Angajaţii "Dacia" intră în grevă săptămâna viitoare

02 nov. 2017 Companii-Afaceri
S.A.
Angajaţii "Dacia" intră în grevă săptămâna viitoare

Angajaţii de la Dacia au anunţat că intră în grevă pe 7 noiembrie, principala lor nemulţumire fiind reprezentată de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Sindicaliştii anunţă un mare miting la începutul săptămânii viitoare, la care sunt aşteptaţi să participe aproape 10.000 de angajaţi din industria auto, transmite Digi24.

"În primul rând, vrem să trezim membrii noştri de sindicat, vrem să îi sensibilizăm în ceea ce priveşte trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, lucru care ne nemulţumeşte total", a declarat, pentru postul citat, Ion Iordache, vicepreşedintele Sindicatului Autoturisme "Dacia".

"Mai avem o temă care este foarte importantă pentru noi, revenirea la contractul colectiv de muncă de ramură, vrem modificarea legii şi să se stipuleze obligativitatea negocierii şi încheierii acestui contract", a precizat Ion Iordache.

Sindicalistul a mai punctat: "A treia temă a mitingului nostru este urgentarea construcţiei autostrăzii Piteşti-Sibiu, considerăm că este vitală pentru industria auto şi industria din Muntenia. Nu ne explicăm permanenta tergiversare a acestui lucru".

Confederaţia sindicală CNSLR Frăţia a anunţat, astăzi, la rândul ei, că strânge semnături de la cei peste 500.000 de membri pentru a declanşa o grevă generală. Sindicaliştii se tem că salariile vor scădea de anul viitor atât la stat, cât şi la privat. Principalul motiv de nemulţumire este trecerea plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, ceea ce va duce, conform CNSLR Frăţia, la scăderea tuturor salariilor şi pierderea unor locuri de muncă.

Întrebat despre greva anunţată de CNSLR Frăţia, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că nu are "nicio părere", dar a adus ca un contraexemplu discuţiile pe care le-a avut în urmă cu trei-patru săptămâni la uzinele "Dacia", împreună cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Aflat astăzi la Deva alături de premierul Mihai Tudose, Liviu Dragnea a declarat: "Am avut o discuţie foarte serioasă cu conducerea acelei companii, care e o companie uriaşă, şi i-am întrebat foarte deschis dacă au vreo problemă cu transferul contribuţiilor. Mi-au spus că n-au nicio problemă. Nu au de gând să micşoreze salariile nete pentru niciun angajat.(...) Şi niciun om de afaceri normal la cap şi de bună-credinţă nu îşi va permite să se folosească de această modificare pentru a scădea salariul angajatului. Cum îl poate păcăli? Toată lumea ştie şi va fi explicat în perioada viitoare că salariul net n-are cum să fie scăzut şi angajatorul plăteşte mai mult".

"Încercăm să aflăm, totuşi, ce se află în spatele acestei acţiuni, pentru că este pentru prima dată când se măresc salariile într-un mod serios pentru toată lumea, salariul minim este mărit în fiecare an, cash-ul pe care angajatul îl duce acasă este mai mare, contribuţia la pensie va creşte de 2,5 ori cel puţin şi apar nemulţumiri!", a completat Liviu Dragnea. "Guvernul a discutat foarte mult cu mai multe sindicate şi una spun la întâlnire când sunt mai mulţi, alta spun când sunt în discuţii particulare", a adăugat liderul PSD.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Compania Google, amendată cu 4,34 de miliarde de euro
18 iul. V.D.


Swatch a înregistrat vânzări record în primul semestru
18 iul. V.D.


Dotări noi pentru Ministerul de Interne
18 iul. G.M.


ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUIVola.ro a înregistrat o cifră de afaceri de 4,2 milioane de euro
18 iul.


Legume din apă, seră hidroponică de 700.000 de euro2
18 iul. O.D.


EY România: Eliminarea creditului fiscal din Legea offshore pune piedici în continuarea investiţiilor
18 iul.


REPORTAJCu trenul se poate rata chiar şi întâlnirea cu... moartea!12
18 iul. Dan Nicolaie


ROPEPCA:"Cea mai bună soluţie pentru gazele autohtone, Guvernul să motiveze industria să investească în prelucrare"
18 iul.


RAPORT IEA PENTRU 2017:Investiţiile în electricitate le-au depăşit pe cele în petrol şi gaze pentru al doilea an consecutiv
18 iul.


Varta, buget de 150 de milioane euro pentru extinderea producţiei
18 iul. Ovidiu VRÂNCEANU





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.