ALEGERI FOTBAL

Lupescu vrea să aducă "aer" de UEFA la FRF 1

27 feb. Sport
DAN NICOLAIE
Lupescu vrea să aducă "aer" de UEFA la FRF

Ionuţ Lupescu a intrat în mod oficial în cursa pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. Neoficial, au avut loc deja primele schimburi de replici, de la distanţă, între Ionuţ Lupescu şi Răzvan Burleanu, actualul preşedinte al FRF.

La evenimentul de lansare a candidaturii lui Ionuţ Lupescu, unde a fost prezentat şi programul - manifest, au participat cei mai reprezentativi fotbalişti autohtoni din ultimii 30 de ani, printre care: Gheorghe Hagi, Dan Petrescu, Florin Răducioiu, Gheorghe Popescu, Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Gheorghe Mihali, Ciprian Marica, Bogdan Stelea, Tudorel Stoica, Dorin Mateuţ, Florin Prunea, Ioan Andone, Victor Piţurcă, Adrian Ilie, Daniel Pancu, Daniel Niculae, Cristian Chivu, Gino Iorgulescu, Ionel Ganea, Basarab Panduru, Dumitru Stângaciu, Răzvan Raţ şi Adrian Iencsi. Mircea Lucescu a transmis un mesaj video de susţinere, la fel şi marele antrenor Alex Ferguson. Din nefericire pentru Lupescu, dar şi pentru fotbal niciunul dintre aceşti mari fotbalişti, cu o singură excepţie, nu votează în cadrul Adunării Generale. Campania fostului internaţional se va desfăşura sub sloganul "Ionuţ Lupescu - Din nou pentru România". Mai trebuie spus că de la lansare nu au lipsit nici foşti oficiali ai FRF (Mircea Sandu, Adalbert Kassai, Dumitru Mihalache) care nu aveau o imagine tocmai bună în urmă cu un deceniu, când actuali susţinători ai lui Lupescu încercau să-l debarce din fruntea FRF.

Fotbalul pe primul loc, respect, transparenţă, legalitate sunt câteva dintre ideile principale ale lui Ionuţ Lupescu, prezente şi în "manifestul" său de candidatură: "Am decis să fac acest pas pentru că eu cred că se poate face mult mai mult pentru fotbalul românesc. Dacă noi nu luăm deciziile bune şi poate chiar măsuri radicale atunci fotbalul românesc poate să cadă şi mai jos. Am un program manifest în care spun ceea ce vreau să fac. Şi nu singur, ci cu această gaşcă prezentă aici. Valorile pe care le voi promova sunt: fotbalul pe primul loc, legalitate, respect, transparenţă, folosirea responsabilă a resurselor. Îmi doresc să aduc o viziune modernă, o viziune europeană în fotbalul românesc. (...) Vreau să fac un Comitet Strategic pentru fotbal, adică să aduc toţi foştii selecţioneri ai naţionalei României la masă şi să dezbatem împreună ADN-ul fotbalului românesc. Trebuie să vedem ce facem în următorii 6-8 ani, cum ne creştem juniorii, pentru că altfel vom avea o problemă. De asemenea, trebuie să aducem sponsorii şi legiuitorii lângă noi, e foarte important ca oamenii de fotbal să revină acolo unde le este locul. Sunt lucruri pe care eu le-am simţit în ultimele 6-7 luni. Am invitat lângă mine oameni cu care am jucat, chiar dacă nu mereu am avut aceleaşi păreri şi idei. Asta nu înseamnă că nu putem face ceva împreună. Pentru că cel mai mult m-a deranjat că foştii mei colegi nu au fost respectaţi în ultima perioadă".

În vârstă de 49 de ani, Ionuţ Lupescu a evoluat la formaţiile Dinamo Bucureşti, Bayer 04 Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor şi Al Sadd, trecându-şi în palmares trei titluri de campion al României, trei Cupe ale României şi o Cupă a Germaniei. Component al "generaţiei de aur", mijlocaşul a îmbrăcat de 74 de ori tricoul echipei naţionale, marcând 6 goluri. A participat la două ediţii ale Cupei Mondiale, 1990 şi 1994, şi la două ale Campionatului European, 1996 şi 2000. După retragerea din activitatea fotbalistică, Lupescu a fost director general în cadrul FRF în perioada 2005-2011, apoi a devenit oficial al UEFA, ocupând funcţia de şef al Comisiei tehnice.

Actualul şef al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi-a anunţat candidatura la alegerile pentru preşedinţia FRF încă de la începutul anului, dar nu a făcut, încă, o lansare oficială. Până acum şi-au mai anunţat intenţia de a candida Marcel Puşcaş şi Victoraş Iacob. Cu certitudine că lista de candidaţi va suferi modificări în următoarea perioadă, fiind posibile unele surprize. Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit ca alegerile pentru preşedinţia FRF să aibă loc în cadrul Adunării Generale din 18 aprilie. Conform Statului FRF, termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este cu 15 zile înainte de data alegerilor.


Opinia cititorului: 1
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2018, 04:16

tot cu securistii inainte

Articole din aceeaşi secţiune

Sport

CM RUSIACât de mari sunt echipele mici?
21 iun. Dan Nicolaie


CM RUSIAGrupă rezolvată, Uruguay - Arabia Saudită 1-0
21 iun. D.N.


CM RUSIARonaldo, elogiu eficienţei; Portugalia - Maroc 1- 0
21 iun. D.N.


CM RUSIAGazdele sunt în grafic, spre binele competiţiei1
21 iun. D.N.


CM RUSIA Grupă rezolvată, Uruguay - Arabia Saudită 1-0
20 iun. D.N.


CM RUSIARonaldo, elogiu eficienţei; Portugalia - Maroc 1- 0
20 iun. D.N.


CM RUSIA Calificare fără nicio emoţie, Rusia - Egipt 3-11
20 iun. D.N.


CM RUSIAJaponia - Columbia 2-1, meci rezolvat în minutul 3
20 iun. D.N.


CM RUSIAPolonia - Senegal 1-2, stejari la pământ
20 iun. D.N.


CM RUSIAPolonia - Senegal 1-2, stejari la pământ1
19 iun. D.N.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.