Parchetul instanţei supreme a deschis dosar penal în legătură cu procedura de achiziţie a corvetelor

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Biroului Permanent al Senatului corespondenţa cu Ministerul Apărării Naţionale privind achiziţia corvetelor multifuncţionale, precizându-se în adresa către BP că este vorba de soluţionarea unui dosar penal, potrivit surselor din presă.

"Vă rugăm să ne transmiteţi corespondenţa transmisă de Ministerul Apărării Naţionale, sub semnătura ministrului Apărării, Mihnea Ioan Motoc, prin intermediul Secretariatului General al MApN, privind obţinerea aprobării prealabile a achiziţiilor, în cadrul programului strategic de înzestrare «Corvetă multifuncţională»", se arată în adresa Parchetului semnată de procurorul de caz Adina Petrescu şi de procurorul-şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, Romulus Dan Varga.

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat, pe 16 martie, la finalul şedinţei de Guvern, că Hotărârea privind corvetele dată de Cabinetul Cioloş anul trecut a fost abrogată şi a dat asigurări că acestea vor fi construite tot în România, în urma unei noi negocieri, după ce procedura va fi avizată de Parlament, exprimându-şi speranţa că în a doua jumătate a anului să fie semnat un contract avantajos pentru construirea corvetelor, precizează News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 22 martie, cu privire la dezbaterile recente privind achiziţionarea noilor corvete, că este nevoie "de o mai bună clarificare a procedurii" şi speră că Guvernul va face acest lucru, aşa cum a promis, pentru începerea cât mai rapidă a lucrărilor, relatează sursa citată.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Strategia Naţională Anticorupţie

ÎN ACEST AN,Un număr de 5.300 de persoane, cercetate pentru infracţiuni economice1
20 aug. Laura Andrei


Un număr de şase români urmăriţi internaţional, depistaţi în Italia
20 aug. L.A.


UPDATEFirma "Tel Drum" şi directorul general, Petre Pitiş, urmăriţi penal
18 aug. A.I.


DOSARUL PRIVIND DETURNAREA FONDURILOR PENTRU AUTOSTRADA NĂDLAC-ARAD:Tribunalul Bucureşti ar urma să pronunţe decizia în cazul omului de afaceri Nelu Iordache
18 aug. A.I.


Cerere a procurorului Mihaela Iorga de suspendare a deciziei de revocare din DNA, judecată astăzi
17 aug. A.I.


MINISTRUL JUSTIŢIEI:"Sunt surprins că Popoviciu a putut să plece"1
16 aug. A.C.


DUPĂ CE A FOST REŢINUT LA LONDRA,Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost eliberat pe cauţiune, pentru 200.000 de lire1
15 aug. ANDREI STAN


UPDATE/ DUPĂ CE A FOST REŢINUT ÎN LONDRA,Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost eliberat pe cauţiune1
14 aug. ANDREI STAN


Toate persoanele reţinute în dosarul fermei de porci de la Salcia, eliberate din arest
13 aug. STELIAN BĂDESCU


DIICOT:Avocatul Marius Coltuc, reţinut pentru fals în înscrisuri şi favorizarea făptuitorului
12 aug. S.A.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.