GHEORGHE PIPEREA:

"Clienţii au liber la procese contra societăţilor amendate de autorităţile de concurenţă" 1

19 iun. Miscellanea
EMILIA OLESCU
"Clienţii au liber la procese contra societăţilor amendate de autorităţile de concurenţă"

Orice agent economic sancţionat de autorităţile de concurenţă este pasibil să fie acţionat în judecată, pentru despăgubiri, de către consumatorii care au suferit prejudicii ca urmare a practicilor neconcurenţiale practicate de respectiva entitate, atrage atenţia avocatul Gheorghe Piperea, care ne-a spus că această prevedere a fost aprobată, recent, prin Ordonanţa de Urgenţă 39/2017, care transpune o directivă europeană din domeniu.

Domnia sa ne-a precizat: "Dacă există o sancţiune dată unui agent economic de către o autoritate din domeniul concurenţei pentru fapte anticoncurenţiale, atunci orice consumator poate să atace în judecată respectiva entitate şi poate obţine despăgubiri. Astfel, consumatorii, singuri sau în consorţiu, pot cere banii înapoi oricărei companii sancţionate de Concurenţă. Prevederea este valabilă în cazul tuturor agenţilor economici, iar consumatorii români pot acţiona în instanţă şi companiile străine sancţionate de Comisia Europeană şi care au legătură şi cu ţara noastră. Este o reglementare foarte importantă, care va readuce pe tapet foarte multe neplăceri create de entităţile de la noi şi pentru care consumatorii nu şi-au găsit dreptatea până acum. Vor fi deschise o serie de procese mult mai grave decât cele de acum câţiva ani, iar judecătorii nu vor mai avea dreptul să le spargă pe cele colective în procese individuale".

Domnul Piperea susţine că, în sectorul bancar, la nivel european există câteva cazuri de acest gen, cum ar fi cel în care opt bănci austriece au fost amendate cu sume foarte mari pentru practici anticoncurenţiale privind dobânzile şi comisioanele sau cel în care nouă bănci au fost sancţionate pentru manipularea dobânzii Libor. "Dacă băncile sancţionate de Comisia Europeană au vreo legătură contractuală cu ţara noastră sau dacă au vândut credite la noi, atunci şi consumatorii din România pot deschide acţiuni în instanţă pe această speţă, împotriva entităţilor care au legătură cu băncile amendate de CE şi care activează pe piaţa autohtonă", ne-a explicat Gheorghe Piperea.

În luna ianuarie a acestui an, Comisia Europeană a notificat statele membre care nu implementaseră directiva la acea dată, România fiind printre ele. CE a avertizat, atunci, că deschide proceduri de infringement şi a cerut transpunerea urgentă a reglementărilor europene în legislaţiile naţionale.

Consiliul Concurenţei a amendat, în ultimii ani, companii din mai multe domenii, cum ar fi cel alimentar sau petrolier.

Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2017, 19:25

Amenda trebuia impartita de CE clientilor.

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Poliţia din Finlanda a împuşcat un bărbat care a înjunghiat mai mulţi oameni în oraşul Turku
18 aug. Cristina Radu


UPDATEDIICOT a reţinut un maior SRI pentru trafic de droguri2
18 aug. Andrei Stan


Episcopul Huşilor, filmat în ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, s-a retras din funcţie
18 aug. S.A.


INS:Numărul de locuri de muncă neocupate a crescut cu 12,3% într-un an
18 aug. A.I.


Vişinescu cere întreruperea pedepsei1
18 aug. A.I.


Atacul de la Barcelona s-a soldat cu 13 morţi şi 80 de răniţi
17 aug.


UPDATEO mamă însărcinată şi cei trei copii ai săi au murit loviţi de un tren care circula pe magistrala 800
17 aug. A.I.


UPDATEMinisterul Sănătăţii a finalizat achiziţia vaccinului pneumococic1
17 aug. ANDREI STAN


ANOFM:Un număr de 901 locuri de muncă, vacante în Spaţiul Economic European
16 aug. A.C.


Încep noi lucrări de modernizare a instalaţiilor de taxare în alte patru staţii de metrou
16 aug. A.C.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.