UPDATE

Un bărbat a murit după ce un copac s-a prăbuşit peste el în urma furtunii din Capitală

20 sep. 2017 Miscellanea
A.C.
Măsurile IGSU în caz de furtună (Sursa foto: Facebook)
Măsurile IGSU în caz de furtună (Sursa foto: Facebook)

Cod portocaliu de ploi abundente în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău, restul judeţelor fiind sub cod galben 

------------

Actualizare 22:12

Un bărbat a murit, în această seară, după ce a fost lovit de un copac prăbuşit din cauza vântului puternic în Sectorul 5 al Capitalei, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Adrian Marin, bărbatul avea 42 de ani şi a murit din cauza loviturii foarte puternice la cap, cauzată de căderea unui copac.

Accidentul s-a produs pe Şoseaua Viilor nr. 45, în Sectorul 5, iar la faţa locului au acţionat un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, relatează News.ro.

(S.A.)

-------------

Actualizare 21:14 ISU Bucureşti - Ilfov: Copaci căzuţi pe carosabil, pe fire de electricitate şi pe o maşină, în urma ploii şi vântului din Capitală

O maşină a fost avariată, în această seară, în Sectorul 6 al Capitalei, după ce un arbore a fost doborât de vânt, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, un copac a căzut pe carosabil, pe strada Lonea din Sectorul 1, iar alţi doi au fost doborâţi de vânt în zona Piaţa Presei şi în zona Arcului de Triumf.

Reprezentanţii ISU Bucureşti - Ilfov mai precizează că, pe Calea Giuleşti, un arbore a căzut pe firele de electricitate, iar o maşină parcată pe în zona bulevardului Iuliu Maniu a fost avariată din cauza unui copac căzut.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, pompierii au acţionat, în Bucureşti, pentru îndepărtarea a opt copaci căzuţi pe carosabil, autoturisme sau linii electrice. De asemenea, pompierii au intervenit în judeţul Ilfov pentru extragerea apei din patru subsoluri şi pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

În urma evenimentelor, cinci autoturisme au fost avariate, însă nu au fost înregistrate victime.

Intervalul critic pentru Bucureşti a fost anunţat pentru această seară de la ora 20.00 până mâine dimineaţă, la ora la 03.00.

(S.A.)

------------

Actualizare 20:10 Grindină de mari dimensiuni în Teleorman, zeci de maşini fiind avariate

O ploaie torenţială de scurtă durată însoţită de grindină de mari dimensiuni a căzut, în această după-amiază, în Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, zeci de maşini fiind avariate, relatează News.ro.

Martorii povestesc uimiţi cum, după câteva minute, a ieşit soarele.

Deocamdată, autorităţile judeţene afirmă că nu a fost făcut bilanţul exact al pagubelor.

Judeţul Teleorman se află sub incidenţa unui cod galben de furtună.

(S.A.)

------------

Actualizare 17:54 Haos în traficul din Bucureşti: nu se circulă în cele mai importante zone

Principalele artere din Capitală sunt paralizate, iar Bucureştiul e blocat, potrivit unei surse din presă.

Atenţionările de furtună din Bucureşti i-au determinat pe angajatori să scurteze programul de lucru, fapt ce a condus la aglomerarea şi blocarea traficului, la această oră, pe principalele bulevarde din Capitală. Sunt blocaje uriaşe în trafic mai ales în centrul Bucureştiului, la Piaţa Unirii, Universitatea sau Piaţa Romană. În Piaţa Victoriei sunt de asemenea blocaje. Nici în sudul Bucureştiului situaţia nu e prea bună. În Piaţa Sudului, blocajele sunt de-a lungu a trei staţii RATB, conform Stiripesurse.ro.

De asemenea, în zona Politehnica, Bucur Obor sau Răzoare maşinile sunt blocate pe raze de mai mult de un kilometru. Zona Militari e şi ea blocată. Haosul din trafic s-a produs şi din cauza faptului că în jurul orei 17:00 majoritatea oamenilor ies de la muncă, iar foarte mulţi părinţi au mers să-şi ia copiii de la şcoală, informează sursa.

Conform sursei, deşi comercianţii din centrul Bucureştiului au strâns mesele de pe terase, dar şi umbrelele, vântul puternic a spulberat din cale tot ce a găsit, iar mai multe geamuri de la baruri au fost sparte.

Potrivit sursei citate, un accident în lanţ s-a petrecut în Pasajul Băneasa, din Bucureşti. Şase autoturisme s-au tamponat miercuri după-amiază în Pasajul Băneasa. un accident care a avut loc în Pasajul Băneasa. Banda a doua de circulaţie a fost blocată pe sensul de mers către Băneasa, astfel că circulaţia este îngreunată în nordul Capitalei. Nicio persoană nu a fost rănită.

(A.C.)

-----

Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. Cantităţile de apă vor atinge şi depăşi 70 de litri pe metru pătrat. Restul ţării, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi sub cod galben de furtuni cu averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Conform sursei, peste 4.000 de pompieri cu o mie de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină pe duratata avertizărilor meteorologice care vizează întreaga ţară.

Au fost înştiinţate asupra atenţionării toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor aflate sub incidenţa codurilor de vreme rea, iar pompieri din mai multe judeţe sunt dislocaţi în zonele aflate sub cod portocaliu de ploi şi furtuni, informează sursa.

Potrivit meteorologilor, de astăzi, de la ora 11:00, până mâine la ora 21:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, căderi de grindină şi descărcări electrice.

"În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25... 30 l/mp şi cu precădere în nord-vestul ţării şi în zona Carpaţilor Occidentali pe arii restrânse 50...60 l/mp", anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55...60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65...70 km/h şi vijelii.

Fenomenele meteo periculoase sunt aşteptate în toată ţara, mai puţin î judeţele Tulcea şi Constanţa, singurele care nu intră sub averttizarea meteorologilor.

Totodată, a fost emisă o avertizare fost emisă o avertizare cod portocaliu pentru instabilitate atmosferică deosebit de accentuată şi cantităţi de apă importante pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău.

De astăzi, de la ora 16:00, până mâine, ora 10:00, "instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă cuprinse, în general, între 50 şi 70 l/mp".

Potrvit sursei menţionate, la nivelul unităţilor subordonate IGSU din judeţele vizate, peste 4.000 de pompieri cu 1.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor publice locale.

Situaţia la nivel naţional va fi atent monitorizată de către Centrul Operaţional Naţional din cadrul IGSU.




Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Ţara noastră, printre fruntaşele Europei de Est la declinul demografic1
24 ian. V.D.


Tudorel Toader s-a întâlnit cu reprezentanţii Băncii Mondiale pentru proiectul "Cartierul pentru Justiţie"
23 ian. D.I


Serviciul de distribuire a taloanelor de pensie va fi scutit de TVA
23 ian. D.I


Consiliul Consultativ pentru Antreprenoriat Regiunea Nord-Est s-a reunit la Iaşi
23 ian. D.I


AFIR solicită Unităţilor Administrativ Teritoriale să-şi diminueze excedentele bugetare
23 ian. D.I


Parchetul Militar se autosesizează în cazul incidentelor din Piaţa Universităţii2
23 ian. D.I


Bulele imobiliare încă prezintă un mare risc pentru populaţie
23 ian. D.I


Inspecţia Judiciară cere Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009 corespondenţa purtată cu Kovesi
23 ian. Vlad Dobrea


BAROMETRUL INDUSTRIAL:"Contracţie puternică în industrie la sfârşit de an; indexul de optimism al managerilor a crescut semnificativ"
23 ian. Vlad Dobrea


CCR dezbate astăzi sesizările modificărilor legilor justiţiei
23 ian. F.C.

<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.