Gala BURSA 2018

Andrea Enria, desemnat la conducerea noii agenţii de supervizare bancară

Banca Centrală Europeană l-a ales pe italianul Andrea Enria în fruntea noii sale agenţii de supervizare bancară (SSM), după o luptă strânsă cu Sharon Donnery din Irlanda, a anunţat Reuters, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

Începând din 2014, Mecanismul Unic de Supraveghere, înfiinţat sub tutela BCE, este prezidat de Daniele Nouy, al cărei mandat expiră la 1 ianuarie 2019.

Andrea Enria, care conduce Autoritatea Bancară Europeană din 2011, a avut un rol major în elaborarea şi implementarea noilor reglementări financiare din UE după criza financiară globală.

Fost supervizor la Banca Centrală a Italiei şi la Banca Centrală Europeană, este văzut ca neutru din punct de vedere politic şi a provocat anumite temeri în sectorul bancar italian din cauza abordării sale dure privind împrumuturile bancare neplătite şi creditele acordate micilor companii.

În funcţie de obţinerea aprobării Parlamentului European, Andrea Enria îşi va începe noua slujbă la începutul anului viitor.

Votul de miercuri din Consiliul guvernatorilor BCE a fost secret, dar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au precizat că Banca Centrală a Italiei şi alte state din sudul Europei au sprijinit candidatura lui Enria. Sectoarele bancare din Cipru, Grecia, Portugalia şi Italia au cele mai mari probleme cu creditele neperformante (NPL).

Acestea erau speriate de atitudinea mai dură a lui Donnery, arhitectul cheie al politicii BCE de reducere a creditelor neperformante (NPL), care era sprijinit în special de ţările din nordul Europei.

Noul preşedinte al Consiliului de Supraveghere va superviza 118 dintre cele mai mari bănci din zona euro, cu active în valoare de aproximativ 21.000 de miliarde de euro, şi un pachet mare de credite neperformante moştenite din perioada crizei datoriilor blocului comunitar. În acest moment, băncile se confruntă cu noi provocări, de la atacuri cibernetice la firmele din domeniul tehnologiei financiare (fintech).


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Bănci-Asigurări

AAFBR a organizat a X-a ediţie a conferinţei sale anuale
14 nov. T.T.


Euro s-a depreciat la 4,6590 lei
14 nov. S.I.


PRIMELE NOUĂ LUNI:Raiffeisen Bank, profit net de 718 milioane lei
14 nov. E.M.


GUVERNATORUL BNR: Păstrarea macrostabilităţii este esenţială
14 nov. V.D.


ROBOR la trei luni a stagnat la 3,19%
14 nov. E.M.


HORIA BRAUN, BCR:"Statul cere bani de la companii ca să limiteze deficitul bugetar"
14 nov. A.I.


CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE AL BNR:Traiectorie descendentă a inflaţiei până la finalul lui 2019
14 nov. E.O.


PIAŢA VALUTARĂEuro s-a apreciat la 4,6599 lei
14 nov. Emma Pană


PIAŢA MONETARĂDobânda la depozitele overnight a scăzut la 2,59%
14 nov. Emma Pană


UBS: "Consolidarea bancară în Europa este inevitabilă"
14 nov.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.