Ajutor de stat pentru închiderea minelor Lonea şi Lupeni

03 nov. 2016 Companii-Afaceri
C.P.
Ajutor de stat pentru închiderea minelor Lonea şi Lupeni

Guvernul a adoptat, în şedinţa de ieri, un memorandum privind modificarea unui ajutor de stat acordat Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), pentru includerea în programul de închidere a două mine neviabile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Ajutorul de stat aprobat în baza prevederile Deciziei Comisiei Europene 2010/787/ creşte cu 129,129 milioane de lei, bani care vor asigura fondurile necesare pentru activitatea de închidere a minelor de huilă necompetitive care induc pierderi pentru CEH. Este vorba despre Exploatarea Minieră Lonea şi Exploatarea Minieră Lupeni, care nu au perspective de viabilizare a activităţii şi necesită trecerea lor imediată în programul de închidere. Ajutorul de stat este raportat pentru perioada 2011-2024.

Un comunicat de presă spune: "Închiderea celor două unităţi se va realiza, astfel, în condiţii de siguranţă şi protecţia mediului, cu conservarea straturilor de cărbune şi evitarea unor eventuale accidente care ar putea apărea în cazul nerespectării prevederilor specifice închiderii minelor. De asemenea, se vor recupera şi vor fi aduse la suprafaţă utilajele exsistente în aceste mine (motoare, redresoare, staţii de transformare etc.), care conţin lubrifianţi ce pot polua apele subterane". Închiderea celor două unităţi de producţie se va rea-liza până la sfârşitul anului 2018.

Ministerul Energiei a prenotificat Comisiei Europene intenţia de modificare a ajutorului de stat, iar măsura va fi implementată după obţinerea deciziei de autorizare de la CE.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

ANCOM propune scăderea tarifelor plătite între operatori pentru portarea numerelor
23 ian. C.P.


Nicolae Demetriade candidează pentru funcţia de Preşedinte ANAT
23 ian. Adelina Toader


Directorul Losan România vrea să construiască un hotel în Centrul Civic al Braşovului
23 ian. O.VRÂNCEANU


Sanofi plăteşte 11,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Bioverativ
23 ian.


Americanii de la JD Norman Industries au achiziţionat REGE Automotive
23 ian. Ovidiu VRÂNCEANU


GARANŢII BANCARE DE 23 MILIOANE DE DOLARI Hidroconstrucţia va executa lucrări de construcţii în Iordania, de peste 115 milioane de dolari
23 ian. A.S.


EY: "Vehiculele electrice vor deveni o opţiune de transport de bază până în 2025, în toate pieţele"
23 ian. C.P.


Tel Drum şi-a cerut insolvenţa, "falimentul" fiind materia care face obiectul cererii
22 ian. D.I


Piatraonline încheie anul 2017 cu o cifră de afaceri de 24 milioane lei
22 ian. A.C


Bogdan Oşlobeanu va prelua funcţia de Director General al Impact Developer & Contractor
22 ian. A.C

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.