Acţionarii "Renault" au aprobat pachetul salarial de şapte milioane de euro pentru Carlos Ghosn

18 iun. 10:45 Companii-Afaceri
Andrei Stan
Carlos Ghosn (Sursa foto: Wikipedia)
Carlos Ghosn (Sursa foto: Wikipedia)

Acţionarii "Renault" au aprobat joi, în Adunarea Generală anuală, pachetul salarial pe 2016 al şefului producătorului auto francez, Carlos Ghosn, a cărui remuneraţie a fost o sursă de conflict în ultimii ani, transmit AFP şi Reuters.

În 2016, Carlos Ghosn a primit o remuneraţie de şapte milioane de euro (7,8 milioane de dolari) de la Renault, dintre care 1,23 milioane euro salariu fix iar restul, în numerar sau acţiuni, fiind calculat pe baza unor criterii de performanţă.

Actualul preşedinte francez Emmanuel Macron, pe vremea când era ministru al Economiei, critica în mod frecvent salariul şefului "Renault", cei doi având deseori divergenţe în privinţa rolului statului în grupul auto, scrie Agerpres. Statul francez este cel mai mare acţionar al "Renault", cu o participaţie de aproape 20%.

În plus, potrivit unor informaţii apărute recent în presă, alianţa "Renault"-"Nissan" analizează un sistem de ascundere a bonusurilor suplimentare pentru directorii săi, via o societatea special înfiinţată în acest scop în Olanda.

Dacă se ia în calcul şi salariul pe care i l-a plătit grupul auto japonez "Nissan", atunci remuneraţia de 15,4 milioane de euro acordată lui Carlos Ghosn în 2016 face din acesta cel mai bine plătit director al unei companii incluse în indicele bursier CAC 40, susţine firma de consultanţă "Proxinvest".

Joi, Ghosn a dat asigurări că alianţa "Renault"-"Nissan" nu va introduce o schemă de bonusuri suplimentare pentru directori.

Cu cele zece mărci ale sale, alianţa "Renault"-"Nissan" a vândut anul trecut aproape zece milioane de vehicule, ceea ce îi permite ca în acest an să se bată cu "Volkswagen" şi "Toyota" pentru titlul de cel mai mare producător auto mondial. În plus, "Renault" a încheiat anul 2016 cu un profit net record de 3,54 miliarde de euro.

Actualul mandat al lui Ghosn, 63 de ani, în postul de preşedinte director general al "Renault" expiră la adunarea generală din 2018.

Compania "Dacia" a fost preluată de "Renault" în anul 1999.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Primăria Capitalei va cumpăra 100 de ambulanţe pentru SABIf cu 8,5 milioane de euro
21 sep. M.I.


Preşedintele directoratului Hidroelectrica s-a întâlnit cu directorul companiei Elektropriveda
21 sep. A.C.


ROMSILVA: Peste şapte sute de hectare de pădure, doborâte complet de furtunile din ultimele zile1
21 sep. Mina Irina


Enterprise Investors lanseaza un nou fond de private equity
21 sep. Mina Irina


ASF:Modificarea regulamentului privind funcţionarea SAL-Fin în domeniul financiar non-bancar, aprobată
21 sep. A.C.


Profi deschide două magazine
21 sep. Mina Irina


NORDIS:Managerii străini din zona de centru-nord se mută în locuinţe închiriate lângă birou
21 sep. A.C.


Stericycle România investeşte 1 milion euro într-un echipament de sterilizare de deşeuri medicale periculoase
21 sep. Mina Irina


CONSILIUL REGLEMENTATORILOR EUROPENI ÎN DOMENIUL ENERGIEI (CEER) RECOMANDĂ:Legislaţia naţională trebuie să garanteze independenţa ANRE2
21 sep. ANCUŢA STANCIU


Finanţele aruncă bomba de la Loterie în curtea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice
21 sep. A.S.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.