ANSVSA a emis amenzi de aproximativ 5 milioane lei

22 iun. 2016 Companii-Afaceri
Mina Irina

Autoritatea Naţională Santiar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), atât la nivelul Municipiului Bucureşti cât şi la nivelul direcţiilor judeţene, a efectuat controale în unităţi specializate pe produse din origine animală, cât şi nonanimală, în urma cărora s-au emis amenzi de aproximativ 5 milioane lei, potrivit unui studiu realizat de către InfoCon.

În cazul unităţilor care produc, procesează, depozitează sau transportă şi/sau depozitează produse de origine animală s-au efectuat 64.264 controale oficiale, s-au aplicat 248 sancţiuni contraventionale în valoare de 377.561 lei, au fost emise 45 de ordonanţe de interzicere a activităţii şi s-au confiscat 273.243 kg de produse de origine animală care erau improprii consumului uman.

Totodată, în cazul unităţilor care obţin şi vând direct şi/sau cu amănuntul produse de origine animală au fost efectuate 90.485 controale în care s-au emis 429 ordonanţe de interzicere a activităţii, s-au aplicat 2.905 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.368.291 lei şi au fost confiscate 47.778 kg de produse de origine animală.

În plus, în cazul unităţilor care obţin şi vând direct şi/sau cu amănuntul produse de origine nonanimală, care desfăşoară activităţi de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală s-au efectuat 36.293 controale, s-au efectuat 1.311 sancţiuni contravenţionale de 1.572.800 lei şi 221 ordonanţe emise de interzicere a activităţii, conform sursei citate.

Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii-Afaceri

Traian Bădulescu: "Cei mai mulţi români petrec weekend-urile în destinaţii autohtone"
16 iul.


Mediul rural, fără asistenţă medicală de urgenţă
16 iul. George Marinescu


"Metro" nu vrea să vândă lanţul "Real"
16 iul.


MINISTRUL DELEGAT PENTRU AFACERI EUROPENE, VICTOR NEGRESCU:"Este normal ca fiecare agricultor din UE să beneficieze de sprijin similar"
16 iul.


ÎN PRIMELE CINCI LUNI DIN 2018INS: "Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 1,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017"
16 iul. Ramona Radu, Vlad Dobrea


LAURENŢIU BACIU, LAPAR:"Numai 15% din suprafaţa agricolă a ţării este irigată"
16 iul. Ramona Radu


Rusia şi OPEC, gata să majoreze producţia de petrol dacă piaţa o va cere
16 iul.


"Transelectrica" a atribuit un contract de 10 milioane euro pentru retehnologizarea staţiei Medgidia Sud
16 iul.


România şi Franţa, parteneri în domeniul aeronautic
15 iul. A.M.


Fuziunea între Alstom şi Siemens anchetată de UE
14 iul. V.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2018.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.