Peste 10% dintre adolescenţii din lume sunt fumători

19 iun. 09:28 Miscellanea
Mina Irina
Peste 10% dintre adolescenţii din lume sunt fumători

Aproximativ 11% dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani din lume consumă produse pe bază de tutun, relatează Reuters citând un sondaj realizat la nivel global.

Consumul de tutun este principala cauză la nivel mondial de mortalitate evitabilă şi de boli grave, fiind responsabil de moartea a circa 6 milioane de persoane anual, notează oamenii de ştiinţă în cadrul unui raport al Centrului american de prevenire şi control al bolilor (CDC).

Majoritatea fumătorilor deprind acest obicei în perioada adolescenţei, se adaugă în raportul privind consumul de tutun în rândul tinerilor.

Pentru studiul actual, oamenii de ştiinţă au examinat date din cadrul mai multor sondaje efectuate printre adolescenţi din 61 de ţări, realizate între anii 2012 şi 2015. S-a constatat că jumătate dintre state aveau o rată a fumătorilor de cel puţin 15% în rândul băieţilor şi de cel puţin 8% în cel al fetelor.

Autorul principal al cercetării, Rene Arrazola de la Biroul pentru Fumat şi Sănătate din cadrul CDC, a declarat: "S-a dovedit că fumatul afectează aproape fiecare organ din corp, iar ştiinţa demonstrează că majoritatea fumătorilor adulţi au început să fumeze în timpul adolescenţei".

Arrazola a completat: "Tinerii care încep să fumeze la o vârstă fragedă prezintă un risc mai mare de a dezvolta dependenţa de nicotină în comparaţie cu cei care fac acest lucru mai târziu în viaţă".

Omul de ştiinţă a mai spus: "Prin urmare, eforturile de a preveni consumul de tutun în rândul tinerilor sunt deosebit de importante pentru a evita apariţia a încă o generaţie de adulţi fumători şi care se confruntă cu boala şi mortalitatea cauzate de acest obicei".

În rândul ţărilor cuprinse în studiu, cea mai scăzută răspândire a fumatului în rândul adolescenţilor (1,7%) a fost constatată în Sri Lanka, iar cea mai ridicată (35%) a fost în Timorul de Est.

În cazul băieţilor, cea mai scăzută răspândire a acestui obicei a fost de 2,9% în Tadjikistan, iar cea mai ridicată, de 61,4%, în Timorul de Est.

În rândul fetelor, rata cea mai mică a fumătoarelor, de 1,6%, a fost constatată în Tadjikistan, iar cea mai ridicată, de 29%, în Bulgaria.

În majoritatea statelor, cel puţin jumătate dintre consumatorii de tutun au declarat că intenţionau să se lase de acest obicei. Proporţia elevilor fumători care au declarat că doreau să renunţe la fumat a variat de la 32% în Uruguay la 90% în Filipine, conform sursei citate.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Guvernul irlandez în criză după depunerea unei moţiuni de cenzură
24 nov. G.F.


Ioan Neculaie, dat în urmărire generală, a fost prins la Giurgiu
24 nov. Andrei Stan


PICCJ, memorandum cu Procuratura din Serbia privind combaterea infracţionalităţii transnaţionale
23 nov. Andreea Cuzub


Percheziţii în Prahova, Dâmboviţa şi Călăraşi la persoane bănuite de contrabandă cu tutun
23 nov. Andrei Stan


Percheziţii la societăţi comerciale şi instituţii nebancare, în Argeş şi Mehedinţi
22 nov. Andrei Stan


Peste 13.000 de pachete de ţigări, descoperite în trafic de inspectori antifraudă
21 nov. G.F.


Patru persoane, rănite într-un accident provocat de un şofer care a fugit de la locul faptei
21 nov. G.F.


ANOFM:"Peste 24.800 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional"
20 nov. A.C.


CNAIR: "A fost redeschisă circulaţia pe podul Şoimuş, din judeţul Hunedoara"
20 nov. A.C.


Tren deraiat pe ruta Călăraşi-Ciulniţa
20 nov. Andrei Stan

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.