PENTRU O CREŞTERE ECONOMICĂ SĂNĂTOASĂ ŞI DURABILĂ

Ionescu, ANEIR: "Este vital ca exporturile să redevină locomotiva dezvoltării" 3

29 mai. Macroeconomie
EMILIA OLESCU
Ionescu, ANEIR: "Este vital ca exporturile să redevină locomotiva dezvoltării"

Mihai Ionescu: "Rezultatele comerţului extern pe primul trimestru au depăşit prognozele" 

Pentru ca dezvoltarea economică să fie una sănătoasă şi durabilă, este vital ca exporturile să redevină motorul principal al acestei creşteri, este de părere Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR). Domnia sa a reamintit că exporturile au constituit locomotiva de dezvoltare a ţării noastre, în perioada de după criză. "De la începutul anului trecut şi în acest an, exporturile au fost detronate de consum", ne-a mai spus domnul Ionescu, menţionând că, pentru a ne întoarce la situaţia din anii trecuţi, niciun efort nu trebuie neglijat. Mihai Ionescu ne-a explicat: "Activitatea de comerţ exterior a fost plimbată de la un minister la altul, cu lipsuri de management şi cu improvizaţii. La o asemenea manieră de abordare a unui sector atât de important, nu ne putem aştepta la rezultate bune".

Mihai Ionescu: "Exporturile noastre reprezintă doar o treime din PIB, în timp ce exporturile UE au o pondere de 54% din PIB-ul european"

Şeful ANEIR s-a arătat surprins de rezultatele activităţii de comerţ exterior aferente primelor trei luni din acest an.

În legătură cu acestea, Mihai Ionescu ne-a precizat: "Spre surprinderea noastră, faţă de prognozele Comisiei Naţionale de Prognoză care indicau o creştere de 7,3% a exporturilor şi de 8,1% a importurilor în primul trimestru, rezultatele anunţate arată creşteri de 11,5% la export şi 12,4% la import.

Desigur că aceste cifre ne bucură, dar problema este că deficitul balanţei comerciale a crescut cu aproape 400 de milioane de euro.

Importurile continuă să crească într-un ritm mai alert decât exporturile. Mai mult decât atât, chiar dacă exporturile noastre cresc, ele reprezintă doar circa o treime din PIB, în timp ce, la nivel european, exporturile UE au o pondere de 54% din PIB. Încă suntem departe de ceea ce ar trebui să fim".

În acest context, potrivit domnului Mihai Ionescu, exportatorii sunt preocupaţi în continuare de următoarele aspecte:

"- Înfiinţarea unui institut de comerţ exterior care să se ocupe de două probleme majore: în primul rând să facă studii de piaţă şi să vadă pe ce sector au şanse producătorii români să crească la export, iar aceştia să fie sprijiniţi şi, în al doilea rând, să se ocupe de promovarea exporturilor şi de programul nou aprobat, prin OUG 8 din acest an, care vizează internaţionalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii;

- Să fie completată reţeaua externă de consilieri economici ai ţării noastre din cadrul ambasadelor, întrucât continuăm să avem circa jumătate din această reţea de consilieri fără personal;

- Eximbank să redevină o bancă ce se ocupă în principal de finanţarea exporturilor, să fie o bancă a exportatorilor, nu să alerge după profit, pentru că a devenit una din cele mai scumpe bănci;

- Să găsim soluţii de încurajare a producătorilor autohtoni şi să-i susţinem să iasă la export, astfel încât să dezvoltăm producţia naţională la export;

- Fondul suveran de Investiţii care urmează să fie înfiinţat, fondurile europene şi lichiditatea de care băncile se plâng că nu au în ce să o plaseze să fie orientate către zonele de producţie care să acopere actualele importuri. Există bunuri într-o gamă extrem de largă de domenii pe care le importăm şi pe care am putea să le producem la noi, doar să fie finanţate firmele care ar putea produce astfel de mărfuri".

Domnul Ionescu ne-a spus, recent, că exportatorii sunt dezamăgiţi de anul 2016, pentru că a fost primul în care ritmul de creştere a exporturilor a fost mai mic decât ritmul de creştere a PIB. De asemenea, a fost prima dată când am avut exporturi extra-UE în scădere.

Exportatorii au strategii aprobate de Guvern până în 2020, termen până la care îşi propun să ajungă cu exporturile la nivelul mediu european, în ceea ce priveşte ponderea în PIB.


Opinia cititorului: 3
1.   fără titlu
mesaj trimis de mariuss în data de 29.05.2017, 08:24

locomotiva dezvoltarii economice sanatoase inseamna cresterea consumului intern pe baza productiei interne, exporturile inseamna dependenta fata de ce iti cumpara altii, daca UE se prabuseste sau devine mai protectionista ce facem? afara de asta prin exporturi se mascheaza vinderea resurselor de orice fel

1.1.   O prostie (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de Nu manipula în data de 29.05.2017, 09:07

Iar vii cu mesaje comuniste, facem parte din UE, putem exporta in interiorul ei fara griji, evident doar daca am avea produse calitative.

1.2.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
mesaj trimis de mariuss în data de 29.05.2017, 16:12

daca ai sti ce inseamna comunismul nu ai mai amesteca s u l a cu prefectura

Articole din aceeaşi secţiune

Macroeconomie

Ministerul Finanţelor amână impunerea plăţii defalcate a TVA până la 1 ianuarie 2018
19 aug. A.C.


EUROSTAT:România a înregistrat în iunie cea mai mare scădere anuală a activităţilor de construcţii din UE
19 aug.


OPINII Chiar n-am învăţat nimic din criză financiară? 1
18 aug. CRISTIAN DOGARU


Ministerul Economiei a pus în dezbatere legea apelor minerale
18 aug. A.A.


MFP a vândut obligaţiuni de 300 milioane lei pe cinci ani, la o dobândă în scădere la 2,90%
17 aug. Andrei Stan


PIB-UL NOSTRU CREŞTE CA FĂT FRUMOS: + 5,8% ÎN PRIMUL SEMESTRURădulescu, BT: "Creşterea economică - nesustenabilă, în condiţiile deteriorării echilibrelor macro"
17 aug. EMILIA OLESCU


EUROSTAT: România se află pe locul trei în UE la ponderea cheltuielilor pentru siguranţă publică în PIB
16 aug. Cristina Radu


EUROSTAT: România a înregistrat în trimestrul doi cea mai mare creştere economică din UE
16 aug. Andrei Stan


INS: Cifra de afaceri din serviciille de piaţă prestate întreprinderilor a crescut în primul semestru
16 aug. Andrei Stan


PRO BCA, DESPRE SPLIT TVA:"Partenerii specialişti în domeniul fiscal au evidenţiat neajunsurile majore ale acestui proiect de modificare a Codului fiscal"
16 aug. A.C.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.