ANUL TRECUT:

16.000 de pacienţi români au ales serviciile medicale din Austria

30 ian. 2018 Miscellanea
Adelina Toader
16.000 de pacienţi români au ales serviciile medicale din Austria

În 2016, românii au cheltuit între 200 şi 250 de milioane de euro pentru tratamente în Austria 

Aproximativ 12.000 de pacienţi români au accesat sistemul public de sănătate din Austria şi în jur de 4.000 de pacienţi români s-au internat în sistemul de sănătate privat austriac, potrivit datelor departamentului de Turism şi Industrie de Agrement din cadrul Camerei de Comerţ a Vienei.

Preşedintele Grupului de Specialitate în Meidicină din cadrul Camerei de Comerţ a Vienei, prof.dr. Gunther Wiesinger a declarat: "În ultimii câţiva ani, numărul de români ce caută în Austria soluţii la problemele lor medicale a crescut constant. Mai exact, numărul de pacienţi români în Austria s-a dublat între 2016 şi 2017, ajungând la aproximativ 16.000. În 2016, românii au cheltuit între 200 şi 250 de milioane de euro pentru tratamente în Austria, atraşi fiind de tehnologia medicală modernă, de echipamente de ultimă generaţie, de specialişti bine pregătiţi şi cu experienţă, şi, nu în ultimul rând, de condiţiile excelente din spitale".

Potrivit domniei sale, aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi în clinicile şi spitalele private din Austria sunt turişti medicali, iar cei mai mulţi provin din ţările din Europa Centrală şi de Est.

Anton Ofner, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ a Vienei, a declarat că Viena încasează, anual, de pe urma sectorului medical şi de cercetare circa 10 miliadre de euro.

Markus Grieβler, preşedinte al departamentului de Turism şi Industrie de Agrement din cadrul Camerei de Comerţ a Vienei, a precizat: "De-a lungul anilor, cererea pentru servicii medicale din partea românilor a crescut, făcând ca spitalele private să îşi adapteze oferta pentru a include interpreţi de limba română şi engleză, cu pregătire medicală, care să îi însoţească şi susţină pe pacienţii din România de la primul contact, pe parcursul întregului tratament şi până la externare".

Domnia sa a mai spus că Viena a fost declarată oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume pentru al optulea an consecutiv, iar acest lucru este direct legat şi de calitatea serviciilor medicale. Aproximativ 300 de clinici, spitale private, cămine, spa-uri şi saune se află în Viena.

Reprezentanţii Camerei de Comerţ a Vienei au mai adăugat că Austra are al doilea cel mai mare număr de doctori la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeană şi unul dintre cele mai puternice sisteme medicale de pe continent.

Datele Camerei de Comerţ a Vienei mai arată că România este unul dintre cei mai importanţi 15 parteneri economici ai Austriei din lume şi cel mai important partener comercial din Europa de Sud-Est. Austria este, de asemenea, al treilea cel mai mare investitor din România, fiind responsabil pentru 12% din totalul investiţiilor străine de pe paiţa locală.

Câteva dintre clinicile şi spitalele private din Viena în care au ajuns pacienţi români sunt Grupul PremiQaMed, care include spitalul privat Döbling, Cofraternität şi Goldenes Kreuz, Wiener Privatklinik şi Rudolfinerhaus. Acestea oferă servicii medicale care includ de la maternitate, îngrijiri pentru sistemul musculo-scheletal, pentru tractul gastrointestinal, urologie, chirurgie şi oncologie, cardiologie, oftalmologie şi până la tratarea leziunilor nervilor şi găsirea unui tratament individualizat pentru o serie largă de tulburări de somn.


Opinia cititorului

Articole din aceeaşi secţiune

Miscellanea

Manifestaţie în Piaţa Victoriei pentru susţinerea Codruţei Kovesi1
15 feb. I.M.


Peste 33 de mii de proiecte înscrise în programul Start-up Nation 2018
15 feb. I.M.


Sindicaliştii din telecomunicaţii au protestat pentru majorarea salariilor
15 feb. I.M.


Dominăm Europa la rata căsătoriilor
15 feb.


TELEORMAN:Activitatea fabricii de rulmenţi din Alexandria, restrânsă din lipsa comenzilor
14 feb. M.I.


CONSILIUL UE:Preşedinţia României, acord privind noile măsuri de conservare în pescuit
14 feb. L.A.


Au început înscrierile pentru DHL Carpathian Marathon
14 feb. A.V.


A 15-A EDIŢIE A IMOB:Producătorii români se extind pe piaţa de mobilier din Orientul Mijlociu
14 feb. L.A.


JLLRata medie de neocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti, la minimul istoric
14 feb. L.A.


AFI Tech Park 1 ajunge la un grad de ocupare de 80%
14 feb. D.D.





<<
Back
Accesează
versiunea desktop

Copyright MetaRing © 2003-2019.
Toate drepturile rezervate.

Legea copyright-ului şi tratatele internaţionale protejează acest site. Nimic din acest site ori din site-urile afiliate nu poate fi reprodus sub nici o formă şi în nici un fel fără permisiunea în prealabil scrisă de la Grupul de Presă BURSA.