Adrian Vlaicu este noul Director de Vânzări şi Logistică al Caroli Foods

31 oct. 16:24 Comunicate de presă
M.I.A.
Adrian Vlaicu
Adrian Vlaicu

Caroli Foods Group l-a numit Director de Vânzări şi Logistică pe Adrian Vlaicu. Acesta face parte din companie de 10 ani, perioadă în care înţelegerea aprofundată şi experienţa sa în sectorul preparatelor din carne ambalate au contribuit la rezultatele performante obţinute în cadrul Caroli, arată un comunicat remis Redacţiei noastre.

Adrian Vlaicu s-a alăturat echipei Caroli Foods în anul 2009 pe poziţia de National Key Account Manager. Treptat, Adrian a devenit lider pentru proiecte strategice, precum extinderea operaţiunilor companiei în alte canale de vânzare sau externalizarea serviciilor de merchandising. Datorită rezultatelor obţinute, a urmat promovarea acestuia ca lider al canalului IKA, poziţie din care a continuat să contribuie la ascensiunea Caroli, înregistrând cea mai mare creştere a vânzărilor pe canalul cu cea mai mare expansiune, transformând astfel compania în lider de piaţă în categoria de produse din carne ambalate în IKA.

Acesta a declarat: "Cred că o poziţie nu este doar un titlu, ci implică acţiune şi exemplu. Coordonarea activităţii unei echipe de peste 500 de angajaţi Caroli din departamentele de vânzări, shopper marketing şi logistică, care şi-a demonstrat capacitatea de a face performanţă atât la nivel de individ, cât şi ca echipă, este atât o onoare, cat şi o responsabilitate. Prin pasiune si cu o strategie bine implementată, îmi doresc ca împreună cu echipa mea să ducem mai departe misiunea Caroli"

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

Clientii Porsche Asigurari pot face autoconstatarea daunelor online
10 dec. A.I.G.


Facebook, amendată în Ungaria pentru dezinformarea consumatorilor
10 dec. A.I.G.


Românii aleg tot mai des serviciile de medicină privată
10 dec. A.I.G


Tezaur naţional, în licitaţie
09 dec. A.I.


Peste 140.000 de oameni au murit din cauza rujeolei
06 dec. A.I.G.


Zborurile de Crăciun cresc de la an la an1
06 dec. A.I.G


Numărul de participanţi ai agenţiei Cursuri Creative a înregistrat nouă creştere
05 dec. A.I.G.


CONSTANTIN-FLORIN MITULEŢU-BUICĂ:"Aceste alegeri au fost o provocare pentru noi toţi, un test pe care apreciez că l-am trecut cu succes''1
05 dec. A.I.G.


Afacere pe spatele victimelor accidentelor rutiere
04 dec. A.I.G


COMUNICAT DE PRESĂ: Fonduri europene pentru "România Durabilă"1
04 dec. L.I.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.