Monstruoasa răzbunare a jucăriilor stricate 11

31 mai. Editorial
Cornel Codiţă
Cornel Codiţă

Cînd un politician de talia şi experienţa Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, spune public că pentru Europa a venit vremea să ia act de realitate, Alianţa Nord Atlantică nu mai funcţionează după principiul "Unul pentru toţi, toţi pentru unul", statele membre nu mai pot fi sigure de postura şi contribuţia Statelor Unite la securitatea lor, nu se mai pot încredinţa, aşa cum au făcut-o jumătate de secol, cuvîntului şi angajamentelor sigilate în tratate ale unei Americi, mai nou, plină de contradicţii şi resentimente, dacă nu faţă de Europa, în ansamblu, cu siguranţă faţă de varianta euro-germană care colorează tot mai intens harta politică a Vechiului Continent, atunci putem spune, fără frică de greşeală: de astăzi înainte, lumea nu mai este aceeaşi cu cea în care am încheiat ziua de ieri!

Sigur, înainte să o luăm la vale pe această cărare, se poate pune un apostrof. Poate că aceasta este doar părerea unui politician obosit, în general, ca la orice sfîrşit de carieră şi obosit, în special, de frecuşurile şi şicanele din relaţiile germano-americane ale ultimilor zece ani. Un politician care, la instalarea noului locatar al Casei Albe nu numai că nu a primit semnalul unei schimbări binevoitoare, dimpotrivă, s-a trezit cu un snop de măciuci în cap, peste mîini şi peste picioare, ca un hoţ prins în grădina cu pomi roditori a megieşului, trăgînd după el traista încărcată de roadele furate. Poate că Donald Trump, un Preşedinte capabil să sară în nici două luni de la "Nato este depăşit", la "M-am răzgîndit, Nato nu este depăşit" (!!!), ar putea să facă într-un viitor, nu neapărat prea îndepărtat, şi saltul de la "Germanii sunt răi, sunt foarte răi!", la "Germanii sunt aliaţii noştri cei mai puternici şi cei mai de preţ, nu doar în Europa". La urma, urmei, în "Lumea lui Trump", nimeni nu ştie pe unde trece graniţa dintre posibil şi imposibil. În sfîrşit, poate că după cei 45 de ani de rigoare, forţă şi inamovibilitate strategică, urmaţi, din 1990, de un deceniu şi jumătate de grave bîlbîieli, experimente şi joaca de-a "NATO este ceea ce vrem noi să fie şi poate să fie orice", pe principiul "Nu se sparge nu se strică, NATO, iaca, se ridică", la care s-au dedat tot felul de neaveniţi şi închipuiţi inovatori cu acces la decizii de nivel înalt, este timpul unei reaşezări a organizaţiei, a unei refundamentări, proces în care, pentru un moment, totul şi toate pot şi trebuie să fie puse sub semnul întrebării, pentru ca noile alegeri, noile opţiuni strategice, să fie clare şi deplin asumate de aliaţi, cu toate consecinţele ce decurg în plan politic şi militar. Poate că, simbolic (nu neapărat tehnic), este momentul ca Tratatul Atlanticului de Nord să fie încă o dată semnat şi ratificat! Din păcate, nu prea sunt semne că ne îndreptăm spre această variantă, utilă şi fericită. Dimpotrivă, atmosfera seamănă, rău prevestitor, cu cea în care o altă generaţie de politicieni a hotărît să se supere pe jucăriile securităţii colective şi să arunce la gunoi "netrebuincioasele" instrumente. Este epoca interbelică. Atunci, Germania avea o problemă masivă de pierdere de statut internaţional şi de putere, ceea ce a generat rapid forţele şi sprijinul politic, intern şi extern, pentru o "politică de recuperare". Astăzi, după încheierea războiului rece şi ieşirea din scenă a URSS, Rusia este în acest tip de parcurs. Atunci, Germania, semnatară a Pactului Briand-Kellog şi membră a Ligii Naţiunilor, a hotărît că aceste instrumente internaţionale nu îi mai sunt de folos, dimpotrivă, o îngrădesc în realizarea obiectivelor sale politice, majore. Astăzi, centre importante politice din Statele Unite se apropie tot mai ameninţător de poziţia conform căreia atît ONU, cît şi NATO au devenit mai degrabă piedici în calea noilor obiective strategice americane, decît instrumente utile. Concomitent, Rusia a pus şi ea umărul, cît a putut, la distrugerea credibilităţii şi capacităţii de acţiune a ONU. Atunci, Marea Britanie, în virtutea logicii "balanţei de putere", a susţinut Germania în parcursul ei menit să îi reacrediteze statutul de "putere europeană cu drepturi egale" în rîndul celorlalte mari puteri. Astăzi, jocul acesta îl face Germania în relaţia cu Rusia. Atunci, Germania a început un program masiv de creştere a producţiei şi a capacităţilor militare, susţinut de un uriaş efort ştiinţific, tehnologic şi financiar. Astăzi, Rusia, China şi o seamă de alte state, mai puţin semnificative ca statut de putere, dar cu impact major în ecuaţia globală de securitate, sunt angajate în acelaşi parcurs. Atunci, ca şi acum, în timpul unei singure generaţii, mediul politic a schimbat percepţia publică asupra războiului, de la "Aşa ceva nu trebuie să se mai întîmple niciodată", la "Războiul este posibil, necesar şi util, cu condiţia să controlăm condiţiile în care se desfăşoară"(!!!).

Politicienii Europei şi ai Americii care s-au săturat de instituţiile securităţii colective, aşa cum sunt ele, vechi, primitive, rău croite, cu capacităţi limitate şi cu toate păcatele reale ori inventate care li se mai pot pune pe cap, înainte să le arunce la lada de gunoi a istoriei, ar face bine să ia un mic răgaz, să şadă oleacă şi să caute răspuns la o anume întrebare: cum se face că au ajuns să gîndească şi să îşi îndrepte deciziile în aceeaşi direcţie şi către acelaşi obiectiv spre care Moscova se străduieşte din 1991 (de la desfiinţarea Tratatului de la Varşovia!) să îi îndrepte??? Cum se face că în 2018 au ajuns să se exprime aproape în aceiaşi termeni în care propaganda sovietică şi post-sovietică se exprimă, încă din anii 90, conform cărora, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, NATO nu mai are obiect, este un impediment, este o instituţie vetustă, blochează capacitatea de acţiune în spaţiul strategic, mai ales pentru Statele Unite, este irelevantă pentru securitatea Europei, care nu mai este ameninţată de nimic şi de nimeni, fiecare trebuie să fie responsabil pentru securitatea proprie, nu ne mai putem încrede în ajutorul, sprijinul, altcuiva etc... etc... etc???

Cu acest răspuns, ne sunt datori marii politicieni ai Europei şi Americii, înainte să o ia la vale, cu aceeaşi inconştienţă şi lipsă de răspundere precum cei din generaţiile trecute, spre un alt dezastru, o altă devastare a lumii, cu milioane de morţi în cîteva zile, luni sau ani, cu alte generaţii de sacrificiu, la propriu, nu doar la figurat, înainte să ne confruntăm cu răzbunarea monstruoasă a "jucăriilor stricate". Oricît am aprecia "ironia" istoriei atît de dragă postmoderniştilor, "gluma" unui conflict militar de amploare continentală sau globală, declanşat dintr-o altă "eroare politică de calcul", ori mînat de setea adictivă a nou veniţilor la masa "Marelui Joc" de a plusa mize tot mai mari la ruleta puterii, de care se îmbolnăveşte în fiecare generaţie cîte un personaj cu greutate istorică, după reţeta arhetipală descrisă de Dostoievski (Jucătorul), trebuie repede şi definitiv scoasă din catalogul practicabilelor.

Noroc cu România, că noi ne-am atins obiectivele la reuniunea NATO şi, fie vremea cît de rea, rachete avem, Deveselu avem, parteneriat cu America avem, strategic vericule, ce te joci?!! ...vorba românului, care-i baiul?... insulă de stabilitate...!

Doamne, fără de hotar este Grădina Ta şi Adevărul Cărţii Tale: "Fericiţi cei ce săraci cu duhul"!!!


Opinia cititorului: 11
1.   Trist dar adevarat!
mesaj trimis de Salomeea în data de 31.05.2017, 07:18

"Fericiţi cei ce săraci cu duhul"!!!

dar si reţeta arhetipală descrisă de Dostoievski (Jucătorul), trebuie repede şi definitiv scoasă din catalogul practicabilelor. 

1.1.   (Thomas Mann) despre jucatorul- lui Dostoievski (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Silvia în data de 31.05.2017, 16:24

„Un scriitor al carui interes se indreapta mai degraba catre conditia umana mizera, catre pacat, viciu si catre haurile poftei trupesti si ale patimii, decit catre nobletea sufletului si a trupului.”

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2017, 08:02

Vai de natiunile conduse de "femei si de copii"

2.1.   paradigma feminina (răspuns la opinia nr. 2)
mesaj trimis de Ana în data de 31.05.2017, 16:59

Daac toate natiunile ar fi codnuse de femei si copii nu ar mai pune factorul militar pe primul loc in ecuatia unei puteri politice, fii sigur! Lumea ar arata altfel cu femei la conducere!

Pacat ac Europa doreste sa se inarmeze...era singura entitate feminina de pe planeta care exporta dezvoltare ! 

3.   Felicitări!
mesaj trimis de Svejk în data de 31.05.2017, 09:30

Excelent articol. La amintirea istorică a perioadei interbelice mai poate fi adăugat că așa cum atunci Germania și Italia s-au aliat și au atras în sfera lor de influență mai multe mici state europene și non europene, tot astfel Rusia și China sunt aproape aliate prin Organizația de Cooperare de la Shanghai, cărora li s-au alăturat trei foste republici sovietice, dar și India și Pakistan, ambele puteri nucleare.

Cât despre România, articolul are, pe bună dreptate, doar o ironie amară.  

4.   fără titlu
mesaj trimis de Cristi C în data de 31.05.2017, 10:23

De ce oare autorul omite din analiza lui optica "celuilalt"? A americanului. Înțeleg retorica repetată a militarismului pe care el o face, ai impresia deja că "the russians are coming". Pentru orice om sănătos la cap, doar aceste insinuări făcute de către un analist ar trebui deja să ridice semne de întrebare referitoare la onestitatea sau sănătatea acelui opinent.

 

 

Să luăm taurul de coarne. Sunt foarte multe voci care susțin lucrul evident că o altă față a NATO este de piață de desfacere americană. 

 

Este adevărat că Trump nu este un exemplu de delicatețe relațională. Dar îmi place foarte mult pentru că este direct (gușa, căpușa). Asta înseamnă că ne face pe noi să știm mai bine cum stăm, nu să căscăm gura la tot felul de analiști. 

 

2016, despre Obama, articol din The Guardian 

"From the shrieks in much of the British media after Barack Obama’s Nato “free riders” remarks you could be forgiven for thinking the president had gone out of his way in an interview with the Atlantic Monthly to criticise Britain, France and other allies for mishandling the bloody shambles which is now Libya. 

 

Here is one key passage from Atlantic which upset Fleet Street and the BBC: 

 

“Free riders?,” I interjected. 

 

“Free riders,” he said, and continued. “So what I said at that point was, we should act as part of an international coalition. But because this is not at the core of our interests, we need to get a UN mandate; we need Europeans and Gulf countries to be actively involved in the coalition; we will apply the military capabilities that are unique to us, but we expect others to carry their weight. And we worked with our defense teams to ensure that we could execute a strategy without putting boots on the ground and without a long-term military commitment in Libya.” 

 

Note that the journalist, Jeffrey Goldberg, is first to use the expression “free riders”, though the president quickly picks it up and endorses it. Washington has made little secret of its European Nato allies cutting their defence budgets to the bone – breaching the 2% of GDP target – before and after the 2008-09 bankers crisis. Most of them didn’t join the Iraq war either. But then, neither did Senator Obama." 

 

 

 

Despre ce este vorba, în final? Americanii au o frustrare crescândă (ce ține de probabil 15-20 de ani) legată de modul de dezvoltare europeană. NATO este văzut de americani ca pe un sistem de protecție prin care protejatul are datoria să îți susțină protectorul. Nu vă gândiți doar la cei 2%. Dacă europenii ar fi la nivelul de 2.01%, tot s-ar găsi americanii care să ceară o porție tot mai mare din plăcinta banilor. 

 

Europenii au propriile interese de securitate mondială iar aceste interese nu se suprapun cu cele americane (se spune în textul britanic despre războiul din Irak). Din punctul meu de vedere, de-a lungul acestor ani, europenii au avut mai mult timp dreptate și nu americanii în războaiele lor (multe ilegale). Trump nu face decât să dezvăluie în fața camerelor, atitudinea din spatele ușilor închise din trecutul relațiilor euro-americane. Mă bucur că avem un personaj ca Trump pentru transparența de care ne bucurăm. 

 

Europenii ar face bine să renunțe la cozile de topor americane din sânul UE (de tipul Polonia, Țările Baltice), să stea pe propriile picioare și să își negocieze securitatea cu vecinul direct, Rusia. America ar trebui să joace rol de arbitru și nu de golan de cartier pe care îl cheamă puturoșii frustrați din Polonia. 

 

Un ultim avertisment pentru Europa. Să nu calci pe urmele americanilor cu războaie ilegale, răsturnări de regimuri și alte mizerii geopolitice. Pentru că este un drum fără întoarcere. Europa va deveni atunci o "americă" în care libertățile individuale vor fi aruncate la coș în numele securității dar în care inamicii vor putea pătrunde foarte ușor din toate părțile. America este departe, are doi vecini foarte buni (cele două oceane) și alți doi pe care îi controlează (Mexic, Canada). Europa nu are acest lux. Ea nu își permite să meargă să bombardeze în stânga și dreapta. Ea trebuie să negocieze cu toți actorii regionali iar asta este calea sigură spre pace. 

4.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
mesaj trimis de mitica în data de 31.05.2017, 15:13

avem noroc cu Codita.este prea bogat intru duh,a renuntat la imparatia cerurilor.

4.2.   proasta interpretare (răspuns la opinia nr. 4.1)
mesaj trimis de anonim în data de 31.05.2017, 17:02

Asa interpretezi tu fericiti cei saraci cu duhul ?

4.3.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
mesaj trimis de mitica în data de 31.05.2017, 17:41

cei saraci intru duh,cei prosti care vor sa creasca in duh,sunt modestii care vor sa inteleaga.vor intelege,sper.

5.   Excelenta formularea:
mesaj trimis de Pribeagul în data de 31.05.2017, 19:59

"setea adictivă a nou veniţilor la masa "Marelui Joc" de a plusa mize tot mai mari la ruleta puterii", formulare care caracterizeaza cum nu se poate mai bine si "jocul politic" din Romania.

5.1.   Interpretare fara nimica de spus la pribeag (răspuns la opinia nr. 5)
mesaj trimis de Cristi C în data de 02.06.2017, 15:48

Totusi ce te bagi in discutie? Daca n-ai nimica de spus sa nu spui asa este mai bine.

Articole din aceeaşi secţiune

Editorial

CORNEL CODIŢĂDemocraţia fără preaviz13
24 nov. CORNEL CODIŢĂ


Cornel CodiţăGermania: aritmetica parlamentară şi ecuaţiile politice1
22 nov. Cornel Codiţă


CĂTĂLIN AVRAMESCUŞi nemţii se împuşcă, nu-i aşa?8
21 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUÎntre fantasma statului paralel şi realitatea statului pe loc5
20 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


Angajatorii, obligaţi de Guvern să modifice contractele de muncă, pentru transferul contribuţiilor7
19 nov. Andreea Cuzub


CORNEL CODIŢĂMisterele unei vizite care nu a avut loc, niciodată13
17 nov. CORNEL CODIŢĂ


CORNEL CODIŢĂOmul cu mîrţoaga8
15 nov. CORNEL CODIŢĂ


CĂTĂLIN AVRAMESCULaboratorul profesorului Seligman
14 nov. CĂTĂLIN AVRAMESCU


CRISTIAN PÎRVULESCUDraconul dacic şi integrarea europeană3
13 nov. CRISTIAN PÎRVULESCU


CORNEL CODIŢĂAmurgul zeilor26
10 nov. CORNEL CODIŢĂ

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.