ANCOM propune scăderea tarifelor între operatori pentru portarea numerelor

22 ian. 17:25 Miscellanea
D.I
Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Agenţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat astăzi în consultare publică propunerea de a scădea tarifele pe care furnizorul acceptor le datorează furnizorului donor pentru fiecare număr portat, precizează un comunicat remis astăzi Redacţiei.

Reprezentanţii ANCOM precizează că nivelul maxim al tarifelor a fost stabilit de instituţie prin metoda analizei comparative de tip benchmark, pe baza informaţiilor colectate de la 25 din cele 37 de ţări membre ale Grupului Reglementatorilor Independenţi. Tarifele anterioare au fost stabilite de ANCOM în anul 2010, tot pe baza unei analize comparative de tip benchmark.

În acelaşi timp, Agenţia precizează că tariful propus de 4,4 euro pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locaţie şi a numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de comunicaţii electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile, a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania şi Turcia, ponderate cu populaţia.

În schimb, tariful propus de 1,9 euro pentru portarea numerelor nongeografice pentru servicii de comunicaţii electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie a tarifelor de portare la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Portugalia, Serbia, Slovacia şi Turcia, ponderate cu populaţia.

Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat să acopere costurile furnizorului donor generate de portarea numărului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activităţile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaţionale şi administrative, precum şi de actualizarea bazelor de date locale utilizate şi a bazei de date centralizate.

Preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a declarat: "Ţinând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel naţional în ultimii ani şi de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maxim 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maxim 1,9 euro. Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piaţă oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali".

Proiectul de decizie privind modificarea tarifelor de portare a numerelor poate fi consultat pe site-ul instituţiei, la secţiunea "Consultare", persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 22.02.2018, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

PMB doreşte distribuirea a două volume despre Istoria Ilustrată a României1
23 sep. V.D.


Sistemul de sănătate din România este afectat de migraţia specialiştilor2
23 sep. V.D.


Pesta porcină africană confirmată în Belgia
22 sep. V.D.


Impactul migraţiei asupra salariaţilor din sănătate
21 sep. P.E.


(ANCPI) LUNA AUSGUST:Tranzacţii imobiliare în scădere cu 29%
21 sep. V.D.


Guvernul adoptă un proiect pentru modificarea Legii adopţiilor1
20 sep. F.B.


STUDIU BCR:Telefoanele mobile - primele investiţii ale tinerilor
20 sep. P.E.


Plicul cu peste 33.000 euro predat poliţiei
20 sep. P.E.


Testarea sistemului de avertizare RO-ALERT
20 sep. P.E.


Se redeschid fântânile din Piaţa Unirii
20 sep. P.E.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.