Amendă de 27.000 lei pentru vânzarea voucherelor de vacanţă

10 mai. Companii-Afaceri
ADELINA TOADER

Comercializarea voucherelor de vacanţă este ilegală, iar amenzile pot ajunge până la 27.000 lei, a anunţat, ieri, ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Domnia sa a declarat: "Sunt prevăzute sancţiuni extrem de drastice pentru vânzarea voucherelor de vacanţă. 27.000 lei este amenda maximă, atât pentru cei care comercializează, cât şi pentru hotelieri. Sunt hotelieri care acceptă să deconteze vouchere care nu sunt la purtător, adică nu pentru omul căuia i-a a fost emis voucherul, dar avem controale. Îi avertizăm pe cei care cumpără astfel de tichete că sunt păcăliţi".

Ministrul Turismului a subliniat faptul că pe voucher sunt prevăzute numele şi prenumele aparţinătorului, cât şi CNP-ul acestuia.

Oficialul a precizat: "Voucherele de vacanţă au fost achiziţionate şi în cel mai scurt timp vor fi distribuite tuturor celor aproape 1,2 milioane de oameni care au dreptul la ele. Impozitarea voucherelor se va face cu doar 10%. Am reuşit să eliminăm o parte importantă din impozitare".

Valoarea unui voucher de vacanţă este de 1.450 lei, sumă impozitată cu 10%.

Pentru anul viitor, ministrul are în plan o măsură de stimulare a mediului de afaceri din domeniul turismului: "În Legea salarizării sunt prevăzute acordarea unor sume, dar să vii cu dovada că ai cheltuit acea sumă într-o unitate de cazare sau pentru nişte pachete de servicii în România. E de dis-cutat până anul viitor, poate să mai sufere modificări şi să vedem un pic cum o să funcţioneze această etapă, dacă o să fie un succes, cu siguranţă o să continue, dacă nu, o să o îmbunătăţim astfel încât să ajungem la parametri optimi".

Nicolae Demetriade, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), consideră că distribuirea voucherelor de vacanţă este o măsură timidă de a sprijini mediul de afaceri din turism.

Legat de reînfiinţarea birourilor externe de promovare turistică, Bogdan Trif a precizat că în acest moment în minister se lucrează deja la redeschiderea lor. În plus, ministrul Turismului şi-a propus ca până la sfârşitul anului acestea să fie redeschise şi are în plan dublarea acestora.

Ministrul Turismului a mai anunţat că a trimis la Ministerul Dezvoltării propunerea de lege privind descentralizarea activităţii ministerului şi trecerea unor activităţi în subordinea Consiliilor Judeţene.

Pentru 2018, Bogdan Trif estimează o creştere a numărului de turişti pe litoral.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

COMUNICAT DE PRESĂ:MOL România continuă extinderea şi ajunge la 218 staţii
25 sep. F.B.


BRICO DEPÔT ROMÂNIA:Începe procesul de rebranding al portofoliului de magazine Praktiker
25 sep. I.I.


CONFERINŢA "STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI" EDIŢIA A IV-ALÁSZLÓ BORBÉLY, CONSILIER DE STAT: "Ar trebui să ne ocupăm mai serios de conceptul de dezvoltare durabilă"
25 sep.


Siemens va concedia 2.900 de angajaţi în Germania
25 sep. O.T.


Co-fondatorii Instagram părăsesc Facebook
25 sep. I.T.


Compania Facebook este acuzată de o fostă angajată
25 sep. M.T.


JOHAN MEYER, FRANKLIN TEMPLETON:"Fără guvernanţă corporativă la companiile de stat se va intra într­-un întuneric total"4
25 sep. A.I.


Preluarea Pambac de către Popasul Trebeş, autorizată de Consiliul Concurenţei
25 sep. C.P.


KNAUF INSULATION ESTIMEAZĂ:"Cifra noastră de afaceri va creşte cu 5% până la finele anului"
25 sep. R.R.


ANDREEA PAUL, INACO: "Liber profesioniştii - mai numeroşi decât angajaţii până în 2035"
25 sep. R.R.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.