În aceeaşi linie a peisajului-bonsai, lipit de cotidianul rural, este "Toamna", adjudecată cu 1,8 mii de euro. Cu grup de oameni a mai fost "Pasărea albă", construcţie amplă din 1991, adjudecată acum cu 5.250 de euro.

"La colonne" de Horia Damian a figurat, de asemenea, pe simeza Artmark de la Art Safari, în pregătirea de public a licitaţiei de după Noaptea Muzeelor. În licitaţie a trecut de estimarea maximă de 4,5 mii de euro şi s-a dat cu 5,5 mii. O cromolitografie cu semnătura renumitului avangardist stabilit, la un moment dat, la Paris, a fost şi ea adjudecată cu 400 de euro. Dacă lucrările lui Sorin Ilfoveanu au avut o evoluţie nemeritat de neadjudecată, Corneliu Baba, profesorul celor doi colegi mari maeştri ai picturii româneşti, Câlţia şi Ilfoveanu, a fost prezent cu mai multe picturi în licitaţie. "Bluza roşie", un portret din 1961, a fost vândut cu 10 mii de euro, iar "Ochi albaştri", o construcţie asemănătoare, dar mai modernă, din 1965, a fost dată cu 2.500 de euro. "Maternitate", un seminud în diferite tehnici de grafică, a fost adjudecat cu 4.250 de euro, mult peste estimarea maximă de 1.200 de euro. Este mai mult o schiţă, cu elemente de studiu de mână, iar apetitul pentru o astfel de creaţie ne dă speranţe că se va căuta şi esteticul în achiziţia de artă, nu numai convingerile privind valoarea de investiţie. Un desen în cărbune, fără semnătură, dar cu ştampila atelierului lui Corneliu Baba, a fost adjudecat pentru 1.600 de euro, speranţa cea mai mare fiind de 700 de euro.

"Linia" vânzării a fost, fără îndoială, Paul Neagu, cu 5 creaţii de mii de euro. Cel mai mult a primit "Human", o lucrare ce aminteşte de desenele chinezeşti de la cursul de anatomie, a primit 7 mii de euro, cu două mai mult decât estimarea maximă. Imediat după această ofertă ne-am concentrat pe suflet astfel că "Human Heart" s-a dat cu 6,5 mii de euro, peste cele 5 mii sperate la maximum. Ca preţ, ar urma "Valurile III (Scoică)", cu 4.250 de euro, dar ca subiect ne amintim de "Human Hand", mâna din imaginea "Human", adjudecată cu 4 mii. Şi, desigur, cu mult mai mult dinamism, "Anthropocosmos (MAN 86)", în care apare şi extractul de coajă de ceapă, vândut cu 4 mii de euro, maximul sperat fiind de 2,5 mii. Cea mai scumpă ofertă de Paul Neagu este, totuşi, a şasea, o sculptură. "Double New Hyphen" are peste trei metri, este făcută din oţel sudat şi a primit 20 de mii de euro.

Acelaşi preţ, de 4 mii de euro, a fost obţinut de un intens ulei pe placaj de Mihuţ Boşcu Kafchin, originar din Galaţi, dar membru al fenomenului Cluj-Berlin. Se confundă atât de mult cu Clujul încât cei de la cataloagele Artmark îl cred născut acolo. Nu ar trebui să fie surprinzătoare suma, preţul de adjudecare fiind de fapt estimarea minimă pentru "Banchet", pictura artistului născut în 1986. Planul B a fost aplicat în cazul lui Maxim Liulca, născut în 1987, în Republica Moldova, perestroikistă pe atunci, trăitor şi muncitor la Cluj şi Berlin. Pânzele sale văduvite de culoare au fost retrase din licitaţie, vorbindu-se, totuşi, de o "vânzare amânată", şi nu anulată. Erau estimate la 1,5-2,5 mii de euro.

Un reprezentant Plan B este şi Mircea Suciu. Născut un an după Ghenie, deci în 1978, dar tot la Baia Mare, este unul dintre cei mai puternici artişti ai noştri. Apreciată la cel mult 5 mii de euro, pictura sa cu un delicios jambon tronând pe un cântar a fost vândută cu 6,5 mii de euro. În dulcele stil hiperfotografic, o pânză aproape miniaturală, cu un om mergând toropit, de parcă ar fi tatăl Pistruiatului din filmul cu atmosferă bucureşteană de permanent august fierbinte, a obţinut o mie de euro. Dacă mergem pe ideea uşor absurdă conform căreia se poate calcula cota artistică pe baza centimetrului de pictură, atunci 15x15 la o mie de euro dă o valoare remarcabilă.

Maestrul discret al generaţiei clujene care a speriat Vestul este, să o spunem deschis, Corneliu Brudaşcu. Lucrările acestui artist de o mare sensibilitate şi o exprimare înălţătoare apar rar în licitaţii. Acum au fost două, adjudecate pentru 1,5 şi 1,8 mii de euro.

Şi câte ar mai fi de panoramat! O sculptură de Etienne Hajdu, cel născut acum 110 ani la Turda dar mort la Paris, a fost dată cu 2.750 de euro. Două fete de Musceleanu, artist spre care mă aplec din ce în ce mai mult, au fost adjudecate cu 1,1, respective, 1,2 mii de euro, preţ mai bun ca la galerie! Un alt artist pe care îl "reevaluez" cu nesaţ este Vicenţiu Grigorescu, dar asta nu îl ajută prea mult. Oricum, desenul lui, ca un Pamukkale accentuat cu negru, a fost vândut cu 900 de euro. Roman Cotoşman, şi el născut în România, plecat şi răposat în străinătate, a avut trei lucrări, vândute cu 1,2 mii şi cu de două ori 700 de euro. "Cuvinte potrivite", pictură în stilul său personal, de Gheorghe Şaru, profesorul stabilit, chiar pentru vecie, la New York, a plecat la 1,4 mii de euro. O poartă de şură se deschide spre lumină! Este o pictură de Ion Dumitriu, s-a dat cu 1,6 mii de euro. Paul Gherasim ne-a părăsit cu puţin timp în urmă, la licitaţie pânza sa derutant numită "Peisaj" s-a vândut cu 1,2 mii de euro. Şi un Bălaşa, la 7 mii de euro, neapărat să amintim şi de Fikl, animalierul, din ce în ce mai puternic conturat, cu o oaie de 8,5 mii de euro.

Iar povestitorul, văzând câte alte bunătăţi au rămas nevândute, sfios tăcu.

Opinia cititorului

Articole din aceeiaşi secţiune

Investiţii Personale

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 19-26 IUNIEBET-FI, apreciere de 0,32%
28 iun. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 16-23 IUNIEAurelian Dochia: "Variaţia leului, legată de mişcările din scena politică"
27 iun. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 15-22 IUNIE"Impact", cel mai bun plasament din BET-XT
26 iun. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14-21 IUNIETeraplast, cea mai rentabilă acţiune din BET-XT
23 iun. ANDREI IACOMI


PLASAMENTE ALTERNATIVEVara, la licitaţie
23 iun. MARIUS TIŢA


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13-20 IUNIEBET-FI, cel mai rentabil dintre indicii analizaţi de la BVB
22 iun. Andrei Iacomi


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 12-19 IUNIEAcţiunile SIF4, cea mai mare creştere din BET-FI
21 iun. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9-16 IUNIEFarmaceutica Remedia, cea mai rentabilă investiţie de la BVB
20 iun. ANDREI IACOMI


CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8-15 IUNIESIF Moldova, cea mai mare creştere din BET-FI1
19 iun. ANDREI IACOMI


Sfârşitul sau evoluţia Bitcoin? Monedele alternative prind interesul statelor
19 iun. MIHNEA DUMITRU

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.