Bancherii europeni nu vor noi norme în domeniu, până la Brexit

26 apr. Jurnal de criză
V.R.

Uniunea Europeană (UE) ar trebui "să pună stop" noilor norme bancare înainte ca Marea Britanie să iasă din blocul comunitar (Brexit), conform reprezentanţilor acestui sector, informează Reuters.

Frederic Oudea, preşedintele Federaţiei Europene a Băncilor, director executiv al "Societe Generale" SA, a declarat ieri: "Nu putem ignora fragmentarea tot mai mare a cadrului internaţional de reglementare, în lumina recentelor schimbări politice din SUA, la care se adaugă perspectiva Brexitului".

Oudea a mai spus că UE ar trebui să evite adoptarea de norme care nu au fost agreate la nivel global. Oficialul "Societe Generale" a îndemnat autorităţile responsabile să amâne aplicarea noilor norme de capital până la momentul la care implementarea acestora la nivel global va fi clară.

La rândul său, Karl-Peter Schackmann-Fallis, membru în boardul Asociaţiei Băncilor de Economii din Germania, a afirmat: "Avem nevoie de o pauză de reglementare".

Amintim că, în SUA, preşdintele Donald Trump vrea să anuleze unele norme bancare existente, iar UE face ultimele ajustări ale normelor introduse pentru sporirea siguranţei băncilor după criza financiară care a izbucnit în urmă cu aproape un deceniu. Brexitul va elimina din blocul european Londra, care este cel mai mare centru financiar din Europa, generând incertitudini cu privire la statutul reglementărilor.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Jurnal de criză

Surse: Londra va oferi UE 20 de miliarde de euro, factura pentru Brexit
21 sep. V.R.


Deutsche Bank: "Italia, pe punctul să declanşeze următoarea criză din Europa"3
20 sep. V.R.


BCE: Inflaţia din zona euro va scădea sub 1% în 2018
19 sep. V.R.


ŞI-A REDUS DIN NOU DEŢINEREAOlanda a vândut 7% din "ABN Amro", obţinând 1,53 miliarde de euro
18 sep. A.V.


Banca Angliei anticipează majorarea dobânzii în câteva luni
15 sep. V.R.


ADAM SMITH INSTITUTE:Sistemul bancar britanic nu este pregătit pentru o nouă criză financiară1
14 sep. V.R.


Coeure, BCE: "Presiunea cursului valutar asupra creşterii zonei euro a scăzut"
13 sep. V.R.


DEŞI BREXITUL CREEAZĂ INCERTITUDINILondra rămâne cel mai mare centru financiar al lumii
12 sep. V.R.


Manager Magazin: Deutsche Börse, aşteptată să accepte un acord amiabil cu Procuratura din Berlin
11 sep. V.R.


Fost manager de bancă din Filippine, acuzat într-un caz de jaf cibernetic
08 sep. V.R.

AnunutBursa.ro
<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2017.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.