ANSVSA:

Amenzi de 171.000 de lei pentru unităţile din industria agroalimentară

16 oct. 2017 Companii
GEORGE FORCOŞ
Amenzi de 171.000 de lei pentru unităţile din industria agroalimentară

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat, în septembrie, amenzi în valoare de circa 171.000 de lei, în urma celor peste 8.000 de controale efectuate la mai mulţi agenţi economici ce activau în sectorul produselor alimentare de origine non-animală, a anunţat, astăzi, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislaţie şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost acordate 92 de avertismente, dar şi 94 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 170.900 de lei.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Companii

PENTRU TRUCAREA UNEI LICITAŢII:Consiliul Concurenţei a sancţionat trei companii de pe piaţa lemnului
23 ian. T.T.


CFR, CONTRACT DE 600 MILIOANE DE EURO Licitaţia pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa - Caţa s-a finalizat
23 ian. I.D.


CONFORM MINISTERULUI AGRICULTURII:Pentru proiecte de irigaţii - disponibile 200 milioane euro
23 ian. I.T.


Bitdefender a identificat vulnerabilităţi în camera de supraveghere Guardzilla
23 ian. T.I.


Hotelul Lido by Phoenicia - investiţie de 5 milioane euro
23 ian. T.I.


ÎN 2018:TransferGo: Tranzacţii internaţionale de 1,25 de miliarde euro
23 ian. T.V.


ROPEPCA:Companiile petroliere ar putea reduce cu 75 % numărul angajaţilor3
23 ian. P.E.


CONFORM MERGERMARKET:Deloitte - lider în rândul consultanţilor în M&A
23 ian. T.I.


Google va dona bani pentru Wikimedia
23 ian. T.M.


Două fonduri de investiţii au preluat participaţii la eBay
23 ian. I.T.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.