Analiză: Locuinţele se scumpesc în ţară şi se ieftinesc în Capitală

12 nov. 2017 Companii-Afaceri
Andrei Stan
Analiză: Locuinţele se scumpesc în ţară şi se ieftinesc în Capitală

Preţurile locuinţelor sunt cu 9,7% mai mici în trimestrul al treilea decât în 2016 

Preţurile solicitate pentru locuinţele scoase la vânzare la nivel naţional s-au menţinut în al treilea trimestru al acestui an, la un nivel relativ constant faţă de trimestrul al doilea, dar s-au ieftinit cu 9,7% comparativ cu 2016, conform unei analize a unui portal imobiliar.

Conform analizei, această stagnare se datorează în mod exclusiv tendinţei de ieftinire consemnate de apartamentele din Bucureşti, întrucât cele din restul ţării s-au apreciat, per ansamblu, cu 3,5%, iar casele s-au scumpit atât în Capitală (cu 3,7%), cât şi în ţară (cu 3,9%). Tendinţa de diminuare a pretenţiilor vânzătorilor de apartamente din Capitală poate fi pusă atât pe seama epuizării treptate a fondurilor Prima Casă, cât şi pe seama creşterii dobânzilor la credite, arată analiza realizată de portalul Imobiliare.ro, potrivit Agerpres.

Conform raportului "Analize Imobiliare", nivelul actual al preţurilor cerute pentru case şi apartamente este cu 9,7% mai ridicat decât în perioada similară a anului trecut şi cu circa 25% mai mare decât cel din urmă cu doi ani. Pretenţiile vânzătorilor sunt cu 38% mai mici acum decât în urmă cu nouă ani (T3 2008), dar aproximativ egale cu media anului 2010. Spre comparaţie, cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statisctică (INS) arătau că, în trimestrul al doilea al anului în curs, valoarea de tranzacţionare a locuinţelor din ţara noastră era cu circa 14% mai mare decât în 2015. Potrivit Eurostat, această diferenţă se situa, la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, la doar +8%.

În majoritatea marilor oraşe ale ţării, preţurile solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare au continuat, pe parcursul celui de-al treilea trimestru, să recupereze din scăderea consemnată în perioada de criză. "Excepţia de la regulă" o reprezintă Bucureştiul, unde a avut loc un declin de 1,1%, până la o medie de 1.230 euro/mp. Capitala a recuperat până acum cel mai puţin din declinul provocat de recesiune, nivelul de acum al preţurilor fiind cu 39% mai mic comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2008.

La polul opus se află Cluj-Napoca, unde pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 6% în ultimele trei luni. Valoarea actuală, de 1.410 euro/mp, este cu 16,6% mai mare decât cea valabilă în perioada similară din 2016. Locuinţele s-au scumpit cel mai mult în ultimii trei ani, reuşind astfel să recupereze aproape integral scăderea suferită în perioada de recesiune. Preţurile solicitate în prezent de vânzători sunt cu 46,9% mai ridicate decât în T3 2014 şi cu doar 1,7% mai mici faţă de T3 2008.

În Timişoara, apartamentele s-au scumpit cu 2,8%, până la 1.110 euro/mp, valoare cu 9,5% mai mare decât cea atinsă în perioada similară a anului trecut. Faţă de T3 din 2014, locuinţele din oraş sunt cu 30,6% mai scumpe, chiar dacă rămân cu 11,5% mai ieftine decât în T3 2008.

În Constanţa, vânzătorii şi-au majorat pretenţiile cu 2,3% trimestrul trecut, până la 1.050 euro/mp, marja anuală de creştere fiind de 10,7%. În ultimii trei ani, apartamentele s-au scumpit cu 24,3%, însă sunt cu 31,5% mai ieftine decât în perioada similară din 2008.

În Braşov, preţurile s-au majorat cu 2,3% în ultimul trimestru şi, respectiv, cu 6,9% în ultimele 12 luni, până la 970 euro/mp. În ultimii trei ani, apartamentele s-au apreciat cu 20,8%, însă se situează cu 32,1% sub nivelul valabil în T3 2008.

În Iaşi, apartamentele s-au scumpit cu 2,2% în al treilea trimestru al anului, valoarea actuală, de 940 euro/mp, fiind cu 8,5% mai mare decât cea valabilă în urmă cu un an. Din 2014, locuinţele din oraş s-au apreciat cu 20,2%, dar sunt, totodată, cu 25,1% mai ieftine decât în 2008.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

ENEL:Două noi centrale solare, în Columbia şi Mexic
25 mai. A.M.


MedLife a finalizat achiziţia Ghencea Medical Center
25 mai. A.M.


DE LA TELEORMAN LA LUNĂAutostrada promisiunilor se lungeşte cu câţiva kilometri2
25 mai. Dan Nicolae


RĂZVAN NICOLESCU, DELOITTE:"Puţin probabil ca statul să finanţeze investiţiile din energie"2
25 mai. EMILIA OLESCU


STUDIU PARALELA 45: Antalya, destinaţia vedetă a verii, cu o creştere de 70%
25 mai. A.T.


ÎN ULTIMII CINCI ANI:Bugetul turiştilor autohtoni pentru vacanţe a crescut cu 30%
25 mai. Adelina Toader


Daramis investeşte 12 milioane euro în proiectul Vita Bella
25 mai. C.P.


"Producătorul român nu este ajutat de stat să se dezvolte"1
25 mai. A consemnat Emilia Olescu


RAPORT:20% dintre companiile de la noi nu au auzit de GDPR
25 mai. E.O.


FRANK HAJDINJAK, DIRECTOR GENERAL:"E.ON România vrea să investească jumătate de miliard de lei, în 2018" 2
25 mai. Ramona Radu





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.