Amenzi pentru bistriţeni ieşiţi din zona carantinată, la Colibiţa

01 dec. 2020 Miscellanea
A.P.
Amenzi pentru bistriţeni ieşiţi din zona carantinată, la Colibiţa

Jandarmii montani de la Colibiţa, zonă turistică situată la poalele Munţilor Călimani, au aplicat patru amenzi unor bistriţeni care au ieşit din zona carantinată pe motiv că acordă asistenţă unor persoane vârstnice sau pentru asigurarea unor bunuri de strictă necesitate, dar în schimb au făcut şedinţe foto şi s-au aprovizionat cu apă de izvor, potrivit informării remise, marţi, de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, transmite Agerpres.

Doi dintre cei amendaţi au fost surprinşi, în cursul zilei de luni, făcând fotografii la o terasă aflată pe malul lacului de acumulare, în timp ce în declaraţiile pe propria răspundere menţionaseră că se deplasează pentru a acorda asistenţă unor persoane în vârstă, iar ceilalţi doi au fost depistaţi la un izvor din zona Şoimu, scuza invocată de aceştia fiind că apa din oraş nu este bună.

Valoarea totală a amenzilor aplicate acestor persoane se ridică la 4.000 de lei.

De asemenea, tot în zona Colibiţa, au mai fost date 12 avertismente scrise unor persoane care nu purtau mască de protecţie.

Municipiul Bistriţa se află în carantină zonală din data de 19 noiembrie.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

BOGDAN AURESCU, DESPRE CERTIFICATELE DE VACCINARE ANTI-COVID:''Trebuie să evităm orice abordare discriminatorie''
26 ian. G.U.


Centrul Pompidou din Paris, închis pentru renovări extinse, care vor dura trei ani
26 ian. G.U.


EXPERŢII SAS:2021 are toate premisele pentru a deveni anul fraudelor digitale
26 ian. G.U.


Daniel Băluţă anunţă că parcările publice de pe străzile Secerei şi Izvorul Rece intră în sistem de tarifare
26 ian. G.U.


26 IANUARIE, ÎN ROMÂNIA:Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 se menţine ridicat - 2877 noi cazuri
26 ian. S.B.


26 IANUARIE, PE GLOB:Infectaţi - cca. 100 milioane ; Decese - cca. 2,15 milioane1
26 ian. J.P.


130 de restaurante din Ungaria sfidează restricţiile şi anunţă că se vor redeschide în februarie
26 ian. A.P.


AstraZeneca respinge informaţiile despre eficacitatea scăzută a vaccinului său anti-Covid în rândul vârstnicilor
26 ian. S.B.


ÎNCEPÂND CU 1 MARTIERusia a aprobat majorarea taxei la exporturile de grâu
26 ian. G.U.


PREVIZIUNI LEADER TEAM BROKER PENTRU 2021:Asigurările cyber, sănătate şi cele de răspunderi vor domina topul cererilor de poliţe de asigurare
26 ian.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2021.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.