REVISTA PRESEI 22.05.2017

22 mai. 07:09 Revista Presei
Willy Homner
REVISTA PRESEI 22.05.2017

ADEVARUL 

Alegerea primarilor într-un singur tur, din nou la Curtea Constituţională

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a stabilit pentru 6 iunie dată judecăţii a două dosare care vizează constituţionalitatea articolului din Legea alegerilor locale care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. În primăvara anului trecut, mai mulţi candidaţi au contestat soluţia alegerii primarului într-un singur tur de scrutin. Sesizările lor fuseseră însă depuse la CCR înainte de începerea campaniei electorale, în perioada de depunere a candidaturilor. Curtea Constituţională a respins toate aceste sesizări ca inadmisibile, pe considerentul că o contestare a acestui articol nu poate fi făcută decât la momentul în care acesta devine aplicabil, adică după numărătoarea voturilor şi atribuirea mandatului de primar celui care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

Cum s-a negociat terenul pe care va fi edificată cea mai mare moschee din Europa creştină

Negocierile pentru ridicarea Marii Moschei de la Bucureşti, finanţată de Turcia, au fost începute de Adrian Năstase în 2004, fiind continuate de Traian Băsescu şi Victor Ponta. Ultimul este cel care, în 2015, prin Hotărâre de Guvern, a alocat terenul pentru viitorul lăcaş de cult. În vara acestui an, la Bucureşti va demara construirea celei mai mari moschei din Europa creştină, lucrările urmând să fie finalizate în 2018. Pentru edificarea impunătorului lăcaş de cult, România a oferit gratuit Turciei un teren de 11.000 de metri pătraţi, în valoare de 3,9 milioane de euro, în apropierea Centrului Expoziţional Romexpo. Turcia finanţează construcţiile, prin intermediul Fundaţiei Diyanet, ca parte a eforturilor sale de a edifica imense centre religioase în marile oraşe europene.

Românii recultivă cânepa la care, in trecut, eram principalii exportatori europeni

Românii au început să cultive din nou o plantă la care, in trecut, eram principalii exportatori din Europa. Vorbim despre cânepă - din care se pot valorifica seminţele, frunzele, dar si tulpina. In România, s-au deschis mai multe fabrici de prelucrare, dovada că exista cerere. Cânepa, aduce un profit mai bun decât grâul sau rapiţa, aşa că agricultorii si-au mărit suprafeţele cultivate. Daca in 2012, in Timiş, mai existau doar cinci hectare cultivate cu cânepă, acum sunt peste 230.

Magnatul Trump, copleşit sub ploaia de aur saudit

Aflat în prima sa vizită în străinătate în calitate de preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump a fost întâmpinat cu mare fast la Riad, unde a încercat să câştige capital de imagine, în contextul în care acasă se confruntă cu un scandal de amploare referitor la ancheta privind legăturile echipei sale de campanie cu Rusia. Primul turneu extern al liderului Casei Albe, Donald Trump, a debutat sâmbătă dimineaţă cu o primire regală în Arabia Saudită şi cu anunţul semnării unor contracte de amploare, în valoare de peste 380 de miliarde de dolari, dintre care 110 miliarde numai pentru vânzări de armament Riadului, în scopul de a contracara în special "ameninţările iraniene", după cum notează AFP.

Noua ţintă: Iranul

Sub binecuvântarea şi cu ajutorul stupefiant de important militar al SUA, Arabia Saudită este desemnată în modul cel mai vizibil şi solemn aliatul strategic vital al SUA în regiune şi, ca atare, preia, informal, dar sigur, conducerea ofensivei împotriva a ceea ce Iranul reprezintă ca primejdie regională şi mondială pentru pacea lumii. Arabia Saudită devine astfel, pe mâna americanilor, liderul incontestabil al întregii lumi sunite care, acum, după sute de ani, s-ar putea angaja într-o acţiune decisivă în războiul interconfesional care o opune cu îndârjire şi violenţă maximă, adversarilor tradiţionali, şiiţi al căror principal spaţiu de existenţă actual este Iranul.

Ministrul de externe al Iranului ironizează discursul preşedintelui Trump

Ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a criticat politica preşedintelui Donald Trump de a vinde armament în valoare de sute de miliarde de dolari Arabiei Saudite, rivalul regional al Iranului. Afirmaţiile lui Javad Zarif au venit la doar câteva ore după discursul preşedintelui Trump, în care acesta a încurajat liderii arabi şi islamici să se unească împotriva islamului extremist. Donald Trump a identificat Iranul ca principalul sponsor al grupurilor militante, transmiţând un mesaj puternic către Teheran, la doar o zi după ce Hassan Rouhani a câştigat un nou mandat de preşedinte.

Cum reuşesc oamenii să prospere din cultivarea pepenilor

Comuna Gheorghe Doja, din Ialomiţa, se află la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Slobozia. Ultimele estimări ale Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ialomiţa arată faptul că localitatea este singura din judeţ unde nu există asistaţi sociali. Autorităţile locale recunosc la rândul lor faptul că de mai bine de 5 ani la primărie nu s-a mai înghesuit nimeni să-şi depună dosare pentru a beneficia de banii pe care statul îl acordă persoanelor nevoiaşe. Secretul, susţin edilii, constă în faptul că oamenii s-au transformat în agricultori, an de an, cultivând pepeni.

Coreea de Nord a lansat o "rachetă cu rază medie acţiune"

Coreea de Nord a lansat duminică un "proiectil neidentificat", la o săptămână după un tir cu rachetă, au anunţat responsabili ai Ministerului sud-coreean al Apărării, citaţi de agenţiile internaţionale de presă. Potrivit armatei sud-coreene, o rachetă a zburat aproximativ 500 de kilometri şi ar fi căzut în largul coastelor de est nord-coreene, relatează Reuters. Statul Major al armatei sud-coreene a anunţat că Seulul şi Washingtonul efectuează o analiză detaliată a acestei lansări. Potrivit primelor informaţii furnizate de autorităţile de la Seul, lansarea acestui proiectil a avut loc în apropiere de Pukchang.

BANCHERUL

Băncile pierd monopolul pe conturile clienţilor

De la 1 ianuarie 2018, băncile vor pierde monopolul informaţiilor despre conturile clienţilor, pe care vor fi obligate, printr-o directivă europeană, să le furnizeze si altor parţi interesate, precum instituţii bancare sau nebancare concurente sau firme de tehnologii financiare (fintechs). Scopul noii reglementări europene, care intră in vigoare de la 1 ianuarie 2018 (Directiva Serviciilor de Plăţi - PSD 2), este acela de a stimula competiţia pe piaţa bancară, astfel încât utilizatorii de servicii financiare să beneficieze de costuri mai mici si de servicii mai bune, mai flexibile, mai rapide si mai diversificate. Concret, odată ce informaţiile despre conturile unui client dintr-o anumită bancă vor putea fi accesate, cu acordul clientului, de alte bănci, IFN-uri sau alte firme de tehnologii bancare, acesta va putea primi si accepta oferte de produse si servicii mai bune ale concurentei.

CAPITAL

Noile reguli RCA: preţuri mai mici, despăgubiri reduse

Tariful de referinţă calculat de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi menit să înlocuiască preţul maxim stabilit prin lege în ultimele şase luni aduce, în teorie, o scădere a preţurilor RCA. Decizia rămâne, însă, la asigurător. Plafonarea preţurilor RCA a încetat să îşi mai facă efectele, Parlamentul a adoptat noua lege RCA, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară a calculat tarifele de referinţă pe fiecarea categorie de şoferi şi de maşini.

Statul se împrumută cu 344.000 de euro pe ORĂ, în 2017

La finalul anului 2016, în luna decembrie, datoria publică guvernamentală era de 323,45 miliarde de lei. În martie 2017, aceasta crescuse la 326,781 miliarde de lei, respectiv cu 3,32 miliarde de lei în plus, în primele trei luni ale anului. Un calcul simplu arată că, la credite suplimentare de 3,32 de miliarde de lei (737,77 milioane de euro) în trei luni, înseamnă că instituţiile centrale guvernamrentale, în principal ministerele, s-a împrumutat cu 341 de mii de euro pe oră în primul trimestru din acest an. Datoria guvernamentală reprezintă 95,4% din totalul datoriei publice.

COTIDIANUL

Vrancea s-a cutremurat din nou

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe scara Richter a avut loc, duminică seara, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 109 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul s-a înregistrat la ora 19.56. Seismul s-a produs în apropierea oraşelor Odobeşti (30km), Panciu (34km), Focşani (43km), Oneşti (46km) şi Mărăşeşti (47km).

Suporterii s-au dat din nou în stambă. Lupte de stradă la Timişoara

Câteva sute de ultraşi, membri ai galeriei Commando Viola, s-au ciocnit cu forţele de ordine, duminică seara, la Timişoara, înaintea meciului de fotbal dintre echipele de Liga a 2-a, ASU Poli şi UTA Bătrâna Doamnă, din Arad, după ce mascaţii jandarmeriei i-au oprit să se ia la bătaie cu suporterii echipei arădene. Incidentele s-au petrecut în apropierea stadionului "Dan Păltinişanu" cu aproximativ o oră înaintea începerii partidei dintre cele două echipe. Ultraşii timişoreni s-au deplasat, grupat, către o stradă pe care urmau să sosească, la stadion, cei aproape 700 de suporteri veniţi, cu trenul de la Arad. Fortele de ordine le-au blocat, însă, înaintarea şi ca să-i potolească au folosit bastoanele, din dotare şi gaze lacrimogene. Totuşi, câţiva arădeni n-au scăpat nebătuţi şi s-au refugiat într-un supermarket, până când mascaţii i-au pus pe fugă pe agresori.

Studiu: Ortodoxia ne vulnerabilizează în faţa lui Putin

Ţările ortodoxe din Europa sunt mai susceptibile să susţină viziunea revanşistă a lui Vladimir Putin decât cele catolice, arată un studiu realizat de Centrul american de Cercetare Pew. Majoritatea cetăţenilor din statele ortodoxe (ţările membre UE şi NATO România, Bulgaria şi Grecia, fostele republici sovietice Georgia şi Moldova, la care se adaugă Serbia) consideră că Rusia trebuie să fie un "tampon" în faţa Vestului şi că ar trebui să-i "protejeze". Societăţile ortodoxe sunt mai homofobe şi sexiste, arată studiul amintit. Spre deosebire, cetăţenii din ţări majoritar romano-catolice, precum Croaţia, Polonia, Lituania şi Ungaria, îşi doresc să fie conduşi de Vest. Studiul mai arată că ortodoxia este în ascensiune în Estul Europei, spre deosebire de catolicism, care pierde teren, în special în Cehia. Aici, 72% dintre adulţi spun că sunt atei sau agnostici.

CURENTUL

Spitale obligate să aibă medici specialişti şi asistenţi vorbitori de ţigăneşte, turceşte, tătară sau maghiară

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri modificarea Legii Sănătăţii 95/2006 care va include la articolul 7 o nouă literă: m) "asigurarea în unităţile sanitare şi a personalului de specialitate de asistenţă medicală sau socială, după caz, cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5000, cu respectarea celorlalte prevederi din fişa postului". Legea a fost votată în unanimitate. Parlamentarii români te lasă cu gura căscată: păi noi n-avem suficient personal medical în România şi acum cerem inventarea de medici şi asistente vorbitoare de limbile minorităţilor? În localităţile cu 20% populaţie maghiară, medicii vorbitori de maghiară vor fi preferaţi celor care vorbesc doar româna şi astfel românii vor fi discriminaţi în ţara lor.

CURIERUL NATIONAL

OCDE: România are standarde avansate în domeniul nuclear

Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au evaluat programele nucleare derulate de ţara noastră. În urma evaluării s-a constatat că "România îndeplineşte standardele statelor cu programe nucleare avansate, membre ale NEA". OCVDE a decis că România dispune de infrastructură şi o industrie naţională dezvoltată în domeniul energiei nucleare şi utilizează o tehnologie nucleară sigură (CANDU-6).

The Washington Post: Europa este îngrijorată de haosul din Statele Unite

Cei mai apropiaţi aliaţi ai Washingtonului din Europa sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că haosul politic în creştere din Statele Unite subminează puterea celei mai puternice naţiuni din lume. Conform cotidianului The Washington Post, în discuţiile dintre actuali şi foşti miniştri europeni, parlamentari, diplomaţi, ofiţeri de informaţii şi militari din ultimele zile, a existat o temă comună: după aproape patru luni de administraţie Trump, mulţi se tem de capacitatea Washingtonului de a răspunde provocărilor, începând de la Rusia la terorism sau Coreea de Nord.

Întârzierea transpunerii Directivei tutunului generează pierderi la buget

Gilda Lazăr (JTI): Circa 70.000 de comercianţi au achiziţionat produse pe care nu le vor mai putea vinde, fiind pasibili de amenzi de până la 100.000 lei. Dacă produsele sunt retrase şi distruse, accizele plătite ar trebui recuperate de la buget Începând cu 20 mai 2017, produsele din tutun de pe pieţele din Uniunea Europeană trebuie să fie conforme cu noua Directivă a tutunului, transpusă în România prin legea 201/ 2016.

A treia remaniere, mărul discordiei dintre Grindeanu şi Dragnea

Prim-ministrul Sorin Grindeanu nu acceptă o remaniere guvernamentală în vară, aşa cum îşi doreşte preşedintele social-democrat Liviu Dragnea, au relatat pentru EVZ surse din coaliţia PSD-ALDE. Liderul PSD va încerca, luna viitoare, să impună schimbarea unor miniştri. Pe "lista neagră" din PSD se află, în top, titularii de la Justiţie şi Finanţe, Tudorel Toader şi Viorel Ştefan. Încăpăţânarea unor miniştri de a-şi asuma o serie de întârzieri din punerea în aplicare a programului de guvernare şi bâlbele acestora pe teme sociale sensibile l-au scos din sărite pe liderul PSD, au relatat EVZ surse din partid. Dragnea este dispus să sacrifice oricâte nume din PSD în numele respectării promisiunilor din campanie, spun sursele citate.

Polemicile provocate de Donald Trump au avut efecte catastrofale pe pietele de capital, provocand mari pagube bogatilor lumii

Turbulentele politice din ultimele saptamani de la Washington, in special scandalurile legate de demiterea sefului FBI de catre Donald Trump si de presupuse relatii personale ale acestuia din urma cu Rusia, relateza din Washington si New York corespondenti ai presei franceze,au provocat scaderi considerabile pe pietele de capital, cauzand intre altele importante pierderi financiare unui numar de circa 500 de persoane dintre cele mai bogate ale planetei. Potrivit Bloomberg, pagubele suferite de catre acestia se ridica la 35 miliarde de dolari. Cel mai grav afectat este patronul Facebook, Mark Zuckerberg.Averea sa, evaluata la 62,3 miliarde de dolari, s-a diminuat cu 2 miliarde. El ramane totusi pe pozitia a cincea pe lista celor mai bogati oameni ai planetei.

EVENIMENTUL ZILEI

Ziarişti cu epoleţi. Infiltrarea SERVICIILOR în mass-media

"Există ofiţeri de informaţii deplin conspiraţi în presă, dar numărul acestora este destul de redus. Există alte metode de influenţare, fie direct, fie prin exploatare în orb, adică prin livrarea unor date şi informaţii, fără a dezvălui sursa reală. De multe ori aceşti ziarişti sunt catalogaţi ca surse sau colaboratori, termenul de informator fiind prea dur şi ca atare evitat de ofiţerii de informaţii. Colaborarea între serviciile de informaţii şi ii ziarişti are mai mult rolul promovării unor interese punctuale, fiind canalizate pe anumite zone, în special politică, justiţie şi relaţii externe", scrie Dan Andronic.

Muftiul Cultului Musulman din România, despre proiectului moscheii din Bucureşti: "Este prea grandios pentru pretenţiile noastre"

Imaginile postate de Diyanet, autoritatea religioasă a guvernului turc, cu viitoarea moschee din Bucureşti, a agitat spiritele în ţară, provocând în acelaşi timp şi nemulţumirea Muftiatului Cultului Musulman din România, care susţine că nu a fost consultat de partenerii turci. Deşi proiectul este finanţat, în întregime, de guvernul turc, partea română apreciază că proiectul este prea grandios şi va face demersuri pentru a fi modificat. Muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, a aflat din presă despre imaginile viitoarei moschei din Bucureşti, apărute pe site-ul Autorităţii Religioase a guvernului turc.

Marian Vanghelie: "Ioan Rus a vrut să îi facă dosar penal lui Dragnea în timpul guvernării Năstase"

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat că fostul Ministru de Interne, Ioan Rus a vrut să îi facă un dosar penal lui Liviu Dragnea pe baza informaţiilor din arhiva DIPI (serviciul secret al MAI). Contactat de reporterii Evenimentului Zilei, Vanghelie a spus că tentativa a avut loc la începutul anilor 2000, în timpul Guvernului Adrian Năstase. Sâmbătă seara, Marian Vanghelie a făcut declaraţii şocante la Antena3. Acesta a povestit că în mandatul de numai o lună a lui Gabriel Oprea în fruntea Ministerului de Interne (decembrie 2008-ianuarie 2009) au dispărut foarte multe dosare din arhiva DIPI. "Au dispărut 36.000 de copii din arhiva DIPI (cunoscută şi ca doi şi un sfert) în 2009, când am intrat noi (n.r. - PSD) la guvernare cu PDL", a spus el.

Chinezii au decimat spionii americani în timpul administraţiei Obama

Guvernul chinez a ucis sau trimis la închisoare 20 de agenţi ai CIA, între 2010-2012, conform unor surse citate de publicaţia americană The New York Times. Din această cauză, serviciile secrete americane nu au reuşit să culeagă informaţii din China ani întregi, scrie ziarul. Unul dintre agenţi a fost împuşcat în curtea unei clădiri guvernamentale, ca un avertisment pentru alţii. Patru foşti angajaţi CIA au discutat cu jurnaliştii NYT şi au afirmat că sursele de informare din interiorul aparatului guvernamental de la Beijing au început fie tot mai puţine în 2010, până au dispărut de tot la începutul lui 2011.

JURNALUL NATIONAL

Legea risipei alimentare trebuie modificată

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Cefa, că Legea risipei alimentare trebuie modificată, motiv pentru care nu s-au publicat normele metodologice, precizând că există o variantă pe site pentru consultare publică. 'Este nevoie să ancorăm bine în realitate prevederile legii, motiv pentru care ne gândim ca să abordăm în etapa următoare legea ca atare pentru că sunt solicitări din partea celor care o pun în aplicare să ne uităm cu mai multă atenţie la unele prevederi care astăzi nu o pot face aplicabilă,' a declarat, pentru AGERPRES, Petre Daea, ministrul Agriculturii. Ministrul a recunoscut că Legea risipei alimentare, care trebuia să se aplice începând cu 21 mai, la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, nu are norme de aplicare.

În Botoşani se va cultiva cânepă pe aproape 900 hectare

Unii producători agricoli din Botoşani s-au orientat, în 2017, spre plante tehnice care aproape dispăruse de pe terenurile agricole. Este vorba de cultura de cânepă, care va fi înfiinţată, în acest an, pe nu mai puţin de 839 de hectare. Suprafaţa cultivată cu cânepă este cea mai mare de după Revoluţie. Însă cultivarea cânepei are un regim special din punct de vedere legislativ din cauza conţinutului de canabis. Pentru o astfel de plantă este necesară o autorizare specială din partea Direcţiei Agricole în vederea respectării prevederilor Legii 339/2005, privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante prevede obligaţii clare pentru producătorii agricoli.

Băuturile răcoritoare şi ciocolata ar putea fi accizate ca ţigările şi benzina

Băuturile răcoritoare şi dulciurile ar putea fi accizate precum ţigările şi alcoolul. Banii astfel obţinuţi ar trebui să ajungă la bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Este vorba de un proiect iniţiat de un deputat social-democrat şi care în numai câteva luni va intra pe circuitul parlamentar. Ideea supra-impozitării produselor cu un conţinut ridicat de zahăr este în acord cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care, în numeroase rânduri, a cerut statelor să ia măsuri de limitare a consumului de astfel de alimente. Specialiştii OMS spun că există o legătură directă între creşterea explozivă a numărului de persoanelor care suferă de obezitate şi diabet şi consumul excesiv de produse cu un conţinut ridicat de zahăr.

NATIONAL

20 iunie: Pică Ambasada SUA!

Se precipită lucrurile in războiul pe viaţa si pe moarte pe care noua Administraţie SUA îl poartă cu democraţii globalişti care continua sa opună rezistentă, de pe poziţiile influente pe care le păstrează in sistem, împotriva regimului Trump. Iar unda de soc se pare că va lovi, in cele din urmă, si România. Unde, poate deloc întâmplător, aşa cum "National" a anunţat in exclusivitate, Donald Jr. Trump a ales să petreacă liniştit câteva zile, in condiţiile in care putea face acest lucru pe orice alt colt al globului. De asemenea, zilele viitoare este aşteptată in tara noastră o vizită pe cât de discretă, pe atât de importanta pentru soarta Justiţiei de la noi si implicit a clasei politice.

Tiriac, beneficiarul arhivei "Doi ş'un sfert"!

Seria de dezvăluiri din "National" cu privire la relaţiile contractuale dintre miliardarul Ion Tiriac si "părintele Doi ş'un sfert", generalul Virgil "Vulpea" Ardelean a dus deja la căderea mai multor capete din sistem, inclusiv a fostului şef al serviciului secret al Ministerului de Interne, Gelu Oltean. Iată însă că faptul ca Ion Tiriac era beneficiarul muncii informative paralele depuse de către Virgil Ardelean, la vedere prin firma de detectivi a familiei si in fapt si cu sprijinul nemijlocit al "armatei" de ofiţeri rămaşi loiali "Vulpii" si după ce acesta a părăsit scriptic sistemul. O simpla deducţie logica ne arata cum de Ion Tiriac, cel nederanjat niciodată de vreo autoritate a statului, ar putea fi unul dintre beneficiarii, fie si indirect, ai arhivei "Doi ş'un sfert"...

PUTEREA

"Greii" care se luptă pentru scaunul de PRIMAR, lăsat liber de Olguţa VASILESCU

Cotat deocamdată cu cele mai mari şanse, Mihail Genoiu şi-a depus duminică candidatura la Biroul electoral de circumscripţie, din partea PSD, la funcţia de primar al Craiovei. "Sper ca la sfârşitul celor trei ani de mandat să fim în coasta Clujului, să fim al treilea oraş din România ca dezvoltare din toate punctele de vedere", a afirmat Mihail Genoiu, care în ultimii ani a ocupat funcţia de viceprimar al oraşului. Tot duminică, şi-a depus candidatura la Biroul electoral de circumscripţie şi celălalt candidat cu greutate, senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea, care va reprezenta PNL la alegerile parţiale din 11 iunie.

Monica Macovei, MĂRTURIE importantă în scandalul SIPA

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că a decis să nu primească nicio informare de la SIPA şi nici nu a sustras informaţii din arhivă, în timpul mandatului său, afirmând că desfiinţarea SIPA a fost o măsură pentru independenţa Justiţiei. "Am decis în 2005, ca ministru, ca la mine să nu vină nicio informare de la SIPA/DGPA. Repet: n-am primit niciun dosar, n-am sustras niciun dosar, n-am făcut nicio fotocopie. Am spus asta în intervenţia pe care am avut-o la Realitatea Tv, în emisiunea Jocuri de putere, marţi seara, 17 mai 2017", a declarat fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei, pe Facebook. Monica Macovei a afirmat că înainte de a prelua portofoliul Ministerului Justiţiei toate informările treceau pe la minstru şi ministrul decidea ce face cu ele.

ROMANIA LIBERA

Bani pentru funcţii

În 2016, Rovana Plumb a luat 63.000 de lei cu împrumut de la Ion Neculăescu. În ianuarie 2017, Rovana a devenit ministru delegat pentru fondurile europene. Tot atunci, fiul lui Neculăescu a devenit secretar de stat în subordinea doamnei Plumb. Suma de 63.000 de lei i-a fost necesară pesedistei Plumb pentru a fi împrumutată mai departe de către aceasta Partidului Social-Democrat. Generosul care i-a dat banii a fost Ion Neculăescu, un om de afaceri din Târgovişte. Fiul acestuia, Laurenţiu-Adrian Neculăescu, a fost secretar de stat vreo trei luni în subordinea Rovanei Plumb, la Ministerul Dezvoltării. Acum, Neculăescu junior este secretar de stat la Ministerul Mediului.

Procesul de suspendare a lui Trump: Mike Pence, pregătit să preia preşedinţia SUA

Democraţii au început să lucreze la dosarul de suspendare a preşedintelui Donald Trump şi acuzele sunt din ce în ce mai grave. Între timp, conservatorii au început să pregătească opinia publică pentru Mike Pence la Casa Albă. Strategii suspendării au organizat un sondaj de opinie pentru a vedea cum ar privi americanii o eventuală suspendare a preşedintelui Trump. Democraţii se gândeau în perspectivă la acest proces, dar desfăşurarea evenimentelor legate de relaţia cu ruşii i-a luat oarecum pe nepregătite. Acum se tem că, odată procesul de suspendare început, nu va avea rezultatele scontate dacă este întocmit în grabă, iar opinia publică fără să aibă răgazul de a adopta o poziţie.

ZIARUL FINANCIAR

Cea mai mare criză pentru România nu este de IT-işti, ci de ingineri

Noi vrem să facem autostrăzi, căi ferate, birouri, maşini, dar nu avem cu cine; Economia are nevoie disperată de 220.000 de ingineri, iar şcoala livrează numai 40.000. Noi scoatem absolvenţi de drept, management, administraţie. Revenirea accelerată a economiei de după criză, în domeniul industriei şi IT-ului, plus creşterea peste aşteptări a Europei şi a Germaniei, principalul partener comercial şi principala piaţă de desfacere, a prins economia României în off-side. Sistemul de învăţământ este cu mult în spatele economiei, a ceea ce cere piaţa, nu din punct de vedere calitativ, ci cantitativ. Necesarul de ingineri pentru proiectele de investiţii actuale, atât cele private, cât şi cele de stat, este mult mai mare decât cererea de IT-işti . Petrişor Peiu, profesor la Politehnica Bucureşti, spune că România, pe actualul trend de dezvoltare, are nevoie de încă 180.000 de ingineri faţă de 40.000-50.000, cât poate să livreze şcoala românească în acest moment.

Economia Europei, la cel mai ridicat nivel de încredere din ultimii 10 ani

Economia Europei este la cel mai ridicat nivel de încredere din ultimii 10 ani, cu o revenire a rezultatelor companiilor, cu dobânzi la cel mai scăzut nivel şi cu o dorinţă a europenilor de a cheltui mai mult. Beneficiind de pe urma contextului economic general favorabil şi a unei încrederi în creştere a consumatorilor, cele mai mari companii europene au înregistrat câştiguri mai mari cu 23% în primul trimestru al acestui an. Spre comparaţie, câştigurile companiilor americane au avansat cu 14% în acelaşi trimestru. Şomajul din zona euro şi cele mai mari state membre ale sale a scăzut treptat în ultimii ani, încurajându-i pe consumatori să cheltuiască.

Acţiunile Digi pot urca la 40-42 de lei în această săptămână, dar cu o condiţie: "Dacă nu mai apare ceva nou legat de DNA"

Acţiunile Digi Communications (DIGI), afec­tate în prima săptămână de tranzacţionare de ştirile cu privire la suspiciunile DNA, ar putea urca în această săptămână la 40-42 de lei, după ce vineri au închis la 39,7 lei, întrucât şocul iniţial a trecut, iar piaţa dă semne de revenire, consideră Rareş Nilaş, analist pe piaţa de capital. Însă preţul acţiunilor poate reveni peste cel de ofertă de 40 de lei cu o condiţie. "Dacă nu mai apare ceva nou legat de ancheta DNA", spune Rareş Nilaş. Miercuri şi joi acţiunile Digi au fost sub presiune din cauza suspiciunilor DNA în urma scandalului legat de calitatea de suspect a unor oameni din companie într-un dosar de corupţie, mită şi spălare de bani. RCS&RDS este suspectă în acest caz.

Opinia cititorului

Articole din aceeiaşi secţiune

Revista Presei

REVISTA PRESEI 28.06.2017
28 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 27.06.2017
27 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 26.06.2017
26 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 24.06.2017
24 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 23.06.2017
23 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 22.06.2017
22 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 21.06.2017
21 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 20.06.2017
20 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 19.06.2017
19 iun. Willy Homner


REVISTA PRESEI 17.06.2017
17 iun. Willy Homner

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.