ANISIE:

Subiectul la limba română pentru Evaluarea Naţională 2021 va fi mai simplu

26 oct. 13:37 Miscellanea
J.P.
Subiectul la limba română pentru Evaluarea Naţională 2021 va fi mai simplu

Structura subiectului pentru Evaluarea Naţională susţinută de elevii de a VIII-a la Limba şi literatura română va fi simplificată, a declarat, luni, la Biblioteca Centrală Universitară, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, conform Agerpres.

"Am primit feedback referitor la modelul de Limbă şi literatură română, model ce a fost pus în consultare publică, şi acel feedback a fost unul pozitiv, dar în acelaşi timp am avut şi câteva recomandări din partea profesorilor, părinţilor, chiar şi din partea elevilor. Una dintre aceste recomandări a fost aceea că ar trebui să simplificăm într-un fel acel model de subiect.

Exact la acest lucru se lucrează acum, şi anume la faptul că structura subiectului pentru Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a la Limba şi literatura română va fi una simplificată şi va fi pus - probabil luni - modelul respectiv pe site-ul Ministerului Educaţiei, după ce ne vom consulta cu partenerii noştri şi cu cadrele didactice. Cred că este cel mai important lucru", a spus Anisie, scrie Agerpres.

Monica Anisie a participat la evenimentul de lansare a procesului de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind digitalizarea Educaţiei, organizat la Biblioteca Centrală Universitară.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Circulaţie rutieră îngreunată în judeţul Constanţa din cauza zăpezii şi a viscolului
01 dec. S.B.


5 proiecte de infrastructură vor fi realizate de judeţele Timiş şi Caraş-Severin
01 dec. A.P.


Copiii consideră YouTube un canal mai bun de învăţare decât alte formate
01 dec. A.P.


Cum se pregăteşte Germania de vaccinarea anti-Covid
01 dec. A.P.


Vânzări de criptomonede confiscate în dosare penale
01 dec. A.P.


Membrii OPEC au ajuns la un consens pentru prelungirea cu trei luni a restricţiilor de producţie a petrolului
01 dec. S.B.


Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO
01 dec. S.B.


Municipiul Alba Iulia şi alte cinci localităţi din judeţ ies din carantină
01 dec. S.B.


VIOLETA ALEXANDRU:"Rămân cu speranţa că judecătorii Curţii văd care este reacţia societăţii"
01 dec. S.B.


ZIUA NAŢIONALĂCeremonie oficială în format restrâns, în Capitală11
01 dec. S.B.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.