O întrebare sigură şi mai multe răspunsuri incerte 13

26 mai. Editorial
CORNEL CODIŢĂ
CORNEL CODIŢĂ

Ce înseamnă NATO în armătura de securitate a lumii de astăzi? Nu mai mult de un deceniu în urmă, nimeni nu ar fi stat să scotocească prin dosare cu declaraţii de presă, discursuri electorale ori pagini de twitter ca să încropească un răspuns. El ar fi venit fără ezitare, simplu: securitatea Americii şi a Europei constituie un continuum fără fisură, asigurat de întreg arsenalul şi potenţialul politic şi militar al statelor membre, inclusiv cel nuclear de care dispun Statele Unite şi Marea Britanie. Toţi pentru unu, unu pentru toţi! În ciuda formulării mai degrabă literare, răspunsul ar fi fost cît se poate de exact, chiar şi sub specia legii, a obligaţiilor internaţionale create şi asumate de semnatari, prin Tratatul Atlanticului de Nord, celebrul art.5. Ieri, cînd liderii statelor membre s-au reunit la Bruxelles, dacă ar fi fost întrebaţi acelaşi lucru, răspunsul fiecăruia ar fi fost diferit şi niciunul nu putea să fie sigur de ce va conţine răspunsul celorlalţi. Pare de necrezut, dar scopul însuşi al întrunirii din aceste zile, de la Bruxelles, dincolo de elemente trecătoare de agendă, este clarificarea reciprocă cu privire la ce este, ce poate şi ce face NATO într-o lume în care proiecte şi forţe competitive tot mai puţin compatibile se întretaie, cu rezultatul că nimeni nu se mai află şi nu se mai simte în siguranţă, că forţa militară, chiar şi cea mai înalt tehnologizată, nu pare să aibă capacitatea de impact necesară pentru a pune capăt ameninţărilor şi acţiunilor cu violenţă care se revarsă peste spaţiul Europei şi al Americii. Cum bine remarca un observator, în marginea reuniunii, este imposibil ca în mintea şi în atenţia imediată a şefilor de stat şi de guvern reuniţi la Bruxelles, zilele acestea, să nu se afle trangedia de la Mancester şi întrebările acuzatoare ale familiilor victimelor, ale milioanelor de cetăţeni care trăiesc sub umbrela NATO, dar sunt doborîţi prin malluri, săli de spectacol, faleze, sau stadioane ca şi cînd s-ar afla pe terenul de vînătoare privat al "Asociaţiei teroriştilor profesionişti, amatori şi de ocazie".

Primul răspuns incert vine de acolo de unde ar fi cel mai puţin normal să vină, din partea actualului Preşedinte al Statelor Unite. Declaraţiile candidatului Trump au şocat Europa, unde ideea că "NATO este depăşit" părea să anunţe în cel mai bun caz intratrea Tratatului într-un con de umbră, iar în cel mai rău "tragerea sa pe dreapta", cu totul! Între timp, Preşedintele Trump s-a răzgîndit, oarecum, şi a constatat că NATO nu este chiar depăşit dar, în schimb, nu face cît ar trebui să facă în combaterea terorismului şi eliminarea ISIL. Între timp, ca un cadou de bun venit pentru noul Preşedinte al SUA, oficialii NATO au făcut demersurile diplomatice, iar organizaţia a devenit oficial membru al coaliţiei anti-isil. Nemulţumirile lui Trump, nu se opresc, însă, aici. Ce facem cu angajamentul ca statele membre să aloce 2% din PIB pentru nevoile şi proiectele de apărare?

Întrebarea este direct adresată, şi a mai fost adresată pe acelaşi ton supărat, "şcolerului corigent" Germania! Răspunsul venit dinspre Berlin, din direcţia Ministerului afacerilor externe, cît şi al Cancelariei este că, pe moment nici nu poate fi vorba de 2%, Germania îşi menţine angajamentul, dar el reprezintă o ţintă dincolo de orizontul anului 2020.

Răspunsuri incerte cu privire la ceea ce înseamnă NATO, pentru actualul sistem de securitate, circulă în Europa, nu doar pe axa Berlin-Washinton. Impulsurile, deocamdată politice, franco-germane, privind urgenţa creării unui sistem militar al UE, nu doar pe hîrtie, ci cu capabilităţi, resurse şi misiuni clare, capabile să sporească securitatea ţărilor membre, au provocat întrebătoare ridicări din sprîncene în multe alte capitale. Temerile că aceste iniţiative, fie că vor sau nu, sapă la temelia credibilităţii angajamentelor luate de state, în sistemul NATO, s-au reactivat şi ele provin nu numai de la Londra, ca de obicei, ci şi din alte capitale, cum ar fi Varşovia, Tallin, Praga sau Budapesta.

În sfîrşit, răspunsurile cel mai puţin clare se referă la relaţiile NATO cu Rusia. Linia politică deschisă, la începutul anilor 2000, prin demersurile menite să crească nivelul de încredere şi cooperare reciprocă pe teme ale agendei de securitate europene şi globale pare să fi ajuns, de mult, la capăt. După ocuparea Crimeei, după continuarea acţiunilor "hibride" şi creşterea incertitudinilor privind Ucraina, după declaraţiile fără echivoc ale Moscovei în care România este tratată drept stat inamic, în legătură cu potenţialul şi posibilele acţiuni ale instalaţiilor de la Deveselu, după poziţionările foarte dure în legătură cu unele state baltice şi în condiţiile în care relaţiile polono-ruse au ajuns la nivelul acuzaţiilor oficiale venite de la Varşovia, privind implicarea autorităţilor de la Moscova în prăbuşirea avionului prezidenţial polonez şi moartea Preşedintelui, plus a numeroşi membri ai conducerii guvernului şi armatei, este greu de văzut cît ar mai putea NATO să conteze pe "cooperarea" Rusiei şi în ce tip de probleme. Desigur, dacă le excludem pe cele privind protecţia comună a culturilor agricole de toamnă de pe ogoarele continentului Euro-Asiatic!!! Dar, fie vorba între noi, nici pe asta nu poate fi cineva prea sigur! Politica statelor europene în privinţa Rusiei este profund şi masiv divizată: la un pol, bunăvoinţa curtenitoare şi dezvoltarea reţelei de interese comune cu Germania, politica tipică de appeasement în legătură cu implicarea şi acţiunile Rusiei în Ucraina, susţinută din strană pe glasul al şaptelea, de la Bruxelles, şi de domnul Junker; la celălalt pol, Polonia, Ţările Baltice şi România care nu au cum să ignore pericolele reale şi grave venite din direcţia Moscovei putiniene. Pentru ca gradul de confuzie să se apropie de maxim, şefii de stat şi de guvern reuniţi la sediul NATO de la Bruxelles, vor avea imense dificultăţi să înţeleagă unde, pe ce poziţie, se află actuala Administraţie în această critică problemă politică şi de securitate (relaţia cu Rusia), în condiţiile în care, pe de o parte, Preşedintele Trump s-a manifestat copios ca susţinător al unor relaţii "calde" cu Rusia, iar, pe de altă parte, Administraţia şi probabil chiar Preşedintele se află sub lupa anchetelor Congresului şi ale FBI, privind posibila implicare a Rusiei în transformarea candidaturii Trump, în Administraţia Trump!

Lozinca cu care şefii de stat şi de guvern din ţările membre Nato au fost întîmpinaţi la intrarea în sediul reuniunilor oficiale, construită pe calapodul sigur al propagandei sovietice a anilor 50, "Suntem aliaţi, suntem uniţi, suntem NATO" nu poate ascunde acuitatea şi dificultăţile politice ridicate de condiţia actuală a alianţei şi a membrilor NATO.

Suntem aliaţi, dar mai funcţionează Alianţa în termenii art. 5?

Suntem uniţi, dar pentru care scopuri şi tipuri de acţiuni mai funcţionează unitatea?

Suntem NATO, dar ce înseamnă, practic, acest lucru, în mod concret, pentru securitatea statelor membre şi a lumii?


Opinia cititorului: 13
1.   fără titlu
mesaj trimis de mitica în data de 26.05.2017, 11:57

Franta poseda si dumneaei bomba atomica.

1.1.   Lenin: invatati, invatati, invatati (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Autorul în data de 26.05.2017, 12:05

Este adevarat, dar forta ei nucleara nu se afla sub comanda integrata NATO, ca de altfel nici una dintre capacitatile sale militare, intrucit Franta a ales sa iasa din structurile militare NATO. Este si motivul pentru care sediul NATO, initial la Paris a fost mutat la Bruxelles.

1.2.   policy of appeasement (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de Lenin în data de 26.05.2017, 19:13

Chamberlain's policy of appeasement emerged from the failure of the League of Nations and the failure of collective security. The League of Nations was set up in the aftermath of World War I in the hope that international cooperation and collective resistance to aggression might prevent another war. Members of the League were entitled to the assistance of other members if they came under attack. The policy of collective security ran in parallel with measures to achieve international disarmament and where possible was to be based on economic sanctions against an aggressor. It appeared to be ineffectual when confronted by the aggression of dictators, notably Germany's Remilitarization of the Rhineland, and Italian leader Benito Mussolini's invasion of Abyssinia.

1.3.   violation of Kellogg-Briand Pact (răspuns la opinia nr. 1.2)
mesaj trimis de Salomeea în data de 26.05.2017, 19:15

In September 1931, Japan, a member of the League of Nations, invaded northeast China, claiming it as not only Chinese but a multiple ethnic Manchuria region. China appealed to the League and the United States for assistance. The Council of the League asked the parties to withdraw to their original positions to permit a peaceful settlement. The United States reminded them of their duty under the Kellogg-Briand Pact to settle matters peacefully. Japan was undeterred and went on to occupy the whole of Manchuria. The League set up a commission of inquiry that condemned Japan, the League duly adopting the report in February 1933. Japan resigned from the League and continued its advance into China. Neither the League nor the United States took any action. "Their inactivity and ineffectualness in the Far East lent every encouragement to European aggressors who planned similar acts of defiance." However the U.S. issued the Stimson Doctrine and refused to recognize Japan's conquest, which played a role in shifting U.S. policy to favor China over Japan late in the 1930s

1.4.   glasul VII- rezolvare pacifica (răspuns la opinia nr. 1.3)
mesaj trimis de Silvia în data de 26.05.2017, 19:17

Asta ne indeamna glasul VII sa rezolvam conflictele in mod pacific, rezolvarea conflictelor fara conflict.

1.5.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2017, 19:21

Under the Versailles Settlement, the Rhineland was demilitarized. Germany accepted this arrangement under the Locarno Treaties of 1925. Hitler claimed that it threatened Germany and on 7 March 1936 he sent German forces into the Rhineland. He gambled on Britain not getting involved but was unsure how France would react. The action was opposed by many of his advisers. His officers had orders to withdraw if they met French resistance. France consulted Britain and lodged protests with the League, but took no action. Prime Minister Stanley Baldwin said that Britain lacked the forces to back its guarantees to France, and that in any case public opinion would not allow it. In Britain it was thought that the Germans were merely walking into "their own back yard". Hugh Dalton, a Labour Party MP who usually advocated stiff resistance to Germany, said that neither the British people nor Labour would support military or economic sanctions. In the Council of the League, only the Soviet Union proposed sanctions against Germany. Hitler was invited to negotiate. He proposed a non-aggression pact with the Western powers. When asked for details he did not reply. Hitler's occupation of the Rhineland had persuaded him that the international community would not resist him and put Germany in a powerful strategic position

2.   aparare colectiva
mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2017, 19:27

Apararea colectiva in pericol!- art 5

2.1.   concepte in pericol (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Salomeea în data de 26.05.2017, 19:30

Daca lLga Natiunilor nu a mai putut asigura securitatea colectiva...a disparut...

Intrebarea este daca NATO nu va mai asigura aparare colectiva, va disparea?

Poate doreste sa asigure securitate colectiva...glumeam. 

3.   articol care ne pune pe ganduri
mesaj trimis de Penelope în data de 26.05.2017, 19:34

Ce va face polul din care facem si noi parte estompat de vocea a saptea?

3.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
mesaj trimis de mitica în data de 26.05.2017, 20:16

am bagat la devla,sic tacuises etc

3.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
mesaj trimis de anonim în data de 26.05.2017, 22:38

la cap se spune..devla inseamna dumnezeu..provine din sanscritul dev..

3.3.   greseala dupa greseala în articol (răspuns la opinia nr. 3.2)
mesaj trimis de Cristi C în data de 27.05.2017, 08:07

Totusi ziaristul nu stie nimic. Ce stie el si vorbeste? Degeaba.

3.4.   Furt de identitate 3.3 (răspuns la opinia nr. 3.3)
mesaj trimis de anonim în data de 29.05.2017, 10:46

Mesajul 3.3 nu aparține cititorului Cristi C.

Articole din aceeaşi secţiune

Editorial

CORNEL CODIŢĂDemocraţia fără preaviz13
24 nov. CORNEL CODIŢĂ


Cornel CodiţăGermania: aritmetica parlamentară şi ecuaţiile politice1
22 nov. Cornel Codiţă


CĂTĂLIN AVRAMESCUŞi nemţii se împuşcă, nu-i aşa?8
21 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUÎntre fantasma statului paralel şi realitatea statului pe loc5
20 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


Angajatorii, obligaţi de Guvern să modifice contractele de muncă, pentru transferul contribuţiilor7
19 nov. Andreea Cuzub


CORNEL CODIŢĂMisterele unei vizite care nu a avut loc, niciodată13
17 nov. CORNEL CODIŢĂ


CORNEL CODIŢĂOmul cu mîrţoaga8
15 nov. CORNEL CODIŢĂ


CĂTĂLIN AVRAMESCULaboratorul profesorului Seligman
14 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUDraconul dacic şi integrarea europeană3
13 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


CORNEL CODIŢĂAmurgul zeilor26
10 nov. CORNEL CODIŢĂ

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.