ANOFM:

Rata şomajului în luna februarie a ajuns la 3,94%, sub valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut

16 apr. 2018 Miscellanea
D.I.
Rata şomajului în luna februarie a ajuns la 3,94%, sub valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut

Rata şomajului la nivel naţional era de 3,94% la sfârşitul lunii februarie, în scădere cu 0,05 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi sub valoarea înregistrată la finele aceleiaşi luni a anului 2017, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), dat astăzi publicităţii.

Potrivit docuemntului, rata şomajului îşi menţine trendul descendent.

Astfel, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului în rândul bărbaţilor a scăzut faţă de la 4,24% la 4,19%, iar rata şomajului în rândul femeilor a scăzut de la 3,70% în luna ianuarie la 3,64 %.

Conform datelor ANOFM, 98.481 de şomeri provin din mediul urban, iar 245.918 provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40-49 de ani (103.433), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30-39 de ani (68.113), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (22.434).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (35,50%). Potrivit sursei citate, şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,00% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,64%.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

MINISTRUL APELOR ŞI PĂDURILOR: "Silvicultorii vor avea statut special"
22 feb. I.T.


Scandalul "pudra de talc" a ajuns la Departamentul de Justiţie
22 feb.


Investiţie uriaşă pentru combaterea schimbărilor climatice
22 feb. OCTAVIAN DAN


SORINA PINTEA:"Nu putem da vina pe bacterie că a ucis pacienţii"
21 feb. I.T.


Cea mai mare grădiniţă din ţara noastră - inaugurată în Sectorul 4
21 feb. I.R.


CONFORM UNUI STUDIU DE PIAŢĂ AL ANCOM:Tehnologia 5G - familiară pentru 34% din populaţia ţării noastre
21 feb. L.I.


POLIŢIŞTII, ITM, ANAF ŞI ISU:Controale pe şantierele unde se construiesc locuinţe
21 feb. I.M.


Summit-ul UE prelungeşte vacanţa studenţilor sibieni
21 feb.


GIOVANNI TRIA:Compania aeriană Alitalia nu va fi naţionalizată
20 feb. P.E.


Ţara noastră, atacată cibernetic din Rusia
20 feb. E.M.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.