AFIR:

Sesiunea de primire a proiectelor pentru cooperare în sectorul agricol se prelungeşte până la 31 ianuarie 2018

01 dec. 2017 Companii
Andrei Stan
Sesiunea de primire a proiectelor pentru cooperare în sectorul agricol se prelungeşte până la 31 ianuarie 2018

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea până la 31 ianuarie 2018 a sesiunii de primire a cererilor de finanţare a proiectelor pentru "Cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol, dar şi cel pomicol" prin intermediul submăsurii 16.4 (pentru sectorul agricol) şi sM 16.4a (pentru sectorul pomicol) din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, a declarat, potrivit unui comunicat al Agenţiei: "Decizia de prelungire a fost luată de către Autoritatea de Management pentru a permite celor care, din motive obiective, nu au reuşit până la această dată să obţină toate acordurile, avizele sau autorizaţiile necesare pentru depunerea cererilor de finanţare. Subliniez faptul că aceste sub-măsuri reprezintă un element de noutate pentru România şi înţelegerea oportunităţilor acestor linii de finanţare necesită un proces firesc mai îndelungat".

Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii (sM) 16.4 "Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol" este de 1,9 milioane de euro, iar pentru sM 16.4a "Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul pomicol", de două milioane de euro.

Obiectivul acestor sub-măsuri este acela de a promova cooperarea între actorii locali, în scopul comercializării produselor agroalimentare prin intermediul lanţurilor scurte de aprovizionare.

"Ambele sub-măsuri susţin atât cooperarea dintre fermieri, procesatori, comercianţi alimentari cu amănuntul, restaurante, hoteluri sau alte forme de cazare în mediul rural, cât şi realizarea de parteneriate cu organizaţii neguvernamentale şi autorităţi publice", se arată în comunicatul AFIR.

Termenul limită de depunere a cererilor de finanţare pentru aceste sub-măsuri era 30 noiembrie 2017.

Potrivit AFIR, persoanele interesate să depună proiecte prin intermediul celor două sub-măsuri ce vizează cooperarea pot consulta Ghidul Solicitantului pe pagina oficială de internet a Agenţiei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

Infosys deschide un centru de inovaţie digitală în Bucureşti
22 mar. L.A.


Finlanda va investiga telefoanele Nokia 3
22 mar. D.I.


Levi Strauss, evaluat la 6,6 miliarde de dolari în oferta publică iniţială
22 mar. A.V.


Ford extinde producţia de automobile electrice1
22 mar. E.O.


INVESTIŢIE DE 35.000 DE EUROPrimul Coffee Studio din Centrul Vechi, al 5-lea din întreaga ţară
21 mar. A.V.


UBER ŞI TAXIFY:Solicităm membrilor Guvernului să amâne o potenţială Ordonanţa de Urgenţă
21 mar. I.M.


Spaţiile de co-living redefinesc conceptul de locuinţă pentru Generaţiile Millennials
21 mar. V.T.


CNAIR - măsuri pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii ale DN 73C
21 mar. T.V.


ÎN 2018:TAROM - taxe de 99,18 milioane lei la bugetul de stat
21 mar. T.I.


CU PRIVIRE LA ASPECTELE SEMNALATE DE MEMBRII USLM:Corpul de Control al ministrului Transporturilor - control la Metrorex
21 mar. T.V.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.