ANOFM organizează în aprilie Bursa Generală a Locurilor de Muncă

16 mar. 2018 Miscellanea
D.I,
Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, ca în fiecare an, la nivel naţional, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 20 aprilie, se arată într-un comunicat al instituţiei, dat astăzi publicităţii.

Conform documentului, evenimentul se va desfăşura la nivelul celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.

Reprezentanţii ANOFM precizează că organizarea bursei locurilor de muncă, măsură activă destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă, este una din măsurile active care vine în sprijinul celor care se află în căutarea unui loc de muncă

Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl constituie creşterea gradului de ocupare, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

În viziunea ANOFM, Bursa Generală a Locurilor de Muncă "reprezintă o oportunitate pentru toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau în ultimă instanţă, să se orienteze/reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung".

Potrivit sursei citate, angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, sau le pot transmite pe adresele de e-mail ale instituţiilor din subordinea ANOFM.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Licitaţie cu locuinţele unor traficanţi de droguri
25 iun.


POTRIVIT KASPERSKY, PENTRU A-ŞI PĂSTRA DATELE CONFIDENŢIALE:Patru din zece utilizatori de reţele de socializare ar renunţa la conturi
24 iun. T.E.


ANUL TRECUT:Ţara noastră, cele mai mici preţuri la alimente din Europa
24 iun. T.V.


ÎNCEPÂND DE ASTĂZIProgram prelungit la serviciile de paşapoarte
24 iun. D.D.


CONFORM DECLARAŢIEI DE AVERE,Iohannis a câştigat mai puţini bani din salariu anul trecut
23 iun. D.V.


Manifestaţie la Baia de Aramă 3
23 iun. V.I.


Poliţia Bucureşti vrea să cumpere servicii de mentenanţă pentru maşinile din dotare
23 iun. I.V.


ÎN CONSTANŢA: Acoperişul şcolii din comuna Castelu, smuls de vânt
22 iun. M.C.


ÎN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ:Cutremur de 4,2 pe scara Richter în judeţul Buzău
22 iun. M.C.


Festivalul RomânIA Autentică a ajuns la ediţia a IV-a
21 iun. A.A.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.