GABRIEL ANTONIU LAVRINCIC, DIRECTOR COMERCIAL SIMEX - ROMANIA:

"Relaţiile comerciale româno-ruse au scăzut din cauza lipsei de interes a clasei politice"

22 ian. 2016 Internaţional
Ioana Dogaru
"Relaţiile comerciale româno-ruse au scăzut din cauza lipsei de interes a clasei politice"

Relaţiile comerciale şi cooperarea economică a României cu Rusia şi fostele ţări ex-sovietice de 26 de ani încoace, au scăzut din cauza lipsei de interes a clasei politice, potrivit lui Gabriel Antoniu Lavrincic, director comercial, Simex - România.

Acesta susţine într-un comunicat de presă că relaţiile economice dintre România şi Rusia "au devenit tot mai dezechilibrate că urmare a răcirii relaţiilor politice se poate vedea şi din faptul că în 1990 şi 1991, România exportă în Rusia produse în valoare de 1,5, respectiv 1 miliard de dolari. Aceste exporturi nu au fost însă decît reflexul inerţiei unui sistem economic puternic legat de fostul lagăr comunist. În 1992, exporturile scad la 400 de milioane de dolari, iar în anul imediat următor ating un nou minim, de 200 milioane dolari. Anul cel mai negru a fost 1999, când am reuşit să vindem pe piaţă Rusiei produse în valoare de 50 de milioane dolari".

Între România şi Rusia există "o lacună de informaţie în ceea ce priveşte realitatea din cauza propagandei rău intenţionate a unor forţe care intenţionat transpun Rusia într-o lumina negativă", susţine Antoniu Lavrincic.

"Politică externă a României după 1990 a fost construită exclusiv pe considerente geo-strategice şi mai puţin pe cele economice. Astfel, s-a reuşit aderarea la spaţiul euro-atlantic dar, în acelaşi timp, reducerea la minimum a relaţiilor cu Moscova" scrie Antoniu Lavrincic în comunicatul de presă remis redacţiei.

Potrivit acestuia, în prezent, vânzările de vehicule reprezintă o treime din exporturile româneşti către Rusia, care au urcat în anul 2013 cu 500 milioane dolari, la 1,84 miliarde dolari, iar maşinile, aparatele şi echipamentele electrice totalizează un sfert din livrări, în top figurând Dacia, ArcelorMittal, Michelin sau Danfoss.

La finele anului 2013, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Federaţia Rusă a atins aproape 5 miliarde de dolari, în creştere cu 12,7% faţă de 2012, din care exportul a fost de 1,84 miliarde de dolari, cu 36,1% peste 2012, iar importul a fost de 3,15 miliarde de dolari, în urcare cu 2,5% comparativ cu 2012. Soldul balanţei comerciale a fost de -1,3 miliarde de dolari, în scădere cu 24%, ceea ce plasează însă Rusia pe poziţia a şaptea în topul statelor care au contribuit la deficitul comercial, se arată în comunicatul citat.

Potrivit datelor statistice, Rusia este al şaptelea partener comercial al României, cu o pondere de 3,4% din total, al nouălea partener la export, cu o pondere de 2,8%, şi al şaselea partener la import (după Germania, Italia, Ungaria, Franţa şi Polonia), cu o pondere de 4,3%.

În structura, vehiculele reprezintă principala grupa de mărfuri exportate 33,75%, urmate de maşini, aparate şi echipamente electrice 25,7%, produse ale industriei chimice 12,4% , produse diverse (mobilă) 5,08%, metale comune şi articole din acestea 4,85%, materiale plastice 4,08%, lemn, cărbune din lemn 3,98% şi produse ale regnului vegetal 2,8%, informează directorul general Simex România.

"Ţiţeiul şi produsele petroliere domină importurile din Rusia, cu o pondere de 64% în 2013, urmate de gaze naturale 17,2%, materiale plastice 3,2%, minereuri 2,7%, metale comune şi articole 2,3%", se arată în comunicatul de presă menţionat.

Între companiile româneşti aflate în top exportatori în Rusia anul trecut se numără: Automobile Dacia, Michelin, Kronospan, fabricile de mobilă Simex, Mobex, Jolidon, Terapia Ranbaxy, Antibiotice SĂ, Egger, ArcelorMittal Galaţi, Pirelli Tyres România, Lafarge Ciment România, Danfoss România, Upetrom Group, precizează sursa citată.

În urmă reunificării Crimeei cu Rusia şi a războiului din Ucraina, UE a instituit mai multe sancţiuni economice împotriva Rusiei. Sancţiunile nu vizează activităţile comerciale, ci mai degrabă industria financiară, unele mari companii şi oameni de afaceri, aminteşte Antoniu Lavrincic.

Rusia la la rândul ei a luat mai multe decizii că replică la sancţiunile impuse de comunitatea internaţională, cea mai recentă vizând interzicerea importurilor de carne de vită, porc, pasăre, peste, brânză, lapte, legume şi fructe provenind din Statele Unite, Uniunea Europeană, Australia, Canada şi Norvegia, scrie în comunicat directorul general Simex - România.

"Recâştigarea de către România a pieţei din Rusia şi zona CSI prin dezvoltarea exporturilor româneşti ar genera o adevărată şi reală expansiune economică românească pe plan extern. Promovarea exporturilor ajută la dezvoltarea producţiei interne, duce la creştere economică şi la crearea de noi locuri de muncă", susţine Antoniu Lavrincic.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Internaţional

BURSELE LUMIIBursele europene, atente la restricţiile impuse în regiune
30 oct. A.V.


Bursele europene au închis mixt
29 oct. A.P.


Trump a denunţat atacurile teroriste de la Nisa drept inacceptabile
29 oct. A.P.


Twitter a şters mesajul postat de fostul premier malaysiain Mahathir Mohamad, care nota că "musulmanii au dreptul să ucidă milioane de francezi"2
29 oct. A.P.


Wall Street a deschis în creştere
29 oct. A.B.


PAPA FRANCISC, DESPRE ATACUL TERORIST DIN FRANŢA:"Terorismul şi violenţa nu pot fi acceptate niciodată"3
29 oct. A.P.


ÎN AL TREILEA TRIMESTRU DIN 2020Economia americană a înregistrat o creştere record de 33,1%1
29 oct. G.U.


CHINA:Blocaj în trafic după ce un bărbat a început să arunce cu bani de la fereastră1
29 oct. A.P.


Bursele asiatice au închis în depreciere
29 oct. J.P.


Trei persoane au murit în urma celui de-al doilea atac terorist de luna aceasta din Franţa
29 oct. A.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.