Acţionarii Salrom vor discuta listarea la Bursă 2

04 sep. 2015 Piaţa de Capital
Acţionarii Salrom vor discuta listarea la Bursă

Acţionarii Salrom sunt convocaţi pe 11 septembrie să decidă realizarea demersurilor necesare admiterii la tranzacţionare a societăţii pe piaţa de capital din România printr-o ofertă publică de vânzare realizată de către Fondul Proprietatea, conform unor surse.

Într-un interviu recent publicat de Ziarul BURSA, întrebat despre listarea Salrom, managerul FP Greg Konieczny ne-a spus: "Listarea ar fi relativ uşor de făcut, ar fi nevoie numai de aprobarea statului în Adunarea Generală a Acţionarilor. Noi ne vom ocupa de restul, pentru că plănuim să vindem o parte din deţinerea noastră. Ne-am oferit să acoperim cheltuielile legate de listare. Adunarea Generală este programată în august, cu acest punct pe ordinea de zi. Sperăm că, de data aceasta, Ministerul va fi de acord cu listarea, pentru că va fi şi în beneficiul statului".

Salrom ar fi încheiat anul 2014 cu profit de circa 12 milioane euro şi o cifră de afaceri de circa 70 milioane euro.


Opinia cititorului: 2
1.   ne privatizam sarea?
mesaj trimis de eu în data de 04.09.2015, 18:00

De ce?

1.1.   fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
mesaj trimis de spartacus în data de 05.09.2015, 13:04

pentru a impiedica furturile si a numai fi pusculita pentru partide.

Articole din aceeaşi secţiune

Piaţa de Capital

SIF-urile au ajuns la active nete de 1,82 miliarde euro
23 ian. Jan Pricop, Director executiv AAF


"GetBack Recovery" lansează o emisiune de obligaţiuni pe care o va lista la BVB
23 ian. A.I.


DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI,Salt de aproape 8% pentru indicele BET
23 ian. ANDREI IACOMI


Consiliul ASF decide astăzi dacă îl avizează pe Adrian Tănase ca CEO al BVB
23 ian. A.A.


BVBTranzacţii "deal" de 47 milioane de lei cu acţiunile Banca Transilvania
23 ian. A. I.


Indicii BVB au închis în teritoriu pozitiv, pe un rulaj de 19,9 milioane euro
22 ian. D.I


LA MIJLOCUL ŞEDINŢEI:Lichiditate de 5,3 milioane de euro pe BVB
22 ian. D.I


Indicii BVB au deschis în creştere
22 ian. A.C


BROKERII:"Continuarea distribuirii dividendelor suplimentare ameninţă capacitatea companiilor energetice de a investi"4
22 ian. Andrei Iacomi


ROMCAPITAL, SUSPENDATĂ DIN PIAŢĂ TIMP DE DOUĂ LUNISurse: "Suspendarea Romcapital înseamnă blocarea conturilor clienţilor"11
22 ian. A.A.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.