PENTRU DEZVOLTAREA DE PROIECTE IMOBILIARE

Iulius şi Atterbury Europe au înfiinţat un fond financiar comun

19 iun. Companii-Afaceri
EMILIA OLESCU
Iulius şi Atterbury Europe au înfiinţat un fond financiar comun

Dezvoltatorul imobiliar Iulius şi Atterbury Europe au înfiinţat un fond financiar comun, cu cote egale de participare, pentru dezvoltarea ansamblului mixt Openville Timişoara, precum şi a altor proiecte care urmează să fie demarate, au anunţat reprezentanţii societăţii.

Aceştia menţionează că parteneriatul cu Atterbury Europe va contribui la susţinerea strategiei de consolidare la nivel regional a reţelei de mall-uri creată sub brandul Iulius Mall, prin deţinerea în comun, în proporţie de 50% fiecare, a părţilor sociale aferente mall-urilor Iulius din Iaşi, Timişoara, Cluj şi Suceava. "Parteneriatul va consolida în mod fundamental poziţia dominantă pe care Iulius o are pe piaţa din România şi va accelera ritmul de creştere a proiectelor cu impact regional aflate în derulare, dar şi a celor viitoare", mai arată comunicatul citat.

Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius, a declarat: "În ultimii 17 ani, compania Iulius s-a dedicat realizării de proiecte regionale de referinţă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor, iar acordul cu Atterbury Europe are un rol important în accelerarea acestei strategii. Asocierea noastră combină know-how-ul şi poziţia dominantă pe care o avem pe piaţa din România, cu puterea financiară şi experienţa în property management ale acestui prestigios grup internaţional. Împărtăşim aceeaşi viziune de business şi suntem convinşi că, împreună, ne vom consolida strategia de creştere, aducând plus valoare portofoliului şi implementând noi proiecte de referinţă".

Strategia de investiţii a Atterbury Europe urmăreşte să lucreze cu jucătorii de prim rang din ţările în care compania europeană investeşte, menţionează Henk Deist, CEO al Atterbury Europe.

Atterbury Europe este o companie europeană de investiţii imobiliare, iar România reprezintă cea de-a treia jurisdicţie de investiţii pentru Atterbury Europe, după achiziţiile derulate cu succes în Serbia şi Cipru.

Atterbury Europe este deţinută în comun de compania de investiţii cu capital privat Atterbury Property Holdings din Africa de Sud şi de către Steinhoff International Holdings, prin filiala sa, Hemisphere International Properties.

Înfiinţată în 1994, în Pretoria, Africa de Sud, Atterbury a devenit un nume de top în domeniul investiţiilor şi dezvoltărilor imobiliare de la nivel global. Compania a dezvoltat proprietăţi comerciale, de retail şi rezidenţiale cu o suprafaţă totală de peste 1,5 milioane mp, iar divizia de property management administrează o suprafaţă închiriabilă de peste 800.000 mp.

Înfiinţat în anul 1991, Iulius este un dezvoltator şi operator de proiecte de tip "mixed use", cu un portofoliu operaţional care cuprinde peste 260.000 mp de spaţii de retail şi 106.000 mp de spaţii office.

Pe lângă reţeaua Iulius Mall, compania are nouă clădiri de clasa A integrate în proiecte mixte, sub brandul United Business Center.

În prezent, Iulius dezvoltă proiectul Openville, în proximitatea Iulius Mall Timişoara. Acesta reprezintă cel de-al doilea proiect de tip "mixed-use" din portofoliul companiei, după Palas Iaşi.

Openville reuneşte peste 130.000 mp de spaţii office, distribuite în şapte clădiri de birouri, 131.000 mp de retail, peste 450 de magazine, restaurante şi cafenele tematice, un cinema multiplex, o zonă de fresh market şi patru săli de evenimente. Conform comunicatului de presă, timişorenii vor avea la dispoziţie cel mai mare parc suspendat din România, un spaţiu verde de peste 55.000 mp, şi 4.050 de locuri de parcare subterane şi supraetajate.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Elveţia suspendă înmatricularea autovehiculelor Porsche Cayenne Diesel
19 aug.


FINANŢARE ÎN VALOARE DE 34,2 MILIOANE DE EURO:Corina Creţu a aprobat lucrările de extindere a Magistralei 4 de metrou
19 aug. A.I.


Profitul net al Wienerberger a crescut cu 54%, până la 41,7 milioane euro
18 aug. Cristina Radu


ANDREEA PAUL, INACO:"Nu există nicio justificare pentru pensii speciale"6
18 aug. Andrei Stan


Bucureşti ocupă poziţia 181 în clasamentul celor mai scumpe oraşe
18 aug. A.I.


Covasna a obţinut 18,66 milioane de lei din fonduri europene pentru refacerea infrastructurii
18 aug. OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov


"Air Berlin" negociază cu trei companii vânzarea operaţiunilor sale
18 aug.


ÎN CIUDA CONTROVERSELOR PE SUBIECT,Directorul Loteriei informează că a semnat contractul pentru achiziţia terminalelor loteristice2
18 aug. EMILIA OLESCU


Oltchim întrerupe activitatea de producţie pentru revizie generală
18 aug.


ION LUNGU, PREŞEDINTELE AFEER:"Câţiva traderi se află în dificultate, după creşterea preţului electricităţii"
18 aug. EMILIA OLESCU

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.