ANCOM completează unele prevederi din sfera serviciului universal poştal

20 apr. 2015 Companii-Afaceri
Elena Deacu

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) supune astăzi consultării publice două proiecte de decizie pentru modificarea şi completarea unor reglementări privind furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal poştal, printre care prelungirea termenului de depunere a cererii pentru compensarea costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal poştal.

În calitatea sa de furnizor de serviciu universal desemnat, Compania Naţională Poşta Română S.A. beneficiază în prezent de o serie de drepturi, precum acela de a solicita compensarea costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal. Prin consultarea publică lansată astăzi, ANCOM propune prelungirea termenului de depunere a cererii de compensare a costului net şi respectiv de transmitere a situaţiilor financiare separate de către CNPR, de la data de 1 iulie la data de 14 august a anului următor pentru care acestea se întocmesc.

Totodată, având în vedere experienţa anterioară privind procesul de analiză a cererii de compensare şi durata procesului de colectare şi validare a datelor statistice pentru piaţa serviciilor poştale, ANCOM consideră necesară extinderea termenului în care are obligaţia de a decide cu privire la compensarea costului net şi la suma ce urmează a fi compensată de la 135 zile la 160 zile de la primirea cererii de compensare de la furnizorul de serviciu universal desemnat.

În plus, în vederea îmbunătăţirii cadrului legal în vigoare, ANCOM propune completarea legislaţiei secundare din domeniul serviciilor poştale, astfel încât aceasta să includă şi criteriile generale pentru evaluarea caracterului de sarcină injustă a costului net aferent furnizării serviciului universal, având în vedere faptul că, în urma desfăşurării procesului de verificare a cererii de compensare a a costului net solicitată de CNPR pentru anul 2013, ANCOM a analizat o serie de indicatori privind situaţia financiară şi concurenţială a CNPR şi a obţinut concluzii relevante în stabilirea setului de criterii ce va fi utilizat pentru determinarea măsurii în care costul net reprezintă o sarcină injustă pentru care un furnizor de serviciu universal desemnat din România ar trebui compensat.

Proiectele de decizie supuse consultării publice propun o serie de modificări ale prevederilor cuprinse în trei decizii emise anterior de Autoritate, mai exact Decizia nr. 541/2013 privind condiţiile şi procedura de desemnare a furnizorilor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale şi, corelat, Decizia nr. 1158/2013 privind desemnarea Companiei Naţionale Poşta Română S.A. ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale şi Decizia nr. 1159/2013 privind condiţiile de întocmire şi auditare a situaţiilor financiare separate de către Compania Naţională Poşta Română S.A..

Cele două proiecte de decizie ANCOM pot fi accesate aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 11.05.2015, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

IBM numeşte un nou director pentru România
20 aug. A.M.


Centralele Google, gestionate de inteligenţa artificială
20 aug. V.D.


CHRISTIAN TOUR:Turiştii români - de la borcane cu mâncare la all inclusive în hoteluri de 5 stele
20 aug. Emilia Olescu


OSNAT PELED, BWFR:"Fiecare domeniu de afaceri poate atinge succesul şi poate prospera"
20 aug.


ÎN PERIOADA 1-11 SEPTEMBRIE,Producţia Oltchim, întreruptă pentru revizie generală
20 aug. R.R.


COMITETUL PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI TEHNOLOGIE DIN MAREA BRITANIE:"Ţigările electronice nu implică riscuri similare fumatului pasiv"
20 aug. E.O.


ANRM, ÎNTR-O INFORMARE CĂTRE PREMIER:Neactualizarea redevenţelor la gaze a prejudiciat statul cu 8 miliarde lei1
20 aug. Emilia Olescu


VIRGIL MÂNDRU, PREŞEDINTELE TOHANI:"Piaţa vitivinicolă - una dintre ramurile performante ale economiei"
20 aug.


JURNAL DE VACANŢĂUn weekend pe Litoral sau în Deltă?3
20 aug. Gheorghe Iorgoveanu


Oltchim opreşte producţia şi intră în revizie generală1
19 aug. A.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.