ANUL TRECUT:

1.500 de pacienţi români au cheltuit peste 3 milioane de euro pentru tratamente în spitalele PremiQaMed din Viena 2

03 iul. 21:33 Comunicate de presă
V.R.
1.500 de pacienţi români au cheltuit peste 3 milioane de euro pentru tratamente în spitalele PremiQaMed din Viena

1 din 6 pacienţi internaţionali ai PremiQaMed este român Austria este prima opţiune pentru români în privinţa turismului medical 

Grupul PremiQaMed, unul dintre cei mai mari operatori de spitale private din Austria şi una dintre principalele destinaţii pentru turism medical din Europa, a primit, anul trecut, în unităţile sale medicale din Viena, 1.500 de pacienţi români care au cheltuit peste 3 milioane de euro în total pe tratamente şi îngrijiri medicale, potrivit unui comunicat de presă al PremiQaMed.

În primul trimestru al anului 2020, PremiQaMed a primit 350 de pacienţi din România, comparativ cu 450 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai mult, de când graniţele s-au deschis la jumătatea lunii iunie pentru cetăţenii români, Grupul a primit 70 de pacienţi din România şi estimează aproximativ 100 în luna iulie.

Până la finalul anului, Grupul estimează că 1.250 de români vor veni la tratament în regim de internare sau ambulator, vara acestui an urmând să fie mai aglomerată decât oricare altă perioadă a anului.

Costul mediu pentru tratamentele în regim de internare este de aproximativ 7.000 de euro, în funcţie de condiţia medicală, în timp ce pentru diagnosticare/tratamentele în regim ambulator costurile variază între 300 - 2.000 euro, de la caz la caz.

În fiecare an, PremiQaMed întâmpină aproximativ 8.000 de pacienţi internaţionali. România este una dintre primele cinci ţări, alături de Rusia, Germania, Ucraina şi Serbia, de unde vin pacienţii internaţionali la spitalele PremiQaMed. De fapt, 1 din 6 pacienţi internaţionali ai PremiQaMed este român (aproximativ 17-18% din totalul pacienţilor internaţionali).

Per ansamblu, cele mai căutate servicii medicale, la spitalele PremiQaMed, sunt diagnosticarea şi pachetele de Check-Up (investigaţii preventive cu preţ pauşal). Specializările medicale cel mai frecvent accesate de către pacienţi sunt: oncologie (servicii de diagnosticare, biopsie, imunoterapie, chimioterapie, a doua opinie oncologică, chirurgie minim invazivă); chirurgie (oncologică, ginecologică, ortopedică, gastro-enterologică, urologică, neurochirurgie); ginecologie (chirurgie minim invazivă); ortopedie (chirurgie endoprotetică - şold sau genunchi, precum şi traumatologie sportivă); urologie (intervenţii minim invazive pentru bolile prostatei); diagnosticare; cardiologie (cateterism cardiac, ablaţii împotriva aritmiei); boala Parkinson; oftalmologie.

Cu al doilea cel mai mare număr de doctori la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeană şi unul dintre cele mai puternice sisteme medicale de pe continent, Austria este actualmente una dintre principalele destinaţii de turism medical din Europa.

Potrivit Biroului comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti, pentru peste 4.000 de pacienţi români, Austria este, an de an, prima opţiune pentru români în ceea ce priveşte turismul medical.

În Austria, sunt aproximativ de 265 de spitale, mai mult de 900 de clinici ambulatorii, peste 70 de centre de reabilitare, peste 800 instituţii de îngrijire bătrâni, 30 de centre de geriatrie şi 9 aziluri.

Opinia cititorului: 2
1.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2020, 23:53

astea-s numai persoanele de ,,intretinere" a parlamentarilor si altor ,,vedete" din RO

2.   fără titlu
mesaj trimis de anonim în data de 04.07.2020, 07:27

Precis! Din ăia cu pensii speciale.

Articole din aceeaşi secţiune

Comunicate de presă

NUCLEARAELECTRICA:Sincronizarea Unităţii 1 Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat azi
05 aug. J.P.


DE LA 1,75% LA 1,5% BNR reduce dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale
05 aug. J.P.


Vola.ro introduce posibilitatea de a achiziţiona bilete de avion cu asigurare COVID-19 inclusă
05 aug. A.B.


Veniturile Allianz Grup au fost de 73,5 miliarde de euro în prima jumătate a anului
05 aug. A.P.


Operatorii din turismul autohton cer sprijinul Guvernului pentru repornirea activităţilor
05 aug. A.P.


Spitalul Euroclinic împlineşte 15 ani de activitate
05 aug. C.P.


Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record1
05 aug. A.B.


DREPTUL LA BANKINGDe la începutul pandemiei, băncile au acordat credite noi de 8,5% din soldul creditului neguvernamental
05 aug. A.P.


ANALIZĂ PWC:"Operatorii aerieni au 6-12 luni să se recupereze din cea mai mare contracţie din istoria acestui sector"1
05 aug. A.P.


Investiţie de 100.000 euro într-un nou club de educaţie acvatică
04 aug. A.P.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2020.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.